Thursday, March 31, 2011
vremea intrebarilor (3) nu am putut sa uit nimic ... ... pentru ca am crezut ca am meritat toate pedepsele pe care le-am primit. eu eram vinovata de tot ce primeam ... pentru ca asa ma simteam pregatita pentru toate pedepsele ce urmau sa vina. si erau multe, asa era lumea toata ... pentru ca asa puteam sa ramin in cochilia puternica si protectoare facuta din piele, singe, lacrimi si iubirea copilului din mine ... pentru ca toate au ajuns sa ma hraneasca si sa ma infometeze, deopotriva ... pentru ca uitarea lor ar fi insemnat uitarea mea, iar eu nu ma mai puteam gasi, eu devenisem ele. durere si frica, vinovatie, lacrimi, tristete. ajunsesem sa ma identific cu toate. lovita, anulata, pedepsita, respinsa, abandonata si tradata. iar daca eu nu sunt ele, atunci cine sunt?
Thursday, March 17, 2011
expansiunea constiintei
ceva din adincul meu imi spune ca trebuie sa impartasesc ceea ce simt, vad si stiu eu. exista multa literatura pe expansiunea constiintei, eu o sa incerc sa vorbesc insa prin experienta mea. motivele pentru care le impartasesc este ca stiu ca sunt multi asemenea mie si simt ca e important sa ne lasam deschisi la informatia care ne e astfel transmisa, nu suntem nebuni, face parte dintr-un proces mai mare ...
acum multi ani, copil fiind, simteam ca lumea asta e un loc neprimitor si rau, care aduce doar durere si suferinta (motivele pentru care simteam asta sunt mai putin importante, sau acum nu mai sunt importante) – motiv pentru care m-am retras in alte lumi, intr-o lume a mea populata de fiinte care nu exista, imagini si trairi puternice apareau de niciunde. nu aveau nici o legatura cu ce se intimpla in realitatea imediata.
la 13 ani cind am avut accidentul la ochi, dupa una din operatii, am avut dificultati la trezire dupa anestezie – desi adormita, puteam percepe spatiul in care ma aflam, auzeam vocile celor din jur, o auzeam pe mama de departe cum imi spunea “daniela, te rugam, trezeste-te” – iar eu ma aflam intr-un labirint, incercam sa ma intorc dar nu mai gaseam calea inapoi si, in plus, imi era atit de bine ca nici nu mai eram sigura ca vreau sa o fac ...
din acel moment, a survenit cel mai puternic schimbarea – aveam stari si viziuni ca de transa pe care nu le puteam explica, visam in somn sau in veghe intimplari, fiinte pe care ulterior le gaseam in carti de mitologie. au fost ani de zile in care am crezut ca sunt nebuna si intr-un final or sa se prinda si or sa ma duca la spitalul de nebuni. realitatea avea doua valente – una din realitatea imediata, cealalta dezbracata de formele materiei si plina de trairi, intuitii, imagini si intilniri cu lumi atemporale si aspatiale.
toate intimplarile astea m-au facut sa inteleg ca eu sunt mai mult decit corpul si mintea mea, ca sunt legata la tot universul, ca lumea are o componenta vizibila dar si alta care nu se vede si doar impreuna formeaza Creatia, ca pot simti ce traiesc cei din jurul meu, ca in spatiul constiintei ma puteam intilni cu oameni si fiinte din alta parte. e ca si cum la un moment dat pe drum s-a deschis o poarta inspre o alta dimensiune in care eram completa, parte din lume si dumnezeu, dar si lumea si dumnezeu ca un tot, deopotriva.
