Wednesday, December 21, 2011

 

ce-mi doresc


in general asa, nu neaparat de Craciunul asta. nu mai cred de mult in Mos Craciun - cam de la virsta de 5-6 ani cind o prietena mi-a spus ca nu exista Mos Craciun si am plins o saptamina intreaga, intr-o durere crunta si o negare absoluta. cred ca exista un Mos Craciun, dar care traieste in interiorul meu, nu e la Polul Nord, nu vine doar o data pe an, ci e zi de zi, secunda de secunda in si cu mine.


... imi doresc sa pot accepta tot trecutul meu si sa fiu libera de si cu el


... sa pot sa ma intorc oricind, dar mai usoara


... sa imi traiesc viata fara asteptari, dependente si suferinta. imi doresc sa imi traiesc viata mea. realitatea mea. nu a celorlalti, nu a actelor mele din trecut, nu influentata de bucatile de carne vie pe care sufletul meu le contine.


... imi doresc sa fiu dreapta si libera. si sa iubesc mereu.


Thursday, December 15, 2011

 
Toma @ 3ani

Am mai spus asta, imi place sa notez evenimente mici, lucruri care ne umplu viata acum si pe care imi doresc sa le pastrez vii ca amintiri.

Merge la gradi de la inceputul lui septembrie si tind sa cred ca e bine si ii e bine acolo. nu am reusit sa o fac eu, dar cu tati totul a mers de minune, acum am inceput sa il duc si eu si nu mai exista probleme, ma rog se mai revolta el dimineata ca il cam grabesc ca sa ajung si la birou, ca mai degraba ar mai sta un pic la desene sau mai degraba ar face o plimbarica afara sa se uite la tramvaie, dar odata ajuns acolo e prins de copii si de ce se intimpla. “nu pace de Edi” / “nu vrei sa te joci cu Edi” – spune adesea cind vine de la gradi. Au ei ceva de impartit acolo, se tot ciondanesc, dar imi spun ca au ceva de invatat unul de la altul de se tot ciocnesc. Dar “ii pace de Karina” , educatoarea lui – il cred si eu, are 24 ani, arata super bine si e si foarte draguta.
Olita inca este un subiect tabu, nu vrea la olita si pace. Am inteles ca este o regresie ce a survenit odata cu inceperea gradinitei – pentru ca fix cind a mers la gradi incepusem sa ne imprietenim cu olita si chiar facea din cind in cind. Dupa ce a inceput gradinita, insa, s-a rupt filmul, face pe el si spune “uite mami am facut pipi la olita” sau daca il intreb daca ii vine sa faca sau incerc sa il duc spre olita se opune cu vehementa. Am incercat sa creez un personaj negativ pe care sa proiectez toata negarea si vehementa lui de a folosi olita, asa a aparut Maimut (o maimuta de plus cam sleampata si zbanghie, dar care trebuia sa fie mascul asa ca l-am facut Maimut) pe care il intrebam “Maimut faci pipi la olita?” si tot eu raspundeam in locul lui Maimut “NU. NU FAC PIPI LA OLITA!” – asa cum o face Toma. Dupa ce la inceput nu prea intelegea ce se intimpla, la vreo 2 zile Toma s-a enervat rau de tot pe tot circul asta, a venit la mine si mi-a spus hotarit “Mami, Maimut vrea sa faca pipi la olita. Toma nu vrea!”. – ca sa clarifice el cum stau lucrurile, eventual sa nu il mai chinui pe Maimut degeaba. Eu am ramas masca si m-a pufnit risul, toata povestea mea terapeutica s-a dus pe apa simbetei. Singurele momente in care a mai facut pipi altfel decit pe el sau in pampers au fost cind l-a atras flush-flush ul de toaleta, ii placea sa faca flush-flush si apoi facea si un pipi la wc. Dar a durat doar 2 zile, apoi nu a mai vrut. Si a mai functionat cind l-am intrebat daca putzica vrea sa faca pipi, a raspuns ca da, ne-am dus la baie si am spus ca “putzica da drumul la pipi”. Dar si asta a durat tot 2 zile. Pentru ca la inceput se stresa tare cind facea pe el in pantaloni si se tinea si nu dadea drumul, i-am spus E OK, daca nu vrei la olita e ok, motiv pentru care acum face pe el si tot el spune “E ok”.

