Friday, March 28, 2008

 
experiente
d’ale vinului


cum sa mergi intr-o galerie de arta sau muzeu daca esti orb, cum sa pictezi daca esti discromat, cum sa asculti muzica daca esti surd … . asa zisul bun simt, normalitatea ne spun ca nu se poate, exista totusi oameni care au suficienta deschidere si curaj, oameni care nu se lasa pacaliti de normalitatea statistica a lumii si exploreaza in moduri atit de putin normale teritorii care la prima vedere le sunt interzise. si imi aduc aminte cind eram in clasa a 10-a si am facut pe ghidul pentru un american orb care vroia sa viziteze palatul peles. l-am vizitat cu el si pentru prima oara am vazut peles-ul cu miinile, nu cu ochii. cind nu ai ochi, ii recreezi, el si-i recrease in palme. asemenea cu pictatul, culorile sunt doar o conventie, poti picta fara sa le stii. sunetul poate fi definit si altfel, ca vibratie si il poti asculta cu tot corpul nu numai cu urechile.

mi-am dat seama de toate acestea aseara, fiind la o degustare de vin, eu neputind sa beau. la inceput m-am gindit ca ar fi ciudat sa merg la o degustare de vin fara sa pot bea, totusi am facut-o si m-am bucurat enorm …
a fost o calatorie fascinanta in care nasul mi-a devenit limba pentru citeva ore, iar ochii mi s-au odihnit printre oameni frumosi, pahare mindre si drepte, care duceau cu responsabilitate si daruire lichidul viu, alb sau rosu, mai inchis sau mai deschis, mai uleios sau stralucitor, plin si greu precum o femeie coapta cu carne tare sau usor si efemer precum o adolescenta zvelta cu forme spiralate si delicate precum un fulg.
am mirosit multe din vinurile de acolo, cu degetele-mi lungi si stingace adesea tineam cu delicatete piciorul paharului, ii dadeam un imbold circular lasind izvorul ala de viata rosu sau alb sa porneasca fuiorul pe care urma sa mi-l depene sub nari, mai departe spre suflet si minte, dezvaluind povesti stiute si nestiute, locuri de aici si de departe, rafale si valuri de trairi si mirosuri. fiecare vin avea mirosul lui, inchizind ochii imi imaginam ca fiecare vin in parte este un trup frumos asupra caruia imi aplec narile si miros profund, inspirindu-i parfumul, descifrindu-i povestea, visind asupra gustului. chateuneuf din franta mi-a amintit de seva plina de viata ce strabate agil precum un riu de munte un arbore tinar, de profunzimile pamintului si adierile vintului care culege toata racoarea si parfumul florilor. kuro (?) din noua zeelanda mi-a spus despre vigoare, despre miros si gust de smochine, despre verde si ploaie. shiraz-ul din australia mi-a povestit despre mult cald si mult soare, despre tihna si cimpuri deschise. chianti din italia despre acuratete, despre o muzica cintata précis si perfect la vioara, despre fructe grele cu pulpa bogata si suculent de exacta. carmenere din chile era voios si vesel, zglobiu si miscator, superficial si profund, te pacalea cu parfumul lui pe care il prindeai intr-o particula de miros rotunda de trandafir si de stejar si apoi de flori de stinca si iar de lemn …

si tot aseara, uitindu-ma la oameni si la jocul degetelor lor cu vinul … ma gindeam ca oamenii care beau vin au un tip de frumusete care e din interior. cind beau vin se bucura, e ca o introspectie, ca o calatorie in ei si in lumea toata conectata la ei si prin ei. se minuneaza discret, zimbesc de parca tocmai au aflat o bucatica din esenta vietii si sorb cu gratie inca o gurita mica … de parca ar saruta timid precum un indragostit iubita, unii, sau dimpotriva pasional si cu intensitate, altii. poate ca bem vinul asa cum traim sau asa cum iubim …

iar vinul se potriveste clar cu cartea. pentru ca atit vinul, cit si cartea iti spun povestea lor … o poveste veche de cind lumea, care iti aminteste ca esti viu si in care te lasi prins pentru inca o gura sau inca o pagina. aseara, eu m-am lasat prinsa si cuprinsa intr-o respiratie adinca, pe carari de vin cu miros de fructe si flori …toate in mai multe pahare de vin ...