citeva intimplari / intilniri marcante in zona aceasta (pe unele dintre ele le-am mai povestit aici sub diverse forme):
- calul alb, de culoarea luminii cu o coama lunga pina aproape de pamint calatoreste intr-o lume albastra despre care imi vine sa spun ca e cerul pentru ca vad stelele. totul e albastru. desi mergem, nu simt / vad pamintul sub picioare. totul e albastru clar, cald si rece in acelasi timp. calul e dus de un fel de capastru de o femeie inger imbracata intr-o rochie alba, lunga pina in pamint si niste aripi imense de un alb imaculat. aripile sunt strinse pe spate, drepte si extrem de frumoase. in viziunea mea, femeia inger sunt eu. uneori il pun pe toma pe calul alb, de care sunt legata intr-un fel greu de descris, de parca am fi una si aceeasi fiinta. ultima oara am avut viziunea cu calul alb in stare de veghe, cind toma avea febra 40 - il tineam in brate si l-am plimbat eu - femeia inger si calul cel alb printre stele, sub lumina ... ... dar prima si prima data calul alb mi-a aparut acum multi ani in vis si a mai reaparut o data intr-o sesiune de respiratie holotropica ...
- fiinta – maimuta, am intilnit-o prima oara in vis, eram intr-o lume uscata, desertica ... cumva asemanatoare cu luna. plimbindu-ma pe niste dealuri de nisip, am dat peste ea dupa o ultima movila urcata. m-a speriat teribil, nu facea nimic - statea stana de piatra si se uita fix la mine. tot ce imi doream era sa dispar de acolo, atit de greu de dus era privirea ei patrunzatoare. nu parea nici femeie, nici barbat - dar mai degraba femeie. cu o piele uscata, inchisa la culoare si atit de batrina de parca tot timpul lumii se asezase pe ea - eram convinsa ca daca o ating uscaciunea ei ma va taia. fata ii era plina de riduri - m-am gindit atunci ca trebuie sa fie batrinul timpului - si avea trasaturi de animal, maimuta ... miinile ii erau lungi, cu degete subtiri si aproape scheletice ... iar ochii erau singurii plini, negru adinc, ca doua lacuri imense fara de fund dar plini de viata. in vis simteam ca era moartea. a doua intilnire cu ea a fost pe timp de zi intr-o viziune, am ajuns in acelasi loc ... era tot acolo, ma astepta sa ma intorc - eram la fel de speriata ca prima oara, ceva ma infricosa .. si tot ceva ma atragea. m-am apropiat de ea, a inceput sa se miste de data asta, lent ca un dans eteric al visului. si-a dus miinile moarte la pintec, care i s-a deschis la atingere ... inauntru s-a deschis o poarta inspre o alta lume, o lume plina de verdeata, aer si viata ... iar de acolo s-a ivit un bebelus. un pui mic de om, curat cu pielea alba si catifelata si ochi albastri - care respira viata. de atunci nu am mai vazut-o, o simt uneori prin preajma ... dar nu s-a mai aratat, sau poate eu nu m-am mai uitat cu aceeasi atentie dupa ea
- ingerii nu am stiut ce sunt, asa mi s-a spus apoi ca ei ar fi ingerii ... am plecat in calatoria asta absolut intimplator, am insotit o prietena la o intilnire cu un mare guru spiritual care a facut un soi de meditatie. el ne ghida, eu - ca un copil rebel si neastimparat - ma aflam cu citiva pasi inaintea indicatiilor lui, de parca mai fusesem pe acolo deja. alunecam usor ca intr-o barca pe un riu in spirala, rosu intens, arata ca un virtej cu deschizatura mare in sus si avea o consistenta mai mare decit a lichidului - oare unde ma aflu si de ce e asa rosu aici? ma intrebam / acum sunteti in inima voastra - il aud pe ghid / ok de asta e asa de rosu - imi spun eu. la un moment dat o lumina puternica coboara de sus, ca un reflector ce se aseaza pe mine si ma lumineaza - ce o fi cu lumina asta si de unde vine - ma intreb si incep sa urc pe ea / uitati-va in sus il aud pe ghid in spatele meu - veti vedea o lumina / ok am vazut-o deja imi spun / mergeti catre ea / sunt deja in ea, ajung la marginea de sus - si lumina arata tot ca un virtej cu virful in jos si deschizatura in sus - si intru intr-o lume absolut alba, plina de lumina si simt intens un bine profund si o iubire imensa. pasiti pe lumina, urcati - spune ghidul / in lumea asta noua vad niste fiinte ciudate, nu au consistenta, sunt doar ca niste siluete, ca niste urme de nori cu un tip de vibratie pe care o simt adinc in mine, ma duc inspre ele, ma alatur lor, e atit de bine imi spun. ma simt fericita cum nu am mai simtit vreodata, parca danseaza impreuna si intru in dansul lor. urcati pe lumina - il aud pe ghid - acum va intilniti cu ingerii ... intoarcerea a fost extrem de dificila, aveam senzatia ca nu mai gaseam deschizatura sa ma intorc in trup, ma vedeam / simteam parca de undeva de sus si nu mai puteam sa ma intorc