Pentru ca e la 3 ani experimentam agresivitatea la greu. Mai exact fata de mine, ma pocneste in joaca sau in serios (cind e suparat ca nu fac ce vrea el) de imi sar capacele, lucru care ma scoate din minti la propriu – daca la inceput ma feream si eram super stresata (aici era bucata mea de lucru cu propria-mi expunere la agresivitate) acum ma enerveaza atit de tare ca uneori imi vine sa dau cu el de pereti. Semnul bun este ca “parintele interior” a aparut si uneori atunci cind ii vine sa ma pocneasca se opreste si spune “nu lovesti pe mami”, alteori o spune dar si pocneste. “Parintele asta interior” mi se pare o chestie foarte tare despre care am aflat in Anii Magici (S Freiberg) – ea spune ca la virsta asta copilul este intr-un mare conflict intre dorinta (de a pocni) si consecinta faptei lui (nevoia de a avea aprobarea parintelui fiind extrem de importanta). La inceput dorinta primeaza, dar cind feedback-ul parintelui ii spune ca nu e tocmai ok ce face, incepe lupta interioara – adica “mama ce imi vine sa o pocnesc pe mami” si in acelasi timp “dar daca o fac, mami se va enerva super tare, va tipa la mine si eventual risc si sa ma trimita la mine in camera, dar cel mai nasol am impresia ca nu ii place deloc cind fac asta”. Prima etapa este guvernata de dorinta – nu nene mie imi vine sa o pocnesc si asta fac, a doua etapa, de tranzitie, e cea in care apare parintele interior si chiar daca nu isi poate suprima dorinta, cel putin e constient de consecintele faptelor lui, a treia etapa si ultima este cea in care alege sa nu mai faca ce ii vine pentru ca realizeaza ce consecinte pot avea actele lui asupra celorlalti, iar ceilalti sunt importanti pentru el. Evolutia e una sanatoasa, rabdarea necesara este imensa. Si oricum e important sa nu il frustrezi / domini cu puterea adultului ci mai degraba sa il faci sa inteleaga ca el e el, ceilalti sunt altii si e important sa existe un acord intre cele doua parti.

Joaca lui Toma este absolut fascinanta, ii place sa construiasca – trenuri cu tot ce gaseste prin casa (pachete de servetele, telecomenzi, pantofi, cuburi), toate trenurile au foarte, foarte multe fluiere. Castele – din cuburi in special, in diverse forme si cit mai inalte, pe care le facem la el in camera, dupa care caram toate masinutele si trenuletele din sufragerie sa “vada ce tatel dudutz a facut Toma”. Gari, aeroporturi cu multe piste de aterizare si turnuri de control. A inceput sa se joace si singur, sta si mosmondeste diverse, vorbind mult. Ii place sa i se citeasca - uneori vrea sa ii citesc in engleza, alteori cere sa fie in romana – cu mine, totusi, cel mai adesea vrea in engleza. Se intimpla citeodata sa ia singur cite o carte si isi citeste singur. Il auzi de la el din camera “one day ... then ... this is apple tree farm ... then bambi … get up bambi, get up fire coming … run, run big whale coming …”, da paginile singurel si spune povestea. Ii place sa cinte si sa danseze la greu, stie o gramada de cintecele in engleza de pe youtube si la orice desen animat daca e muzica trebuie sa si dansam. Ne alergam cu crocodilul prin casa sau cu big lion sau cu dog si chiar si cu bee, desi sustine ca “nu pace de bee”. Mickey Mouse Club House e on repeat, e in stare sa se uite de 3 ori pe zi la acelasi dvd, stie toate replicile de acolo si le spune inainte de a le spune personajele.
De vreo saptamina la fiecare zgomot pe care il aude spune “creca a venit Mos Craciun”. Cind il intrebi ce vrea de la Mos Craciun spune ca avioane si elicoptere, doar bunica-sii i-a spus ca vrea bani.
De putin timp a aparut “lumea imaginara”, a inceput sa imi spuna ca vede diverse lucruri, se uita in sus – afara sau in casa in gol – si spune “uite mami o bufunita” sau “wow ce mare e balena asta” – daca il intreb unde e, imi spune ca acolo, o vezi – ii zic eu, da e acolo, creca vine, pai sa o salutam ii spun eu, salut whale – spune el, facind cu mina acolo unde o vede.

