Tuesday, January 26, 2010

 

voluntariat


cind mi-am pierdut vederea la ochiul drept m-am intrebat adesea cum traiesc oamenii nevazatori complet ... a fost o perioada dupa una din operatii in care a trebuit sa stau vreme de citeva saptamini cu ambii ochi total acoperiti si a fost extrem de dificil. dupa ce cunosti lumea prin ochi, sa fii aruncat in intuneric este extrem de dificil de acceptat si trait. am avut crize de angoasa, frici teribile ca atunci cind eram mica si trebuia sa merg la baie noapte in plina bezna, tresariri de groaza la zgomote apropiate ... si foarte adesea un sentiment ciudat de revolta, de parca nimeni nu ma intelegea, brusc ma simteam aparte de lumea pe care o stiam si in care traisem.

dupa ce mi-am pierdut ochiul total, fiind nevoita sa il scot prin operatie m-a revizitat aceeasi intrebare - cum e sa fii nevazator complet? cum traiesc oamenii acestia? - de parca extirparea fizica m-a dus mai aproape de lumea lor, a nevazatorilor. am devenit vadit sensibilizata la cei care nu vad. atunci cind ai ambii ochi, nu te gindesti la asa ceva, cind ramii fizic cu unul singur esti la jumatatea drumului intre oamenii cu ochi si cei nevazatori.

mi-am propus sa incerc sa fiu mai aproape de ei, sa fac voluntariat si sa ii ajut cumva ... am avut prima tentativa imediat dupa operatie in 2007, insa lucrurile nu s-au legat si nu am gasit nici o asociatie careia sa imi pot oferi sprijinul - probabil ca nu era momentul. in anul 2010 am intrat cu acest gind in cap - trebuie sa gasesc o organizatie care lucreaza cu nevazatori si la care sa pot face voluntariat. asa am dat de Light into Europe - o organizatie cu oameni minunati care lucreaza cu copii / adulti cu deficiente de vedere si auz. am fost uimita, incintata, bucuroasa si extrem de emotionata vazind tot ce se intimpla acolo. o sa incerc pe cit imi permit timpul si skill-urile personale sa imi aduc contributia la tot ce fac acesti oameni.

si as aminti doar citeva din lucrurile care se intimpla aici - ii invata engleza, sa cinte la pian, li se preda arta mestesugaritului, se organizeaza intilniri, tabere de vara, se string donatii, se organizeaza receptii in scop caritabil, se lucreaza individual cu unii dintre copii, se ofera suport mamelor care sunt dedicate 100% copiilor lor cu deficiente, si multe altele ... o sa revin probabil cu detalii si cereri de ajutor pe anumite proiecte



Thursday, January 21, 2010

 
few insights - francois dolto

despre somn:
"existã copii deosebit de excitabili, iar altii mai indiferenti, care pot sã doarmã oriunde cînd le e somn"

"un copil nu trebuie sa doarma neaparat în camera lui. un copil adoarme acolo unde sînt toti. cînd îi este somn, adoarme oriunde ii e mult mai bine. va dormi mai bine dacã aude vorbindu-se
în jurul sãu. copilul mic are nevoie sã doarmã mult, dar nu e nevoie din cauza asta sã fie izolat
într-un pustiu. cînd dormea în pîntecele mamei sale, zgomotul nu îl deranja; apoi se trezea, cãci si acolo copilul doarme si se trezeste"

despre comunicare:
"mama trebuie sã-i vorbeascã copilului, sã-l previnã de tot ce urmeaza sa se intimple"

"dacã uneori un copil îsi enerveazã mama, ea trebuie sã-i spunã - vezi, azi sînt nervoasã. copilul
va întelege; foarte repede, el va intui ce se întîmplã. dupã un moment de furie, trebuie sã i se spunã - vezi, m-am enervat.“

"un adult care vorbeste cu asprime si agresivitate, care actioneazã violent si se lasã pradã unor rãbufniri ale firii sale în fata copilului nu trebuie sã se mire cînd, peste cîteva luni sau cîtiva ani, copilul lui va vorbi sau se va purta la fel cu cei mai slabi decît el. asa cum am mai spus, pentru orice copil mic, tot ce face adultul este „bine“, fãrã nici o deosebire: iar copilul, mai devreme sau mai tîrziu, îl va imita, si în relaþia sa cu adultul si cu ceilalti"

despre prezenta / plecari:
"la modul ideal, perioada in care mama trebuie sa fie in preajma copilului ar trebui sã se întindã pînã la vîrsta mersului sigur; în functie de copil, mersul singur, începutul acrobatiei, se situeazã în jurul vîrstei de optsprezece luni, dat fiind faptul cã un copil începe sã meargã între douãsprezece si paisprezece luni"