- pasarea neagra cu aripi imense pe ea am intilnit-o in parc, eram cu kiki (catelul meu) la plimbare, stateam pe banca ... eram acolo insa mintea imi umbla vintura. a venit batind larg din aripile-i imense, s-a asezat in fata mea cu aripile deschise larg aproape atingindu-mi obrajii cu bataia lor scurta de mentinere in aer. expiratia mea a devenit inspiratia aripilor ei si pret de un timp am devenit una, am zburat o vreme eu fara de suflare, ea respirind pentru mine prin miscarea aripilor ... nu imi amintesc pe unde, imi amintesc doar ritmul - inauntru / inafara - inspir / expir - alb / negru - sus / jos - viata / moarte - inchis / deschis. ne-am intors dupa o vreme, desprinzindu-ma cu greutate de ea ca o expiratie lunga cit moartea si o inspiratie ascutita cit prima gura de aer pe lumea asta. am simtit ca am murit si m-am mai nascut o data. poate chiar asa a fost ... a venit uneori la toma in camera in primele 6-8 luni ale lui de viata, ii auzeam bataia aripilor imense negre, ii simteam stralucirea intensa a ochilor, ma mingiia atingerea penelor fine pe obraz uneori - statea si ne pazea. si toma o stia. se uita dupa ea uneori. o privea doar.
- grupul de vizitatori nocturni cind eram insarcinata cu toma in aproximativ 2 luni jumatate - 3 in fiecare noapte aveam un grup de vizitatori. la inceput ma speriau ingrozitor. veneau si se asezau la capatul patului pe partea mea. nu faceau nimic, doar ma priveau. vegheau cumva si asteptau ceva. mi-era frica sa ma mai duc noaptea la toaleta, caci intotdeauna erau acolo si trecind pe linga ei le simteam prezenta puternica. erau doi barbati si ... un catel. pe barbati nu ii stiam, catelul parca era kiki (care murise cu 2 ani inainte). au venit nopti la rind, la un moment dat nu au mai venit, probabil ca si-au indeplinit misiunea si au plecat.
- horus pe el o sa il numesc horus, pentru ca are trup de barbat si cap de soim. a aparut acum 1 an. avea o postura dreapta, puternica, isi tinea capul ferm si mindru ... si avea o mantie de lumina cu care uneori ma impresura si ma lumina ...a aparut intr-o seara cind stateam in sufragerie si mi-a venit sa ma ghemuiesc la picioarele lui, sub mantia de lumina. pe masura ce iesea din sufragerie, ma gindeam ce bine ar fi sa se duca si la toma in camera
- fiinta primitiva
intr-o seara stind pe canapea singura in sufragerie si meditind / respirind cu ochii inchisi, am vazut o fiinta fix in fata mea la 2 m, deasupra mesei din fata televizorului. avea un rinjet imens pe fata, rautacios cu niste urechi rotunjite si obrajii clar conturati de parca erau desenati. o simteam ca fiind demonica, ca pe un fel de diavol. mi se parea ca ar fi continut mult rau, i-am trimis multa lumina, fixind-o la rindul meu cu privirea. la 2 saptamini dupa aceasta intimplare am ajuns in paris si am vizitat muzeul quay branly, in sectiunea oceania si papua noua guinee am avut o stare de rau, de secare de energie de parca ceva ma sugea (mi se mai intimpla in preajma anumitor persoane sau in anumite locuri sa simt un tip de energie pe care eu il interpretez ca fiind rau / malefic si care ma doboara fizic si energetic). era o vibratie joasa, care parca ma tragea in jos, simteam un fel de “smulgere” de parca toate artefactele de acolo erau incarcate cu energia asta – grea, rea dar si rupta din spatiul ei natural. la citeva minute am dat nas in nas cu fiinta primitiva care ma vizitase cu 2 saptamini in urma, de data asta era insa sub forma de statueta de lemn. era exact aceeasi fiinta.
