Thursday, April 07, 2011

 
respiratie holotropica (3)

singuratate & protectie


spre deosebire de primele dati cind am intrat in starea holotropica dintr-o singura bucata, acum am avut episoade scurte si multe, dupa fiecare revenind in starea de prezenta si fiind nevoita sa respir din nou accelerat pentru a reintra in starea holotropica. in primul episod m-am trezit ca fiinta acvatica - caracatita, pluteam in apa, respiram intr-un mod foarte dubios si nefamiliar. imi simteam gura punga, iar aerul care ma hranea avea alta textura decit tot ce stiu eu. aveam tentacule si un sentiment de unu al corpului intreg, disparusera spatele si fata, stinga si dreapta. eram unu si eram perfect rotund. am trait un usor sentiment de insingurare, nici o fiinta aproape …

al doilea episod a fost o combinatie dubla de identificari cu acelasi continut. initial un tip de felina, pisica salbatica, tigru ... prins in lat. am trait o furie ingrozitoare, m-am zbatut si m-am luptat sa scap. imediat insa am plonjat in alta scena, eram femeie, tot in lat, un fel de zgarda lata de fier imi era prinsa de git, iar de zgarda asta era atasata un fel de furca care se mula perfect pe rotunjimea zgardei. habar nu am daca exista un astfel de instrument, ceea ce stiu e ca am fost omorita prin sufocare / strangulare cu dracia asta. la inceput, la fel, am trait o furie imensa, care pe masura ce mi se scurgea viata din mine se transforma intr-o durere sfisietoare. am murit strangulata si a fost oribil … moarta fiind am simtit palmele unui copil (parca era al meu) care plingea si ma mingiia pe miini si fata. pentru citeva secunde am simtit prin palmele lui corpul meu mort si lipsit de viata. m-am simtit foarte singura in rastimpul ala in care m-am luptat sa ma eliberez si in durerea violenta a mortii. atingerea palmelor mici, insa, m-a bucurat enorm …


a urmat ceea ce cred ca Grof numeste void-ul, eram undeva in spatiu, miscindu-ma cu o viteza uluitoare printre stele, am experimentat valuri de culori initial, dupa care a fost doar NIMIC. sentiment de tot si nimic, o liniste incredibila, o lipsa de tot si o esenta greu de descris. valuri si valuri de energie intr-un spatiu absolut gol. nimic-ul si totul erau acolo, iar eu eram una cu ele. eram tot si nimic, deopotriva. incredibil de multa liniste si bine.


o scena foarte fragmentata pe un fel de insula, plina de tuneluri prin pamint, eram un barbat tinar si alergam ca nebunul cu un scop pe care nu am reusit sa il inteleg. cautam ceva sau ma ascundeam de ceva. m-am vizualizat ceva vreme, parcurgind carari prin padure, pe marginea marii, apoi prin tuneluri sapate in dealurile si muntii de pe coasta. acelasi sentiment de singuratate. dar era o singuratate cumva acceptata …


ultima parte, cu care de altfel am ales sa inchei - chiar daca timpul nu se terminase si muzica evocativa inca curgea, a fost absolut minunata. eu nu am trait niciodata asa ceva in viata mea, desi intr-un fel inconstient toata viata am tinjit dupa asa ceva. am fost pe rind in succesiuni rapide un bebelus, un pui de animal si un melc - dormeam atit de linistit, facut ghem in pozitie de fetus. dormeam si era liniste. ma simteam vegheata si protejata. simteam in jurul meu peste tot o prezenta calda si iubitoare, care era acolo doar pentru mine, pentru a ma proteja.


uitindu-ma inapoi la experienta asta de respiratie holotropica, mi-am amintit cuvintele Elenei si ale lui Horia – lasati-va in miinile vindecatorului vostru interior, el va va duce in zone ale constiintei de care aveti nevoie acum si aici si pe care sunteti pregatiti sa le primiti in constient.