"in primul rînd, trebuie sã întelegem cã timpul nu este acelasi pentru un copil si pentru un adult. douã zile, trei zile, pentru un copil înseamnã douã, trei, sãptãmîni… douã zile
înseamnã foarte mult. deci, atunci cînd pleacã, mama sau tatãl trebuie sã-l previnã pe copil si, mai ales, sã-i spunã - o sã mã gîndesc la tine. de asemenea, mama / tatal trebuie sã vorbeascã despre mama / tatãl plecat, astfel încît aceasta / acesta sã continue sã existe prin cuvintele ei"


relatia cu alti membri ai familiei:
"bunicile nu trebuie sã se poarte de parcã copilul ar fi al lor -ah! e bãiatul meu! ah! e fetita mea! - dimpotrivã, ele trebuie sã spunã copilului: „esti nepotul meu, esti nepoata mea. tãticul tãu e copilul meu; sau mãmica ta e fata mea.“

"bunica dinspre tatã trebuie sã fie deosebitã de bunica dinspre mamã -stii, bunicuta care vine astãzi este mama tatãlui tãu, sau mama mamei tale.“

"deseori, existã tensiuni între mama copilului si mama sau soacra sa. copilul simte imediat. aceste
lucruri nu trebuie ascunse, ci luate, mai degrabã, în glumã"

despre pupatul copiilor:
"adultii nu trebuie sã se repeadã la copil ca sã-l sãrute. Adultii nu stiu, dar înaintea
vîrstei de trei ani, copilul nu resimte aceste sãrutãri ca pe ceva bun, în sensul cã nu stie pînã unde merg lucrurile. (si asta cu atît mai mult cu cît el iubeste foarte tare, iar cînd esti mic iubirea se manifestã prin a duce la gurã ce iubesti)"

despre curatenie:
"doar în jurul vîrstei de doi ani, din momentul în care copilul este în stare sã urce si sã coboare singur pe o scarã, o scarã de zidar, pînã la ultima treaptã de care se prinde cu mîinile, doar atunci sistemul sãu nervos este dezvoltat suficient pentru ca el sã poatã, dacã este atent, sã-si controleze reflexele sfincteriene. inainte, e prea devreme."

Wednesday, January 20, 2010

 
toma la 1 an si 3 luni

simbata toma face 1 an si 3 luni, uneori imi vine greu sa cred ca am copil si ca acest copil are deja 1 an si ... a trecut repede timpul asta, parca mai ieri eram insarcinata, parca mai ieri eram in liceu, facultate ... si asa cum cred ca am mai spus-o timpul trece doar in exterior, la mine inlauntru timpul nu se schimba deloc, sunt doar prezent ... un prezent ce creste pe adincime si inaltime si acumuleaza experiente, trairi, emotii ... nicidecum timp

... nu merge inca singur, doar sustinut de cite o minuta sau amindoua. se vede clar ca ii vine sa plece pe picioare dar inca ii e teama. nu l-am grabit niciodata, intotdeauna am fost de parere ca fiecare copil are ritmul lui propriu si atunci cind va fi pregatit o va face. nu l-am pus in premergator pentru ca noi credem ca echilibrul este important de dobindit fara "atele" ci el cu piciorutele si minutele si trupul lui. nu il tinem incaltat in pantofi in casa - desi unii recomanda "ca sa ii tina gleznele fixe". noi credem ca omul s-a nascut fara pantofi, deci ii e mai usor sa invete cu piciorul gol de pantof