Monday, December 12, 2011

 

mecanisme de supravietuire


citesc Christina Grof "Setea de Intregire", exista o parte din aceasta carte care mi-a atras atentia deschizindu-mi ochii spre intelegerea unor lucruri extrem de importante.


ideea este ca fiecare dintre noi am avut parte in viata noastra de anumite experiente dureroase, in special in copilarie - fie ca e vorba de abuz de orice tip sau intensitate, lipsa de iubire, umilinta, rusine, tradare, abandon sau o situatie de limita din care ai iesit viu asa la milimetru - iar noi, pentru a supravietui, am dezvoltat niste mecanisme de aparare, care pentru moment ne-au salvat, au fost singurele modalitati pe care la momentul respectiv le-am gasit ca sa supravietuim fizic si emotional.


as vrea sa vorbesc de mecanismele de aparare pe care CG le numeste "mecanisme spirituale de supravietuire" (pentru ca sunt si altele, dar pe care nu vreau sa le ating acum). sa luam un exemplu aleator - un copil care in copilaria mica este expus in mediul familiei la violenta si agresivitate fizica din partea unui adult, fie copilul direct, fie ca martor la violenta indreptata spre altcineva. acest copil va incerca sa se apere - dar pentru ca nu poate fugi, nu poate riposta, nu poate influenta ca acele lucruri sa inceteze, pentru ca ajunge sa creada ca "asa e normal, asa e lumea", dar totusi nu poate suporta caci e prea mult si prea greu ca si continut (violenta), intensitate (extrema), frecventa (neregulata) - va dezvolta niste capacitati specifice de aparare:


- va fugi in lumea lui, practic pe parcursul episoadelor care il ranesc, parte din sufletul lui se desprinde de prezent, de corp si va accede alte lumi. va ramine acolo pina ce trece pericolul. acestia sunt copiii retrasi, introvertiti, care traiesc in lumea lor, care se intilnesc cu alte fiinte in alte spatii, lumi si timpuri. ceea ce acum am numi "stari de constiinta extinsa". desi prezent fizic, mintea si sufletul lui nu sunt decit partial acolo, partea esentiala fiind securizata in alta "lume".


- va dezvolta un simt al controlului excesiv. pentru ca in situatiile de pericol maxim invata ca nu are nici un control, ci este prins precum un soarece in capcana, extrem de vulnerabil si 100% la dispozitia altora mai puternici ca el, toata viata va dezvolta tehnici prin care totul, dar absolut totul sa poata fi controlat. cum ar mai putea vreodata sa ajunga in situatia de a fi prins in capcana. asta ar insemna o posibila moarte. si atunci se apara creind un scenariu de viata de genul "niciodata, dar niciodata nu ma va mai prinde cineva sau vreo situatie nepregatit. daca pot anticipa ce urmeaza, pot fugi, pot scapa. daca nu, mor."


