Wednesday, January 30, 2008

 
C.

uneori imi e dor de C.

C. m-a desfacut pentru prima oara, m-a scos din gaoacea strivita de lume a oulu-mi vechi cit eternitatea, m-a curatat de resturi de placenta, a suflat peste mine si mi-a spus ia sa te vad. nu esti chiar asa urita. ai potential de nufar

ea m-a lasat sa visez pentru prima oara, a deschis cartea viselor mele pe furis, a frunzarit-o cu degete magice si a ris. veneam la ea si ii spuneam C. aseara l-am vazut pe dumnezeu. si ce facea? ma ducea in spate pe munte spre creasta. alteori ii spuneam C. aseara m-am intilnit cu moartea. ei! si cum arata? eram pe luna, iar moartea era un batrin cu chip de maimuta, cu pielea uscata de timp si praf ... iar in pintec ducea o poarta in care traia un copil viu

C. se juca cu mine mereu. imi dadea toate culorile pamintului, toate adierile cerului, flacarile rosului si albastrul apelor si imi spunea hai deseneaza-te. intr-o zi m-a intrebat cine esti tu? ... m-am uitat la ea zimbind si i-am spus ... un om pitic cu o palarie imensa, o bocceluta in spate care merge pe cararea lunii cu soarele deasupra si umbra inaintea lui sub forma de cruce

ii placea intotdeauna sa ma provoace. odata i-am spus C. eu sunt femeia tuturor barbatilor ... a chicotit si mi-a zis du-te pe strada si fii femeia tuturor barbatilor pe care ii vei intilni ... m-am intors dupa un timp si i-am spus gata! ... mi-a ris in nas si nu m-a crezut

imi e dor de C. ... uneori

Tuesday, January 29, 2008

 
dialoguri imaginare cu o mama absenta (4)


Mama: la ce folosesc caramizile astea?
Ea: construiesc poduri
M: ce fel de poduri?
E: unele nevazute, care au un capat aici si celalalt niciunde
M: si la ce ar folosi un pod?
E: ar lega inimi, ar dezlega suflete, ar alina urme ... si m-ar ajuta sa uit
M: ce sa uiti?
E: tot ce am asteptat si nu a venit niciodata ... si tot ce astept inca si va veni tot niciodata
M: sa mi-l arati cind il termini
E: ... cred ca nu se va termina niciodata, il voi construi neincetat pina voi muri si nu il voi termina niciodata
M: de ce spui asta?
E: tocmai am aflat
M: si atunci de ce nu renunti?
E: incerc, dar nu reusesc ... asa cum nu reusesc nici sa il termin

Thursday, January 24, 2008

 
sfatul saptaminii

nu te angaja in batalii pe care stii ca nu le poti cistiga

Friday, January 18, 2008

 
despre oameni

sunt oameni de care ma lipesc instantaneu. i-am cunoscut, i-am simtit si gata sunt acolo 100%. incercam sa inteleg ce face diferenta pentru ca cel mai adesea se intimpla bazat pe ceva greu de rationalizat, explicat sau verbalizat. cumva ii simt, e ca si cum patrund dincolo de un zid subtire si le vad / aud intr-un fel anume trairile ... gindurile ... sentimentele. e ca si cum nu mai sunt compusi din fete, trupuri sau cuvinte, ci se transforma in imagini-trairi, suflete la vedere. e diferenta dintre a vedea o casa din fata usii de la intrare sau fiind in ea. sunt oameni pe care ii simt curati si plini de bine si iubire si ma apropii de ei imediat ...

exista oameni care imi determina o frica interioara teribila, care ma agita atit de tare incit nu ma pot controla. imi amintesc in praga acum vreo 3-4 ani. eram la o masa, in curtea interioara a unei ceainarii, cu spatele spre intrare si la un moment dat m-a strabatut un fior de groaza si o frica de neexplicat. m-am intors si am vazut intrind un tip care s-a apropiat de masa la care stateam si s-a asezat fata in fata cu mine. spaima imi crestea pe secunda ce se apropia de mine. era ceva atit de ingrozitor in tot ce emana tipul asta ca pur si simplu ma strivea, neputindu-i face fata. dupa ce s-a asezat, s-a uitat fix in ochii mei citeva secunde bune ... pina m-am ridicat si am plecat. continea ceva tare greu de dus. el stia ca eu stiu. si eu stiam ca el stie ...
o alta amintire recenta este legata de o vizita la un prieten in spital, la reanimare. am intrat in salon si m-am asezat linga patul prietenului pe care il vizitam ... la un moment dat am simtit cum din spate ma suge ca un vid, ca o tornada violenta pe care nu o poti evita. aceeasi stare de neliniste, teama si angoasa. m-am intors si m-am proptit cu ochii fix in ochii unui pusti de 20 si ceva de ani, care parca se agatau de mine, inlantuindu-ma atit de strins ca m-am sufocat. aerul se transformase intr-o negura densa si intunecoasa ... am simtit atit de aproape moartea, moartea lui. era in ea, se lupta cu ea agatindu-se cu disperare de tot ce era viu in jurul lui. simteam ca o sa ma cufund cu el in moarte si o sa ma inec nu de moarte ci de spaima si groaza lui. nu i-am facut fata si am plecat pentru ca simteam ca o sa lesin din cauza efortului de a-l sustine pe pustiul ala. la citeva minute dupa ce am iesit a intrat intr-o criza foarte, foarte nasoala ... nu stiu ce s-a intimplat pina la urma cu el, dar a fost la atitica de moarte ...