resto club, degustare vinexpert&vinovero
(pentru R care m-a invatat cum sa respir vinul)

Tuesday, March 25, 2008

 
timpul meu

imi amintesc de o persoana draga, care la peste 80 de ani imi povestea cu aceeasi bucurie in ochi despre prima ei iubire, despre cum se intilneau si se iubeau, despre ce a gresit si ce ar face altfel, despre dorul pe care il purta inca in suflet ... imi povestea despre momente din copilarie, despre mama ei, despre bucurii simple de atunci ... le ducea la fel de vii in suflet. timpul nu exista pentru ea, sufletul ei era intact in raport cu timpul. femeia aia cu pielea creata de timp, cu trupul micsorat de boala si virsta era la fel ... de mica precum amintirile ei. si daca as fi inchis ochii si i-as fi simtit numai prezenta sau i-as fi ascultat doar vorbele si atingerile miinilor as fi vazut un suflet care nu cunoaste virsta. sau daca doar m-as fi cufundat in ochii ei, as fi uitat timpul pentru ca acolo era ea toata ... de dinainte si de atunci intr-o singura licarire, intr-un singur ritm si o unica zbatere ...

in sufletul nostru, in inima si mintea noastra nu trece timpul. timpul este o dimensiune exterioara, care ne imprima o crestere a sufletului prin intimplari exterioare, dar nu atinge si nu modifica structura interioara. liniaritatea si desfasurarea exterioare, specifice timpului, devin profunzimi in interior. daca ar fi sa reprezint grafic ... ar fi precum diferenta intre a alatura un punct dupa alt punct pina formezi o linie care curge, merge, parcurge si a suprapune punct peste punct dind nastere tot unui punct, alt punct dar punct, acelasi punct si altul in acelasi timp ... care creste si se imbogateste dar nu isi uita inceputurile si nici nu are distante pentru ca toate sunt in acelasi ... punct

imi amintesc la fel de viu prima mingiiere cu tandrete a bunicii, mi-amintesc atit de aici tristetea si durerea, frica si dorul din copilarie, mi-l amintesc pe kiki cum rideam si ne jucam ca niste copii, imi sunt aici primele indragostiri, primele saruturi, sunt cu mine toate fiintele pe care le-am intilnit si linga care am stat bucati de timp si de mine, in care am vrut sa las frinturi de mine ... de teama atunci ca ma voi fi uitata de lume si de mine si de timp.
imi amintesc iubirea care a inceput parca de dinainte de mine, de dinainte de timp si lume ... si pe care o am acum parca crescuta odata cu mine si in mine. imi amintesc. si respir. bat cu doua inimi, una a mea si una a iubirii mele. cresc usor noaptea. zimbesc ziua. si sunt.

Tuesday, March 11, 2008

 
despre ... cartofi

daca in postul precedent am fost serioasa si am vorbit despre oameni, acum nu o sa mai fiu si o sa vorbesc despre ... cartofi. nu mi-au placut niciodata cartofii in mod deosebit, mi se pareau plicticosi ca aparitie si gust, enervant de curatat cu micile puncte negre pe care nu le puteai scoate nicicum, patatori din cauza amidonului, grei si fazi. combinatia de cartofi si carne sau orice alt aliment (mai putin brinza telemea) nu am inteles-o niciodata ... intr-un cuvint neatractivi

... de putina vreme, insa, creierul meu s-a defectat si imi da semnale vulcanice si pasionale numai la gindul de cartof. daca se intimpla cumva sa si vad cartofi - sub orice forma, piure, copti, prajiti, la cuptor - o iau de-a dreptul razna, salivez mai rau ca un boxer, devin agitata, chiar nervoasa ... as minca cartofi cu orice, la orice masa, in continuu. cind mi-e foame, singurul lucru care imi ocupa toata activitatea cerebrala ... e cartoful. visez la cartofi fierti bine, pe care ii imbrac cu grija in unt, le adaug un pic de lapte, ii amestec pina devin o pasta de un galben perfect, in care straluceste untul si se balaceste mirosul de lapte ...