Monday, April 04, 2011

 
shuparat Toma, shuparat

Toma, incet dar sigur, a intrat in perioada de crize, NU la orice si opunere la maxim. e drept ca uneori ma lasa nervii si imi vine sa urlu la luna ... in acelasi timp sunt constienta ca e o perioada normala si trebuie sa treaca prin ea, face parte din cresterea lui, iar eu trebuie sa ii fiu alaturi.


cum se intimpla uneori e distractiv, alteori iti vine sa iti iei cimpii. cel mai adesea il apuca daca lucrurile nu se intimpla asa cum vrea el, adica daca vrea sa intre pe internet si nu se incarca filmul cu nusce de pe youtube, auzi un suierat, da cu ipadul de pamint, face un salt pe spate dindu-se cu curu' de pamint si se pune pe urlat. daca vrea sa aseze masinutele intr-un fel, iar din nu stiu ce motiv nu reuseste, il simti cum ii cresc dracusorii pe dinauntru, auzi tipatul, absolut toate masinutele zboara in toate partile si se pune pe tropait si urlat. daca el vrea ceva, iar tu altceva ... aici devine cel mai greu. se opune, tipa NUUUU, iti spune raspicat "nu pace!" si incepe dansul negocierii care e cu multe urlete. intr-un final cind isi da seama ca nu reuseste sa obtina ce vrea, se pune pe urlat, tavalindu-se pe jos ... il las sa o faca de multe ori (alteori il iau pur si simplu pe sus si mergem in directia unde tre' sa mergem sau ii distrag atentia cu alte lucruri). cred ca e important sa se confrunte cu asta, de asemenea, incerc sa il las sa iasa singur din criza fiind alaturi de el si spunindu-i cit pot eu de calma in momentele alea "inteleg ca esti suparat si nu iti convine" sau " imi pare rau ca esti suparat".


in weekend am fost la munte, unde ne-am distrat de minune. totusi crizele au fost prezente parca mai mult decit de obicei. ceea ce ma ingrijoreaza, insa, nu este criza lui, cit reactiile oamenilor din jur (cel mai adesea necunoscuti) la asa ceva. adica ma scot din minti si imi vine sa le spun "fuck off, vezi-ti de viata ta!"


eram pe strada principala din sinaia si ne plimbam, la un moment dat i s-a pus pata sa mergem sa ne plimbam fix pe strada, am incercat sa ii explic ca nu ne putem duce acolo - nici o sansa - l-a apucat urlatul si datul cu curu' de pamint. ceea ce l-am lasat. m-am asezat turceste linga el, asteptind sa ii treaca. la un moment dat s-a potolit din urlat, doar statea intins pe spate si se uita la cer, eu linga el. frate, deci absolut toti cretinii care au trecut pe acolo nu s-au putut abtine sa nu proiecteze cacaturile din ei ... "rusine, cum poti sa stai acolo intins pe jos, ce tu iti speli hainele?" / "aoleu, ii e rau, ce are de sta intins pe jos? sa il ridicam." / "vaai dar nu se poate sa zaci asa intins pe jos, hai sus, acum sus!" / un alt cretin si-a ridicat piciorul mimind ca o sa calce pe el spunind "rusine, ridica-te imediat de acolo!". la inceput am fost draguta incercind sa le explic sa ne lase in pace, ca suntem ok. cu doi dobitoci a trebuit sa ma lupt sa nu il ridice cu forta de jos.


nici o mirare ca absolut oriunde - in parc, pe strada, in mall - ii auzi pe majoritatea bruscindu-si copiii cu evaluari de cacat - rusinea, e cel mai ades invocata. Stau si ma intreb ce dracu e rusinea asta de a devenit pilonul de baza al comportamentului oamenilor. E rusine sa plingi, e rusine sa te murdaresti, e rusine sa fii suparat, e rusine sa fii ... a ajuns o rusine sa existam cu toata fiinta noastra. Fiinta a fost mutilata, taiata in doua, jumatatea acceptata e lasata la vedere - se potriveste cu sistemul, cealalta jumatate e ascunsa sub pres, vai de capul lor saracii copii ce-or face cu ea ...


simbata, nu stiu de ce era iarasi suparat si plingind imi spunea cu o tristete "shuparat Toma. shuparat." E dreptul lui sa fie suparat, e dreptul lui sa si-o manifeste, e el acolo ...

This page is powered by Blogger. Isn't yours?