- va dezvolta un simt al intuitiei iesit din comun. adica frica, dar in acelasi timp instinctul de supravietuire, il vor face identifice elemente, semne care pot conduce la o anumita situatie de pericol. practic, va ajunge sa poata identifica aparitia unui anumit tip de situatie cu mult timp inainte ca aceasta sa se produca efectiv, cu mult timp inainte ca cei care o produc sa fie constienti ca vor face lucrul ala. fiecare eveniment potential periculos are niste fire care il construiesc, iar acestea se nasc cu mult inainte de eveniment. el, copilul dar ulterior si adultul, doar decodind si observind firele, va sti ce urmeaza.


faptul ca dezvolti astfel de mecanisme este un lucru sanatos, care practic te salveaza la momentul critic, atunci cind esti copil - problema este ca ajungi sa o faci cu absolut toata viata ta. sa o faci in situatii in care nu mai e nevoie de asa ceva - pentru ca nu mai esti copilul neputincios de atunci, pentru ca in viata de adult poti spune nu, poti influenta mersul lucrurilor, dar cel mai important pentru ca nu toate situatiile sunt periculoase, numai ca tu ai ajuns sa faci acelasi lucru in absolut orice situatie.


paradoxul este ca mecanismul de supravietuire de depasire a unui pericol real devine in timp pericolul insusi in a te lasa sa traiesti viata, sa fii.


Sunday, December 11, 2011

 
principii de ordine in constiinta individuala si de familie
(citeva insighturi din constelatiile familiale)

... sau daca vrei sa iti fie bine si echilibru inauntru trebuie sa cauti in bocceluta pe care ai primit-o din spate sa intelegi ce s-a intimplat cu ai tai si sa vezi ce cercuri poti rupe, ce rani poti vindeca ca sa poti merge mai departe tu cu destinul tau.

sunt citeva principii pe care le-a formulat Hellinger, doar citeva aici:
... fiecare membru al familiei are dreptul de a apartine familiei, oricine este exclus, nerespectat, neonorat se va "intoarce" ca sa isi ocupe locul meritat prin urmasii sai (inclusiv copiii avortati, pierduti)
... ierarhia este esentiala. parintele e parinte, copilul copil. parintele da, copilul primeste. daca nu iti accepti, onorezi, respecti parintele si dimpotriva ii preiei rolul de parinte sau il dispretuiesti si il tratezi cu aroganta, considerindu-te mai bun decit el nu vei face altceva decit sa ii continui destinul, care nu e al tau.
... iubirea nu e iubire decit daca cuprinde ordine. fara ordine iubirea devine distrugere.
... trauma traita genereaza o avalansa de energie neaccesibila, blocata, care te impiedica sa fii tu in acum.
... la nivel de suflet nu exista spatiu si timp. totul se intimpla in prezent, in acum.
... ne-asumarea responsabilitatii pentru faptele si actele tale, ne-acceptarea unei ordini mai presus de tine te va duce in situatii in care Viata va da cu tine de pamint, tocmai ca sa te faca sa o accepti.

lucru cu constelatii e - pentru mine - o provocare a acceptarii, a iertarii si a capacitatii de a da drumul ego-ului tau. e o sansa de a inceta sa mai judeci sau sa te judeci si doar sa accepti. e o mare oportunitate de a te lasa in fluxul vietii si a intelege ca esti "mic" sau chiar "prost".

Thursday, December 08, 2011

 

dare de seama


catre mine insami, as adauga.


... decizii si alegeri pe care uneori le consideram imposibil de trait, de cit singe ar fi curs din inima mea ... astazi imi aduc o stare de liniste si eliberare prin care simt ca re-nasc la propriu.


... ceva esential s-a desfacut in mine, structuri vechi, frici imense si energii carate in bocceluta sufletului de o mie de vieti simt ca s-au dizolvat. si sunt vie.


... ieri am vazut o parte din filmul thrive si am descoperit ca torus se numeste una din experientele mele din prima respiratie holotropica. sunt acasa.


... iubirea este doar inauntru, uneori primesti bonus-uri de la viata si o traiesti impreuna si cu alte fiinte. multumesc.


... sa traiesti / sa fii uneori inseamna cutremure devastatoare. nu ma ingrijorez, sunt doar ale ego-ului meu.


... sunt la fel de om ca orice om, sunt eu si tu si el si ea si noi si voi. de fapt, sunt doar una si toti. si multumesc, din nou.


This page is powered by Blogger. Isn't yours?