Friday, April 30, 2010
despre eutanasierea ciinilor maidanezi
azi am intrat intr-o lunga discutie pe facebook pe tema eutanasierii ciinilor maidanezi, tema complicata, opinii diverse. ceea ce ma frustreaza teribil este faptul ca nu reusim sa gasim solutii non-invazive / agresive, ci optam pentru cele mai simple si la indemina – sa ii ucidem. pe linga faptul ca eu iubesc animalele si ca sunt impotriva uciderii care se inscrie in sfera – placere (vezi vinatoare), frica sau pentru ca noi oamenii suntem mai puternici si putem sa o facem deoarece suntem deranjati in confortul nostru personal – ma doare ca oamenii vor sa se implice sau sa contribuie cu bani nu pentru a implementa solutii pro-viata gen sterilizare 100% / adaposturi / adoptii, ci pentru a ucide.
in ultimii ani impreuna cu ai mei – pe cont propriu, neorganizat, am sterilizat zeci si zeci de ciini maidanezi, am gasit case pentru adoptie pentru altii nenumarati, in curtea alor mei sunt 6 ciini maidanezi, in curtea interioara de la biroul tatalui meu mai sunt vreo 4-5, am ingrijit si dus la doctor zeci de pui de catei cu parvoviroza, carora le-am gasit case ulterior … DAR nu este suficient! mai stiu si pe altii care au facut si fac acelasi lucru – dar nu putem razbi asa si nu putem rezolva o problema de anvergura celei de acum disparat, fiecare pe unde si cum poate. un program similar gestionat si asumat de autoritati cu implicarea unor oameni care doresc sa ajute si chiar sa faca voluntariat ne-ar scoate din rahatul asta…
ciinii astia sunt aici din cauza noastra, este responsabilitatea noastra a tuturor. nu noi le-am dat viata, in mod normal nu noi ar trebui sa le-o luam. cu siguranta ca exista situatii in care alegi si sa iei viata – atunci cind sufera foarte tare si le oferi alinare sau cind sunt turbati si sunt un real pericol pentru cei din jur. dar altfel, cine suntem noi sa decidem cum si cind omorim o fiinta? si nu imi e usor sa vorbesc despre asta - acum 4 ani am decis sa iau viata, pe Akihito l-am eutanasiat pentru ca avea cancer cel mai probabil, avea dureri ingrozitoare, nu mai minca nimic de aproape o saptamina – viata lui era doar chin si suferinta. si nu e usor, e al dracu’ de dureros …. de asta imi vine sa ii pun pe toti cei care urla “sa omorim ciinii maidanezi” sa ia ei seringa in mina si sa ii omoare. sa se uite in ochii animalului aluia si sa ii spuna in ultimele lui secunde de viata de ce ii face asta … si apoi sa traiasca cu imaginea aia …
azi am intrat intr-o lunga discutie pe facebook pe tema eutanasierii ciinilor maidanezi, tema complicata, opinii diverse. ceea ce ma frustreaza teribil este faptul ca nu reusim sa gasim solutii non-invazive / agresive, ci optam pentru cele mai simple si la indemina – sa ii ucidem. pe linga faptul ca eu iubesc animalele si ca sunt impotriva uciderii care se inscrie in sfera – placere (vezi vinatoare), frica sau pentru ca noi oamenii suntem mai puternici si putem sa o facem deoarece suntem deranjati in confortul nostru personal – ma doare ca oamenii vor sa se implice sau sa contribuie cu bani nu pentru a implementa solutii pro-viata gen sterilizare 100% / adaposturi / adoptii, ci pentru a ucide.