- voci & persoane
in perioada imediat de inainte de a adormi sau atunci cind meditez aud voci sau vad anumite persoane in anumite spatii si locuri. parca “trag cu ochiul” inspre anumite spatii / timpuri in care nu ma aflu fizic.
cu 10 minute inainte de a mi se rupe membranele, in noaptea de dinainte de a naste, am auzit in somn o voce care mi-a spus “incepe. pregateste-te. o sa nasti”. ultima data, o voce mi-a spus “ce faci? vii? ar trebui sa vii, este important sa ne intilnim”. alteori vad un ochi care ma fixeaza in frunte. de asemenea am vazut vreme de citeva saptamini un set de stele albastre intr-un nor laptos, le-am identificat ulterior ca fiind imaginea exacta a constelatiei pleiadelor, pe care nu o vazusem niciodata inainte. tot in aceeasi perioada am vazut un fel de soare in forma de litera “C”, parca la eclipsa. alteori vad imagini ca intr-un fel de caleidoscop – oameni si locuri care se intretaie parca in mai multe lumi suprapuse. si de fiecare data cind sunt “conectata” si sunt in meditatie, cu ochii inchisi fiind, vad culori si modele in miscare intr-un spectacol minunat de lumina
ceva din adincul meu imi spune ca trebuie sa impartasesc ceea ce simt, vad si stiu eu. exista multa literatura pe expansiunea constiintei, eu o sa incerc sa vorbesc insa prin experienta mea. motivele pentru care le impartasesc este ca stiu ca sunt multi asemenea mie si simt ca e important sa ne lasam deschisi la informatia care ne e astfel transmisa, nu suntem nebuni, face parte dintr-un proces mai mare ...
acum multi ani, copil fiind, simteam ca lumea asta e un loc neprimitor si rau, care aduce doar durere si suferinta (motivele pentru care simteam asta sunt mai putin importante, sau acum nu mai sunt importante) – motiv pentru care m-am retras in alte lumi, intr-o lume a mea populata de fiinte care nu exista, imagini si trairi puternice apareau de niciunde. nu aveau nici o legatura cu ce se intimpla in realitatea imediata.
la 13 ani cind am avut accidentul la ochi, dupa una din operatii, am avut dificultati la trezire dupa anestezie – desi adormita, puteam percepe spatiul in care ma aflam, auzeam vocile celor din jur, o auzeam pe mama de departe cum imi spunea “daniela, te rugam, trezeste-te” – iar eu ma aflam intr-un labirint, incercam sa ma intorc dar nu mai gaseam calea inapoi si, in plus, imi era atit de bine ca nici nu mai eram sigura ca vreau sa o fac ...
din acel moment, a survenit cel mai puternic schimbarea – aveam stari si viziuni ca de transa pe care nu le puteam explica, visam in somn sau in veghe intimplari, fiinte pe care ulterior le gaseam in carti de mitologie. au fost ani de zile in care am crezut ca sunt nebuna si intr-un final or sa se prinda si or sa ma duca la spitalul de nebuni. realitatea avea doua valente – una din realitatea imediata, cealalta dezbracata de formele materiei si plina de trairi, intuitii, imagini si intilniri cu lumi atemporale si aspatiale.
toate intimplarile astea m-au facut sa inteleg ca eu sunt mai mult decit corpul si mintea mea, ca sunt legata la tot universul, ca lumea are o componenta vizibila dar si alta care nu se vede si doar impreuna formeaza Creatia, ca pot simti ce traiesc cei din jurul meu, ca in spatiul constiintei ma puteam intilni cu oameni si fiinte din alta parte. e ca si cum la un moment dat pe drum s-a deschis o poarta inspre o alta dimensiune in care eram completa, parte din lume si dumnezeu, dar si lumea si dumnezeu ca un tot, deopotriva.