in rest sunt bine. in amsterdam nu au piure, doar frig, ploaie si vint ca la nebuni. doar apa rece la chiuveta si frig in camerele de hotel. aseara am facut criza de nervi ca in camera mea erau 15 grade iar incalzirea nu functiona. am tipat la receptioner de ce nu mi-a incalzit camera inainte sa ajung ... si s-a uitat la mine ca la extraterestri. azi am aflat de la colegii olandezi ca ei nu au incalzire niciodata in dormitoare, doar folosesc mai multe paturi daca le e frig, iar chiuveta cu doar un robinet, cel de apa rece, nu e o exceptie ... ci cele cu 2 robinete sunt o exceptie ...

Tuesday, March 04, 2008

 
despre oameni

am judecat uneori, chiar de multe ori. poate doar pentru ca am trecut totul – trairi, sentimente, actiuni – prin mine. dar eu sunt nimeni sa dau masura lucrurilor sau a oamenilor sau a vietii. cu timpul mi-am dat seama ca nu poti judeca pe nimeni, poti doar sa te traiesti pe tine. nimeni nu ne e dator cu nimic. poti sa ai asteptari, poti sa ai sperante, dorinte ... dar sunt doar ale tale. faptul ca uneori acestea pot fi comune cu ale altor oameni ... devine un bonus pe care ti-l da viata. si te poti doar bucura. te crezi norocos. si atit. tot cu timpul am invatat ca intelegerea si acceptarea unui fapt ca acesta nu anuleaza durerea, suferinta .... dar si acestea sunt tot ale tale. si nimeni nu e vinovat pentru asta

o teorie veche de cind lumea spune ca de fapt atunci cind iubim, nu il iubim pe celalalt ... ci ne iubim pe noi insine in celalalt. si de aceea “chipul” nostru interior si nevoile noastre se reflecta in cei asemenea noua putind da nastere la apropieri, prietenii, relatii, iubiri ... iar atunci cind nevoile noastre se schimba, nu ne mai regasim in aceia. si plecam. asa se incheie prietenii. relatii. iubiri. si nu e nimeni vinovat. nici cel care pleaca. nici cel care ramine. sunt oameni care o viata intreaga se intreaba cu ce au gresit, ce e in neregula cu ei ... acelasi lucru din tine poate sa faca un om azi sa vrea sa petreaca o eternitate cu tine, iar miine sa fuga mincind pamintul ...

vreme indelungata am detestat aceasta teorie. am urit-o. mi s-a parut mica si meschina. pentru ca eu imi stiam altfel de iubiri ... asa il iubeam pe kiki, de exemplu, dincolo de mine, neconditionat, pentru el. iar aici vorbesc despre orice fel de iubire fata de orice fiinta.

cu timpul am invatat sa o inteleg si sa o accept ...

Monday, March 03, 2008

 
de primavara

... in padurile de linga bucuresti au aparut brinduse. ocupa gingas covorul verde timid de iarba tinara cu un albastru care te face sa te gindesti ca au furat putin din cer, i-au subtiat inaltimea si l-au adus cu picioarele pe pamint. pacat ca nu-s doar ele, ci si prea multe pet-uri si pungi si mizerie ...

... lumina si-a desfacut bratele si te cuprinde inca de dimineata cu miros de soare si viata ce se intinde de cu dimineata, mingiindu-te cu vinticel caldut si placut ca o soapta de dragoste

... mi s-a propus sa merg intr-o expeditie pe kilimandjaro. nu stiu daca as fi in stare, dar m-a bucurat faptul in sine ... cine stie ...

... am obosit sa alerg intruna. parca viata e o cursa continua si eu sunt alergatorul fara de voie. cind intri in hora, trebuie sa joci ... ii spuneam cuiva, explicind cumva iuresul asta nebun. va trebui sa gasesc portita de iesire. mi-e nevoie sa stau din cind in cind. sa nu fac nimic. sa nu astept nimic. sa nu fac pentru ca altii asteapta. sa fiu. si atit. sa respir. si atit.

This page is powered by Blogger. Isn't yours?