sunt oameni pe care ii evit. cei care spun ceva, dar in ei simt cu totul altceva. si eu stiu, dar ei nu stiu ca eu stiu. imi sunt indiferenti.
sunt si oameni goi, care parca nu contin nimic, nu simt absolut nimic, doar suprafete ... tot indiferenti

ma lipesc instantaneu de copii si animale. si ei de mine. ne bucuram frumos impreuna. e multa liniste ... si cald si bine in ei.

cind ai deschise toate portile spre si dinspre tine ... intra de toate, si bune si rele ...

Wednesday, January 09, 2008

 
povesti de viata

povestea mea am scris-o din mai multe motive, din prea mult zbucium interior, dintr-o durere atit de adinca ca nu o puteam duce pe tacute, dintr-o nevoie profunda de a ma simti intreaga chiar daca nu ma simteam decit mutilata, dintr-o dorinta nebuna de viata ... dar si pentru ca eu cind am trecut prin asta mi-am dorit sa pot vorbi cu cineva care a trait acelasi lucru … ma gindeam ca m-as fi simtit mai putin singura, fiind aproape de cineva asemenea.

intimplarea, sau poate nu, a facut ca un om asemenea sa ajunga la mine pe blog. povestea lui este altfel, cu mult mai grava decit a mea, consecinta este aceeasi, sintetizindu-se intr-o intrebare simpla, uneori banala – cum se traieste cu un singur ochi? cum se traieste fiind altfel? daca ma intrebam atunci cind ii aveam pe amindoi intregi, nu mi-as fi putut imagina, sau chiar daca as fi facut un efort, nu cred ca m-as fi gindit ca poate fi atit de rascolitor. daca m-as fi intrebat imediat dupa operatie, as fi spus ca sunt momente in care nu mai stiu cum se face asta, ca sunt fulgerari de secunde in care aproape mi-e egal daca se mai traieste ori ba. daca ma intreb acum la 3 luni dupa operatie, imi spun ca se traieste bine, altfel cu siguranta, dar bine.
si atunci, ma intreb, ce anume ne arunca pe margine? pierderea? suferinta? stigmatul de a fi vizibil altfel intr-o normalitate, general acceptata, precum o conventie semnata tacit? schimbarea? ochii cautatori si insistenti ai celorlalti atunci cind observa ceva, orice, altfel la tine? rational iti spui ca nimic nu s-a schimbat – iti pierzi un ochi, iti pierzi vederea, un picior … sau iti pierzi iubirea, copilul, mama … si ca sa mergi mai departe, ca sa poti trai … iti spui ca nu s-a schimbat nimic. dar de fapt se schimba totul, tu devii altfel. tot tu in esenta, dar altfel. si atunci oare doar schimbarea de stare este cea care declanseaza caderea? si cazi, cazi, te pravalesti parca nemaiputind oprindu-te … pina pe fundul fiintei tale … abandonindu-te pe tine si de tine. si abia acolo in strafunduri, pe margine … te gasesti parca mai intreg si mai plin. mai TU decit orice conventie, orice lume sau forma sau imagine. si revii. in aceeasi masura extrem de puternic si incredibil de sensibil.

cistigul insa consta in inima care iti creste mare cit toata lumea pe interior. in iubirea pe care o nasti neincetat si o dai cu mult drag. in simtirea care se extinde si cuprinde tot ce are viata. in bucuria, tristetea, veselia, durerea pe care ajungi sa le simti in jurul tau si nu sunt ale tale, sunt ale altora, dar devin ale tale pentru ca esti acolo cu ea lumea intreaga, parte din ea, iar ea parte din tine. pentru ca esti altfel. pentru ca stii. pentru ca abia acum intelegi ca nimic nu este acolo pentru totdeauna. iar tot ceea ce poti face este sa mergi mai departe. intreg si in armonie cu tine insuti.

dupa o pierdere sau o suferinta mare se pot intimpla doua lucruri – sa te inraiesti, sa creasca demonul din tine, sa ramii blocat in revolta si sa cresti ura sau, dimpotriva, sa te gasesti, sa vezi dincolo, sa inveti si sa intelegi. sunt amindoua acolo, le gusti pe amindoua. alegerea e a ta.

Friday, January 04, 2008

 
buna dimineata!

... cam asta am vazut in fata ochilor in vacanta asta, din pat pina afara. intr-unul din cele mai minunate locuri de pe pamint - brebu nou, in semenic. foarte, foarte frumos ... si mult bine.
buna dimineata ... sau la multi ani!

 



 


This page is powered by Blogger. Isn't yours?