in ultimii ani impreuna cu ai mei – pe cont propriu, neorganizat, am sterilizat zeci si zeci de ciini maidanezi, am gasit case pentru adoptie pentru altii nenumarati, in curtea alor mei sunt 6 ciini maidanezi, in curtea interioara de la biroul tatalui meu mai sunt vreo 4-5, am ingrijit si dus la doctor zeci de pui de catei cu parvoviroza, carora le-am gasit case ulterior … DAR nu este suficient! mai stiu si pe altii care au facut si fac acelasi lucru – dar nu putem razbi asa si nu putem rezolva o problema de anvergura celei de acum disparat, fiecare pe unde si cum poate. un program similar gestionat si asumat de autoritati cu implicarea unor oameni care doresc sa ajute si chiar sa faca voluntariat ne-ar scoate din rahatul asta…
ciinii astia sunt aici din cauza noastra, este responsabilitatea noastra a tuturor. nu noi le-am dat viata, in mod normal nu noi ar trebui sa le-o luam. cu siguranta ca exista situatii in care alegi si sa iei viata – atunci cind sufera foarte tare si le oferi alinare sau cind sunt turbati si sunt un real pericol pentru cei din jur. dar altfel, cine suntem noi sa decidem cum si cind omorim o fiinta? si nu imi e usor sa vorbesc despre asta - acum 4 ani am decis sa iau viata, pe Akihito l-am eutanasiat pentru ca avea cancer cel mai probabil, avea dureri ingrozitoare, nu mai minca nimic de aproape o saptamina – viata lui era doar chin si suferinta. si nu e usor, e al dracu’ de dureros …. de asta imi vine sa ii pun pe toti cei care urla “sa omorim ciinii maidanezi” sa ia ei seringa in mina si sa ii omoare. sa se uite in ochii animalului aluia si sa ii spuna in ultimele lui secunde de viata de ce ii face asta … si apoi sa traiasca cu imaginea aia …
Wednesday, April 14, 2010
on the way
sunt departe. jet leg slightly, prea mult in avion si aeroport noaptea, camere straine de hotel, prea putin somn, prea multe meetinguri. multe fete incrincenate pe aici , mult comunism in atitudine si acte - fete asiatice, straine mie si care imi provoaca temeri. da, stiu ca ce vad in jur este doar o expresie a ce e in mine si degeaba. citit despre puterea prezentului si eliberarea de trecut cu eckart tolle, atit de greu de aplicat actually. my demons never die, probabil ca eu ii hranesc constant si d'aia atita putere ... just keep dancing, baby! everything's gonna be fine ...
sunt departe. jet leg slightly, prea mult in avion si aeroport noaptea, camere straine de hotel, prea putin somn, prea multe meetinguri. multe fete incrincenate pe aici , mult comunism in atitudine si acte - fete asiatice, straine mie si care imi provoaca temeri. da, stiu ca ce vad in jur este doar o expresie a ce e in mine si degeaba. citit despre puterea prezentului si eliberarea de trecut cu eckart tolle, atit de greu de aplicat actually. my demons never die, probabil ca eu ii hranesc constant si d'aia atita putere ... just keep dancing, baby! everything's gonna be fine ...
Friday, April 09, 2010
voluntariat (2)
scriam acum ceva vreme aici ca am inceput sa fac voluntariat la Light into Europe, ma tot tin de ceva vreme sa fac un update. timpul meu nu este tocmai unul generos, asa ca lucrul pe care am reusit sa il fac in mod constant este sa il invat engleza pe Stefan - fac cu el lectii aproape saptaminal, simbata. Stefan este un baiat de 14 ani, complet nevazator si cu o oarecare deficienta de auz - dar ameliorata cu ajutorul unui aparat auditiv. este o experienta noua pentru mine - desi am mai predat engleza pentru copii sau adulti, nu am lucrat niciodata cu un nevazator. totul se bazeaza pe limbajul verbal. ceea ce ma fascineaza la Stefan este capacitatea imensa de a memora doar pe baza lectiilor vorbite pe care le avem. de obicei lectia se structureaza pe 3 dimensiuni - tema pentru acasa, in care Stefan trebuie sa povesteasca in engleza ceva sau sa construiasca propozitii cu anumite elemente de gramatica / citim cite o poveste pentru copii, din care extragem atit vocabular nou dar si elemente de gramatica / alegem o tema de discutie despre care povestim in engleza, dar beneficiul este si de cultura generala pentru ca in general vorbim despre lucruri noi sau inventam cite un joc - de ex. ultima data am inventat un fel de fazan cu animale, fiecare dintre noi trebuia sa numeasca pe rind in engleza cite un animal de pamint, apa si aer ...
la primele lectii, mi se umpleau ochii de lacrimi de emotie cind il vedeam si cind il auzeam - "eu nu ma simt cu nimic diferit de ceilalti oameni, eu pot face absolut tot ce poate face alt copil". e atit de curajos si istet si ... imi vine sa spun cuminte, dar de fapt este un fel de inocenta, o curatenie specifica copiilor ... si nu numai. parca prin faptul ca nu vede lumea asta este protejat cumva, prin deficienta lui a ramas cu o puritate, ce tine de vazul in interior cel mai adesea.
si uneori ma simt prost cind vorbim despre culori sau despre soare si nori, despre copaci si verde ... caci imi dau seama ca el nu le stie si ma intreb ce rost are sa le stie in engleza ... e un copil care ma fascineaza si de la care am eu multe de invatat si pe care mi-as dori sa il pot duce la ateneum sa asculte muzica (ceea ce probabil ca o voi face) ...
un alt proiect pe care il sustin si caruia sper sa ii putem da drumul curind - dar birocratia romaneasca ne impiedica deocamdata - a venit tot din nevoile si dorintele lui Stefan si ale celor asemenea lui. "orice copil are dreptul la educatie" - spune o directiva a UE ... in Romania insa nu exista carti suficiente in braille in bibliotecile scolilor pentru nevazatori. ceea ce vrem sa facem este sa mobilizam oameni sa citeasca povesti, sa le inregistram profesional in format audio, sa le multiplicam si sa le trimitem catre toate scolile speciale ... dar pentru asta avem nevoie de drepturile de autor de la o organizatie romaneasca ... pe care nu o sa o numesc aici si care nu pare a fi foarte dornica sa ajute. ma rog, lucrurile se misca, sper sa iesim din impasul asta si sa putem face proiectul ...
