Wednesday, January 26, 2011

 


dance, baby dance

(toma, maria & danut)



Monday, January 24, 2011

 
toma @ 2 ani si 3 luni

ieri 2 ani si 3 luni, ne distram, crestem, iubim si ne jucam.

... prima oara l-am dus in mall-ul vitan la locul de joaca acum vreo citeva saptamini. exista un spatiu cu bile si un traseu pe care trebuie sa il parcurga pe burta, urca, coboara, ajungind prin alte cotloane ... l-am bagat in spatiul de joaca (separat de exterior cu o plasa, doar pitici inauntru), initial a stat fericit in primul spatiu plin de bile, dupa care a vrut sa tropaie pe traseu, asa ca l-am scos si i-am dat drumul pe traseu (eu nemaivind acces mai departe) ... a mers un pic pe burta, a coborit intr-un spatiu mic dupa care, ca sa continue, trebuia sa urce... si aici s-a impotmolit. m-am chinuit sa conving vreo citiva copii sa il ridice de fund sa poata merge mai departe. nici o sansa. motiv pentru care m-am descaltat si am intrat sa destelenesc copilul, tirindu-ma caraghios pe burta ... eram precum gulliver in tara piticilor, avind parte de remarci de la pusti de 4-5-6 ani "aaa .. da' tu ce cauti aici?"
... ultima oara am fost simbata, i-am dat pantalonii jos ca sa aiba mai multa mobilitate si i-am dat drumul pe traseu. la primul hop ... "hai mami sus, sus piciorul. impinge-te in picioare, apuca-te cu minutele" ... nimic, tomtom nu se urnea deloc. ok, zic, hai sa mai incerc cu copiii. de data asta, am noroc, gasesc doi de vreo 4-5 ani, unul il apuca de miini si il trage peste un fel de pirleaz, celalalt il impinge de picioare, toma suspendat intre ei, intr-un dezechilibru precar in aer cu burta lipita de obstacolul pe care trebuia sa il sara ridea cu gura pina la urechi. "ih, ih ... aoleu, dar nu putem, e prea greu" tipau copii, rizind si ei. devenise super distractie. reusesc sa il impinga / traga suficient de tare spre directia de inaintare si poc ii dau drumul. toma cade in cap, dar ride in continuare. e moale peste tot pe acolo. bineinteles ca dupa faza asta, in care se prinde ca poate inainta cu ajutor, vrea numai pe traseu. ajunge din nou la obstacolul cu pricina, cei doi copii, la rugamintea mea, se intorc sa treaca ghemotocul rotofei ... toma se lasa rizind in miinile lor, doar le atrage atentia "nu poc poc. nu" - adica sa nu ii mai dea drumul asa brusc. dupa citeva ture, invata cum e cu cocotatul. se chinuie din rasputeri, impingindu-se in picioare si apucindu-se cu miinile de tot ce putea, tinindu-mi mie isonul "shuush, mami. shuush. pinge. pinge"
... cel mai tare a fost la sfirsit cind alerga ca bezmeticul prin tot mall-ul in strampi caci nu mai vroia cu pantofi si pantaloni.

pentru ca afara nu mai stam decit maxim 30-45 minute, in casa vrea in continuu sa se uite la desene animate si sa se joace cu ipad-ul. noua distractie este sa isi gaseasca pe youtube filmulete cu bebelusi si desene animate. habar nu am cum le-a gasit, dar ii place la nebunie youtube-ul. cind ii opresc desenele si ii iau ipad-ul (incercind sa tin un fel de program redus la belit ochii in ecran), face crize de nervi, ori arunca cu dvd-urile pe jos ori se arunca el pe jos tipind - no! no!

somnul ... e in continuare o distractie, dar are noi valente. mai nou se culca foarte tirziu si trezeste invariabil la 7 dimineata sa fie sigur ca sta cit mai mult cu mine si mai prinde ceva timp inainte de a pleca la birou, motiv pentru care sunt in freza. chiar am nevoie de un pic de timp pentru mine si cu mine, macar dimineata ... dar nu ma iarta deloc!

olita este un subiect total neinteresant. stie ca noi mergem la olita mare si el ar trebui sa mearga la olita mica ... dar cind ma anunta ca face "caca" si il pun pe olita, se opreste si nu mai face deloc. sau il intreb "mami faci caca la olita?" - "nu" raspunde invariabil. "dar unde faci caca" - "aco" si imi arata pampersul cu degetul. da, ma rog ... mai asteptam.

vorbitul e mai incet, inca vorbesc cu el in engleza, dar am decis sa o fac doar daca sunt eu si cu el, atunci cind sunt altii prin preajma vorbesc cu el in romana. e mai bine, pentru ca la un moment dat vorbea mai mult in engleza decit in romana, plus ca bona, unii bunici habar nu aveau ce spune ... si-a dat drumul la romana, dar cind facem trecerea de la o limba la alta, turuie neinteligibil in nici o limba.

crestem incet, incet si e tare bine ...