... probabil ca toti copiii invata fantastic de repede, pe mine ma copleseste uneori. stie sa dea drumul la tv folosind telecomanda ... nu insa doar apasind butoane. pentru ca noi adeseori o blocam - ca sa nu mai dea drumul la tv - selectam butonul de dvd sau alta optiune. a invatat ca daca nu merge, trebuie sa apese butonul tv, apoi pe canale si atunci porneste televizorul. m-am chinuit 2 saptamini sa o invat pe bona sa dea drumul la ipod (care e atasat la un sistem cu boxe) - nu am avut nici un succes. intr-o zi cind m-am intors acasa, bona mi-a spus ca toma stie sa dea drumul la muzica, si chiar stie sa butoneze ipodul. a invatat sa dea drumul la apa de la baie. dupa ce a cazut in cap din pat incercind sa ajunga jos pe podea, a invatat sa se puna cu picioarele inainte si sa isi dea drumul usurel

... vorbeste mult, spune deja o gramada de cuvinte - "mam" / "tata" / "papa" / "gata" (cind ii faci ceva si nu mai vrea sau cind terminam de facut ceva) / "na ..iii" adica nani cind ii e somn / "beah" cind ii dau medicamente sau ceva ce nu ii place la gust / "bam papa" - adica sa dam de mincare broastei testoase / "da" / "dai" / "nu" - dar nonverbal ci dind vehement din cap si din minuta - se apropie de cosul de gunoi sau de priza si se uita la noi, da din minuta si din cap ca "nu!" ... iar in urmatoarea secunda e cu miinile in ele / "nai.." - adica nine in engleza / "tee" - adica ten tot in engleza (nu am inteles de ce doar pe astea le spune) / "bravo" - tot nonverbal, face ceva precum se urca in pat, inchide sertarul, pune o piesa geometrica la locul potrivit - si isi spune singur bravo batind din palmute. la inceput, pentru ca nu batea efectiv din palme ci doar isi punea cite o minuta peste cealalta, eu ca o ignoranta faceam misto de el si ii spuneam "si marmota invelea ciocolata"

... mai nou vrea sa manince singur cu lingurita, ultima oara a facut criza de nervi caci eu am incercat sa ii dau sa manince cu lingurita orez cu lapte in fata unei fetite mai mari cu 1 an ca el - pe care o curtase toata seara. balanganindu-se pe picioare (caci incerca sa stea si singur in picioare), lua orez singur cu lingurita din castron si il ducea la gura - din pacate in drum spre gura intoarce lingurita cu fundul in sus si nu ajunge mare lucru in gura lui. dar avea o figura mindra si concentrata "look i do it myself"

... are o relatie speciala cu broasca testoasa atunci cind ii dam drumul prin casa. da din miini de fericire cind o vede, tipa "bam. bam" (adica broasca). acum 2 zile o plimba de carapace pe parchet ca pe o masinuta "brrr ... brrr"

... daca sunt doar eu cu el ii vorbesc in engleza, cel mai adesea dublez si in romana. mi se pare ca in acest moment intelege la fel - fie ca ii spun in engleza sau in romana

... ne chinuim inca cu somnul, nu vrea sa adoarma la el in camera - tot e bine ca nu mai vrea sa adoarma in brate. adoarme la noi in pat si il ducem apoi la el in camera. insa se trezeste de multe ori in timpul noptii, uneori doar il invelim sau ii dam suzeta sau il mingiiem si adoarme la loc, dar alteori il gasim in picioare in patut urlind si nu mai vrea sa doarma la el in camera, deci aterizeaza la noi in pat.

... ser trezeste inca pe la 5 dimineata sa isi manince laptele si dupa aia sigur nu mai vrea la el in camera

... dimineata cind se trezeste e tot un zimbet mare - doresc tuturor oamenilor de pe pamint sa isi inceapa ziua asa

... in preajma somnului cel mai adesea vorbeste cu prietenii lui nevazuti

Monday, January 18, 2010

 
nimic intimplator

pe masura ce cresc interior imi dau seama ca nimic din ce ni se intimpla in viata nu este intimplator. sunt lucruri sau oameni sau experiente care vin pentru ca noi sa invatam ceva, sa pasim mai departe pe scara vietii. ma uit la mine, ma uit la cei dragi, ma uit la altii si parca totul are un sens, pe care uneori il vezi, alteori nu. uneori esti pregatit, alteori nu.