ceea ce am mai reusit a fost sa stringem fonduri si sa colectam jucarii / lucrusoare / alte obiecte impreuna cu colegii mei din uk - au fost deja trimise catre copii
si in cadrul companiei mele de aici din RO sa organizam niste evenimente dedicate copiilor cu deficiente si sa facem niste donatii pentru anumite charity events
... lucrurile se misca, ce ma bucura cel mai mult este deschiderea oamenilor de a ajuta, am fost miscata profund de toti cei carora m-am adresat si care au fost extrem de suportivi si si-au exprimat disponibilitatea de a ajuta atit ca implicare personala cit si prin companiile pe care le reprezinta
scriam acum ceva vreme aici ca am inceput sa fac voluntariat la Light into Europe, ma tot tin de ceva vreme sa fac un update. timpul meu nu este tocmai unul generos, asa ca lucrul pe care am reusit sa il fac in mod constant este sa il invat engleza pe Stefan - fac cu el lectii aproape saptaminal, simbata. Stefan este un baiat de 14 ani, complet nevazator si cu o oarecare deficienta de auz - dar ameliorata cu ajutorul unui aparat auditiv. este o experienta noua pentru mine - desi am mai predat engleza pentru copii sau adulti, nu am lucrat niciodata cu un nevazator. totul se bazeaza pe limbajul verbal. ceea ce ma fascineaza la Stefan este capacitatea imensa de a memora doar pe baza lectiilor vorbite pe care le avem. de obicei lectia se structureaza pe 3 dimensiuni - tema pentru acasa, in care Stefan trebuie sa povesteasca in engleza ceva sau sa construiasca propozitii cu anumite elemente de gramatica / citim cite o poveste pentru copii, din care extragem atit vocabular nou dar si elemente de gramatica / alegem o tema de discutie despre care povestim in engleza, dar beneficiul este si de cultura generala pentru ca in general vorbim despre lucruri noi sau inventam cite un joc - de ex. ultima data am inventat un fel de fazan cu animale, fiecare dintre noi trebuia sa numeasca pe rind in engleza cite un animal de pamint, apa si aer ...
la primele lectii, mi se umpleau ochii de lacrimi de emotie cind il vedeam si cind il auzeam - "eu nu ma simt cu nimic diferit de ceilalti oameni, eu pot face absolut tot ce poate face alt copil". e atit de curajos si istet si ... imi vine sa spun cuminte, dar de fapt este un fel de inocenta, o curatenie specifica copiilor ... si nu numai. parca prin faptul ca nu vede lumea asta este protejat cumva, prin deficienta lui a ramas cu o puritate, ce tine de vazul in interior cel mai adesea.
si uneori ma simt prost cind vorbim despre culori sau despre soare si nori, despre copaci si verde ... caci imi dau seama ca el nu le stie si ma intreb ce rost are sa le stie in engleza ... e un copil care ma fascineaza si de la care am eu multe de invatat si pe care mi-as dori sa il pot duce la ateneum sa asculte muzica (ceea ce probabil ca o voi face) ...
un alt proiect pe care il sustin si caruia sper sa ii putem da drumul curind - dar birocratia romaneasca ne impiedica deocamdata - a venit tot din nevoile si dorintele lui Stefan si ale celor asemenea lui. "orice copil are dreptul la educatie" - spune o directiva a UE ... in Romania insa nu exista carti suficiente in braille in bibliotecile scolilor pentru nevazatori. ceea ce vrem sa facem este sa mobilizam oameni sa citeasca povesti, sa le inregistram profesional in format audio, sa le multiplicam si sa le trimitem catre toate scolile speciale ... dar pentru asta avem nevoie de drepturile de autor de la o organizatie romaneasca ... pe care nu o sa o numesc aici si care nu pare a fi foarte dornica sa ajute. ma rog, lucrurile se misca, sper sa iesim din impasul asta si sa putem face proiectul ...
ceea ce am mai reusit a fost sa stringem fonduri si sa colectam jucarii / lucrusoare / alte obiecte impreuna cu colegii mei din uk - au fost deja trimise catre copii
si in cadrul companiei mele de aici din RO sa organizam niste evenimente dedicate copiilor cu deficiente si sa facem niste donatii pentru anumite charity events
... lucrurile se misca, ce ma bucura cel mai mult este deschiderea oamenilor de a ajuta, am fost miscata profund de toti cei carora m-am adresat si care au fost extrem de suportivi si si-au exprimat disponibilitatea de a ajuta atit ca implicare personala cit si prin companiile pe care le reprezinta