Tuesday, January 18, 2011

 
nepregatiti

deunazi imi dadeam seama ca au fost destule perioade in viata mea cind m-am simtit tare nepregatita. si ma intrebam ce inseamna pentru mine sa fiu nepregatita si care erau elementele comune ale starii asteia ...

am fost nepregatita cind mi-am pierdut vederea la ochiul drept, la fel de nepregatita cind am pierdut ochiul fizic ... la inceput de tot cind m-am nascut si nu am primit ce aveam nevoie ca si copil si m-am simtit respinsa ... cind a murit kiki ... cind am parasit si am fost parasita ... cind am fost mintita sau am fost lovita ... cind l-am nascut pe toma ... acum ma simt nepregatita

ce e comun, e clar, nevoia / dorinta versus raspunsul primit din exterior sau cursul natural al vietii ... eu stiu ca ceea ce traim, viata in sine, este o impletire fantastica intre determinarea noastra personala dar si o determinare ce e mai presus de noi

ceea ce am invatat insa de curind este ca atunci cind esti fidela tie insati si iti e clar ce e in tine si cine esti si chiar ce iti doresti, nepregatirea devine doar o tranzitie, ca o intersectie ... si atunci orice ruta devine posibila. drumul tau poate sa mearga inainte, sau la dreapta sau la stinga ... si nu mai are nici o importanta pe care alegi sa te duci / sau te duce viata ... pe oricare dintre drumuri tu esti intreg, te ai cu totul

abia in momente de genul asta iubesti cu adevarat, il iubesti neconditionat pe cel de linga tine - chiar daca asta presupune chiar sa nu mai fie linga tine, iubesti neconditionat lumea intreaga - chiar daca uneori ti se pare ca ti se opune. abia atunci poti sa spui ca cel mai important lucru pentru tine este sa fii intreg indiferent de milioanele de posibilitati generate de respiratia vietii. abia atunci accepti viata si o iubesti.

abia atunci poti spune "nu" si "da" plenar, cu toata fiinta ta ...

Thursday, January 13, 2011

 
vremea intrebarilor (1)

... sa presupunem (prin absurd) ca creierul nostru este asemenea unui disc (vinil / cd / dvd / whatever). uneori atunci cind nu ai grija de cd, acesta se poate zgiria, adica se formeaza niste linii pe suprafata lui, ce te impiedica sa il mai folosesti. deci, in loc sa te uiti la tot filmul trebuie sa sari pasaje, sau trebuie din cind in cind sa il stergi bine, bine sperind ca isi va reveni ... asta in cazul optimist, in cazul pesimist se blocheaza for good si tot ce ai de facut este sa il arunci la gunoi - si cumperi altul nou.

ok, reintorcindu-ma la comparatia de mai devreme, sa presupunem ca acelasi tip de zgirietura se formeaza pe creier. o sa numesc aceste zgirieturi "pattern-uri". adica un anumit tip de experienta formeaza pe creier un anumit tip de reactie, asociata indestructibil cu un anumit tip de semnificatie. astfel, in anumite momente / situatii specifice declansatoare cazi precum acul patefonului pe zgirietura respectiva ... si dai in gol sau te blochezi, paralizind. si tu stii ce se intimpla, dar nu mai poti iesi de acolo, uneori reusesti sa iti muti acul interior din zgirietura si sa mergi mai departe ... si e ok, dar zgirietura / pattern-ul ala nu dispare niciodata de acolo si in anumite circumstante, pac ai alunecat iar in ea, e built in. daca in ceea ce priveste cd-ul iti poti cumpara unul nou, in ceea ce priveste sufletul ... ce faci?

si acum o sa ma intrebati ... pai, bine, bine ... dar ce treaba are creierul cu sufletul?
pai, chiar asa ... ce treaba are? ca doar e vremea intrebarilor ...

Thursday, January 06, 2011

 
Dialoguri imaginare cu o fetita pierduta (3)

patru pereti si un spatiu mic. intuneric bezna. o singura fereastra se iteste la nivelul ochilor.
ma apropii de fereastra, nu vad nimic, inauntru aud o respiratie si o bataie imperceptibila ca de aripi.
“cine e acolo” – “nimeni”
“care nimeni?” – “nimeni, nimeni. nici eu, nici tu, nici ea nici alta”
“si atunci tu cine esti?” – “nu stiu”

“apropie-te de lumina sa te vad“ – “sunt in lumina“
“oh doamne, ce faci aici?” – “zbor”
“nu vrei sa iesi afara?” – “ce e afara?”

“unde e usa?” – “la mine in piept”

“cine te-a inchis aici?” – “nu imi aduc aminte”
“de cind esti aici?” – “de cind am ajuns”

imi bag miinile si capul prin fereastra mica si ii vad trupul plapind cu aripi albe. cu degetele ii ating pielea si miinile si fata. “are dreptate”, imi spun, “e in lumina, e facuta din lumina”

o apuc cu miinile, o mingii tandru pe obraz si miini, se lipeste de mine, este atit de mica precum o scinteie. incet o ridic pina in dreptul ferestrei si o trag spre mine.

“doamne, ce cauti in temnita asta?” – zimbeste

cu grija o scot de acolo, mi se cuibareste pe piept, in dreptul inimii. o string in brate strins “voi avea grija de tine toata viata mea” ii soptesc. adoarme la pieptul meu, invatind sa respire. aripile i se culca pe spate, burta i se lipeste de pielea mea. o legan si o mingii, cintindu-i intr-o limba pe care nu mi-o amintesc. “dormi draga mea, crestem impreuna, iubim impreuna, traim impreuna ... nu te voi parasi niciodata. dormi draga mea si cresti. eu sunt aici”

respiram cu acelasi plamin, avem aceeasi inima. suntem una. eu si cu ea.

This page is powered by Blogger. Isn't yours?