caz 1

o fetita de 2 ani este data de catre mama ei surorii acesteia pentru ca aceasta sora nu avea copii, in vreme ce mama naturala mai avea deja un copil mai mare. de ce pe cea mica? de ce nu pe cea mare? cum se fac oare alegerile astea? cum se poate intimpla asa ceva? fetita de 2 ani creste, nu intelege mare lucru din ce i s-a intimplat, sunt lucruri inauntru ferecate, tristeti neplinse, dureri nevindecate, dar nu are timp, nu stie si nici nu e ajutata sa le vorbeasca / sa le ierte / sa le vindece. fetita de 2 ani creste, ajunge femeie, face la rindul ei o fetita ... iar cind aceasta implineste 2 ani exista o presiune fantastica din partea familiei sotului sa isi dea propria fetita surorii sotului sa o infieze. nu e deloc intimplator ca fetita de 2 ani - acum femeie - este pusa intr-o situatie de a-si pierde fetita tot la virsta de 2 ani. viata, destinul, dumnezeu ii da cumva o sansa sa isi retraiasca propriul abandon pe care nu l-a digerat si a ramas precum o rana vie pe sufletul ei ascuns. "vroiau sa imi ia copilul ca sa ma inlature pe mine. vroiau sa scape de mine". ea nu traieste pierderea copilului, ci isi retraieste propria pierdere. se simte din nou abandonata, neiubita, inlaturata. nu si-a dat propriul copil, din pacate nu a reusit nici sa vindece propria rana - a dus-o mai departe toata viata, schingiuita de frica unui alt posibil abandon ce se ascunde la coltul fiecarei zi, fiecarei trairi si experiente sub diverse infatisari - tradare / pierdere / persecutie ...

caz 2

un tata isi paraseste familia - sotia si baietelul de citiva ani, indragostindu-se de altcineva si in scurt timp formind o alta familie cu noua iubita. in timpul asta rupe legatura cu prima familie, aproape ca nu isi mai vede baietelul. baietelul creste, devine barbat, se casatoreste, face la rindul lui un copil - o fetita, iar cind aceasta face citiva ani, baietelul parasit de tata - devenit barbat acum - se indragosteste de alta femeie si isi paraseste familia - sotia si fetita. la inceput rupe legatura cu fetita, aproape ca nu o mai vede ... in timp insa revine, se intoarce la copil, reia legatura cu aceasta si joaca un rol sanatos de tata, pentru ca chiar daca si-a parasit sotia nu isi paraseste si copilul.

caz 3

un alt tata isi paraseste familia - sotia si cele 2 fetite. una dintre fetite, atunci cind devine femeie, casatorita fiind, se indragosteste de un alt barbat - acest barbat nu este insa un barbat oarecare, ci este insurat si are 2 fetite la rindul lui. dupa o lunga poveste de dragoste, acest barbat isi paraseste sotia si cele 2 fetite si se casatoreste cu fetita abandonata.

sunt doar 3 exemple, gasim multe altele doar uitindu-ne in jur si ascultind povestile oamenilor. caram dupa noi "bocceluta" in care sunt inmagazinate atit de multe lucrusoare - ale noastre personale, ale familiei, ale timpurilor si vietilor de dinainte. o vrem sau nu o vrem, e bocceluta noastra - uneori reusim sa vindecam lucruri din noi, sa depasim emotii dure ce ni s-au intiparit pe suflet, si atunci bocceluta devine mai usoara. mai lasam din povara si e bine. crestem, devenim mai buni, mai usori, mai aproape de dumnezeu. alteori nu reusim in viata asta si le ducem mai departe si dupa moarte, le lasam chiar mostenire copiilor si copiilor copiilor nostri.

Thursday, January 07, 2010

 
si daca ...

azi dimineata m-am trezit cu un flash puternic, ca o inspiratie - daca lumea toata este construita dual, pe axa bine / rau, plus / minus, ying / yang, lumina / umbra, este oare posibil ca lumina, dumnezeu ... sursa vietii sau iubirea (sau oricum om vrea sa o numim) sa fie o parte din ea, adica lumina - iar lumea asta si viata pe care o ducem aici sa fie posibilitatea de manifestare a celeilalte parti?

Wednesday, January 06, 2010

 
2 versus 3

un copil e o bucurie imensa, pe de o parte e un fel de implinire apoteotica a lui 2 prin viata ce se contureaza intr-un al 3-lea. e emotie pura la vederea unui suflet inocent si curat, caruia nu iti vine decit sa ii multumesti ca a ales sa vina sa se alature tie pentru o bucata din drumul prin viata asta. e zimbetul cu care te intimpina dimineata sau atunci cind te intorci acasa. e risul clar si de aici pina la dumnezeu atunci cind te joci, iubirea care nu mai incape in nimic tangibil ci e adinca pina in strafundurile pamintului, inalta pina la cer si pura precum lumina din care venim ...

in preajma unui copil te simti mai curat pentru ca el contine inca integral sursa vietii, fara sa fie umbrit de nimic.

un copil, insa, este si o mare responsabilitate - e un pui de om, dincolo de un suflet imens, care invata sa traiasca in lumea asta, care iti solicita atentie, timp si multa energie. si cel mai adesea resursele tale nu se multiplica, ci pe aceleasi le aloci in mod diferit, neglijind, aminind sau punind mai la urma pe lista nevoile si dorintele proprii.

natura a facut din mama o fiinta dedicata si cu deschidere mare la sacrificiu, lucru de inteles ... si totusi exista momente in care imi vine sa pling pentru tot ce simt ca pierd (chiar daca doar pentru moment probabil). momente in care obosesc si vreau inapoi lucruri. momente in care nu mai gasesc 2, ci doar 3.

2-ul trebuie probabil sa invete sa integreze 3 si sa poate functiona armonios atit ca 2 dar si ca 3. nu stiu sa fac asta inca si lacrimile ma ineaca uneori ... de dor, de ciuda, de neputinta.

1+1 = 3
deci
2=3
si totusi
2 ≠ 3

Monday, January 04, 2010

 
fiinte & aripi

... ultima aparitie e despre aripi. nu despre zbor, pentru ca in lumea asta zborul are o alta valenta. verbele in general isi schimba continutul. poti vedea cu ochii inchisi. poti auzi fara urechi. poti calatori fara a te deplasa fizic. poti zbura inaltindu-te doar cu mintea. poti merge stind.

un cal alb, de culoarea luminii cu o coama lunga pina aproape de pamint calatoreste intr-o lume albastra despre care imi vine sa spun ca e cerul pentru ca vad stelele. totul e albastru. desi mergem, nu simt / vad pamintul sub picioare. totul e albastru clar, cald si rece in acelasi timp. calul e dus de un fel de capastru de o femeie inger imbracata intr-o rochie alba, lunga pina in pamint si niste aripi imense de un alb imaculat. aripile sunt strinse pe spate, drepte si extrem de frumoase. in viziunea mea, femeia inger sunt eu. uneori il pun pe toma pe calul alb, de care sunt legata intr-un fel greu de descris, de parca am fi una si aceeasi fiinta. ultima oara am avut viziunea cu calul alb in stare de veghe, cind toma avea febra 40 - il tineam in brate si l-am plimbat eu - femeia inger si calul cel alb printre stele, sub lumina ...

... dar prima si prima data calul alb mi-a aparut acum multi ani in vis, cu siguranta nu intimplator ... iar atunci am scris o poveste ca sa pot reprezenta, in care eu eram Ana ...

"...pentru ca ea stia. Era secretul ei, al Anei si al Doamnei Prea Frumoase, care noapte de noapte, atunci cind pleoapele se inchideau, cind ciinii amuteau si stelele atipeau, venea cu chip de Cal Alb frumos la poarta casei Anei. Venea insotita de toti caii pamintului – bidivii negri, semeti, cu coama fluturind in bataia noptii, cu coapse puternice de barbati si piept frumos, cu ochi negri, patrunzatori si calzi, cu suflete mari. Numai Ea, doamna Cal era alba ca laptele, un alb stralucitor de iti lua ochii. Frumoasa ca un inger, blinda ca o mama, vesela ca o fecioara, batea la poarta Anei, sora ei de suflet. Iar Ana cu lacrimi de fericire in ochi o primea noapte de noapte, pe Doamna Cal, sufletul ei pereche. O conducea in grajdul cald si primitor pentru a se odihni dupa fiecare zi de truda. Frumoasa Doamna Cal, pasea obosita, alaturi de toti fratii ei, bidivii, intra in grajd mina in mina cu Ana. Erau fericite. Doamna Prea Frumoasa se dezbraca alene de vestmintele de cal, raminind Ea – o preafrumoasa fata, identica la chip cu Ana. Se intindea pe patul frumos aranjat de Ana si adormea. Nu mai stiai sa spui care e una si care e cealalta. Dormeau una in bratele celeilalte, frumoase si tinere, si atit de fericite.
Se trezeau amindoua cind soarele venirea isi anunta cu o sulita alba si o pala de lumina. Erau proaspete si zglobii ca doi copii. Doamna Prea Frumoasa redevenea Doamna Cal, vestmintul si-l punea, iar Ana, copila cea mica a familiei se pregatea de inca o zi. Ele stiau ca este doar o zi – frumoasa si plina de intimplari si mai stiau ca la sfirsitul ei se vor revedea cu drag si dor. Era secretul lor si al Lunii de pe cer care le mingiia noapte de noapte, le incalzea cu brate moi, le alina cu soapte dulci si le crestea ca pe doua fiice ale ei"

 
statueta chinezeasca

toate lucrurile mi le-am dus in mansarda de la ai mei atunci cind m-am mutat din apartament si l-am inchiriat. din cind in cind, in vizitele la ai mei, regasesc lucruri de care am uitat - o carte cu miscari de tai-chi, o jucarie pe care o uitasem, multi maimutoi primiti cadou. zilele trecute am gasit intr-o cutiuta de lemn o statueta chinezeasca. cu un flash scurt mi-am amintit de perioada in care am primit-o - eram in clasa a XII-a, ma pregateam de admiterea la japoneza, invatam in draci kanji si gramatica ... si aveam 3 iubiti, unul dintre ei mi-a facut acel cadou. mi se parea cool ca am trei iubiti in acelasi timp - aveam si motive bine intemeiate pentru care aveam trei iubiti. cu C puteam discuta ore in sir, despre carti si lume, despre filozofie si religie, despre mine si oameni. C se pregatea pentru facultatea de filozofie, intotdeauna discutiile cu el erau provocatoare precum dezbaterile din curtea minastirilor budiste, imi imaginam eu. Pe C il "iubeam" platonic, nu faceam dragoste niciodata, doar ne intilneam in oras, in parc, la cofetarie si vorbeam ore in sir ... imi placea foarte tare de el - acum as spune ca nu cred ca il iubeam. Cu F faceam dragoste, fusese primul tip cu care facusem dragoste si ramasese doar partenerul de sex - nu ca simteam neaparat nevoia ci doar pentru ca toate prietenele mele faceau sex si nu puteam ramine in urma. Ne vedeam la el acasa in timpul zilei, faceam dragoste si atit ... cu siguranta nu il iubeam, mi se parea insa foarte appealing starea aia - ne intilneam pe ascuns, nimeni nu stia despre noi, ne intilneam o data pe saptamina si faceam dragoste intr-un pat strain, intr-o casa in care tot timpul se auzea un radio in surdina si mirosea a cafea si bucatarie veche. Al treilea "iubit" era cu un an mai mic decit mine - D, la liceul militar de la breaza, il cunoscusem cu o vara inainte la mare - fiecare cu familia - stateam in acelasi hotel. A fost o poveste tare frumoasa, pentru ca el se indragostise foarte tare de mine si intotdeauna facea lucruri marunte dar pline de surpriza si magic. Dupa vara petrecuta la mare, nu l-am mai vazut decit de 2 ori - a venit intr-un fel de permisie in bucuresti sa ma vada. Insa am primit cele mai frumoase scrisori de dragoste de pina atunci vreme de doi ani, pina la un moment dat cind i-am spus sa inceteze ...
cu mintea de 17-18 ani aveam cite un iubit pentru fiecare parte din mine - unul pentru minte, unul pentru suflet si altul pentru trup. asa imi justificam eu implicarea in trei relatii si in plus de asta mi se parea ca sunt foarte speciala fiind asa. pe c si f nu ii iubeam, cu d am trait niste momente frumoase care au legatura cu iubirea...

cu timpul iubirea a rasarit precum un nufar in sufletul meu, crescind petale lungi si adinci, albe precum norii si calde precum pamintul - iubirea se arata la un moment dat si atunci stii ca e vorba despre ea. aduce momente de bucurie deplina si te face sa spui ca "pot sa mor acum, pentru ca am trait totul". am iubit de putine ori asa, dar am invatat ca pina si iubirea asta - cereasca cum ii spun eu (in comparatie cu cea lumeasca) - daca nu e hranita moare ca orice are viata, de altfel ...

This page is powered by Blogger. Isn't yours?