citeva intimplari / intilniri marcante in zona aceasta (pe unele dintre ele le-am mai povestit aici sub diverse forme):
- calul alb, de culoarea luminii cu o coama lunga pina aproape de pamint calatoreste intr-o lume albastra despre care imi vine sa spun ca e cerul pentru ca vad stelele. totul e albastru. desi mergem, nu simt / vad pamintul sub picioare. totul e albastru clar, cald si rece in acelasi timp. calul e dus de un fel de capastru de o femeie inger imbracata intr-o rochie alba, lunga pina in pamint si niste aripi imense de un alb imaculat. aripile sunt strinse pe spate, drepte si extrem de frumoase. in viziunea mea, femeia inger sunt eu. uneori il pun pe toma pe calul alb, de care sunt legata intr-un fel greu de descris, de parca am fi una si aceeasi fiinta. ultima oara am avut viziunea cu calul alb in stare de veghe, cind toma avea febra 40 - il tineam in brate si l-am plimbat eu - femeia inger si calul cel alb printre stele, sub lumina ... ... dar prima si prima data calul alb mi-a aparut acum multi ani in vis si a mai reaparut o data intr-o sesiune de respiratie holotropica ...
- fiinta – maimuta, am intilnit-o prima oara in vis, eram intr-o lume uscata, desertica ... cumva asemanatoare cu luna. plimbindu-ma pe niste dealuri de nisip, am dat peste ea dupa o ultima movila urcata. m-a speriat teribil, nu facea nimic - statea stana de piatra si se uita fix la mine. tot ce imi doream era sa dispar de acolo, atit de greu de dus era privirea ei patrunzatoare. nu parea nici femeie, nici barbat - dar mai degraba femeie. cu o piele uscata, inchisa la culoare si atit de batrina de parca tot timpul lumii se asezase pe ea - eram convinsa ca daca o ating uscaciunea ei ma va taia. fata ii era plina de riduri - m-am gindit atunci ca trebuie sa fie batrinul timpului - si avea trasaturi de animal, maimuta ... miinile ii erau lungi, cu degete subtiri si aproape scheletice ... iar ochii erau singurii plini, negru adinc, ca doua lacuri imense fara de fund dar plini de viata. in vis simteam ca era moartea. a doua intilnire cu ea a fost pe timp de zi intr-o viziune, am ajuns in acelasi loc ... era tot acolo, ma astepta sa ma intorc - eram la fel de speriata ca prima oara, ceva ma infricosa .. si tot ceva ma atragea. m-am apropiat de ea, a inceput sa se miste de data asta, lent ca un dans eteric al visului. si-a dus miinile moarte la pintec, care i s-a deschis la atingere ... inauntru s-a deschis o poarta inspre o alta lume, o lume plina de verdeata, aer si viata ... iar de acolo s-a ivit un bebelus. un pui mic de om, curat cu pielea alba si catifelata si ochi albastri - care respira viata. de atunci nu am mai vazut-o, o simt uneori prin preajma ... dar nu s-a mai aratat, sau poate eu nu m-am mai uitat cu aceeasi atentie dupa ea
- ingerii nu am stiut ce sunt, asa mi s-a spus apoi ca ei ar fi ingerii ... am plecat in calatoria asta absolut intimplator, am insotit o prietena la o intilnire cu un mare guru spiritual care a facut un soi de meditatie. el ne ghida, eu - ca un copil rebel si neastimparat - ma aflam cu citiva pasi inaintea indicatiilor lui, de parca mai fusesem pe acolo deja. alunecam usor ca intr-o barca pe un riu in spirala, rosu intens, arata ca un virtej cu deschizatura mare in sus si avea o consistenta mai mare decit a lichidului - oare unde ma aflu si de ce e asa rosu aici? ma intrebam / acum sunteti in inima voastra - il aud pe ghid / ok de asta e asa de rosu - imi spun eu. la un moment dat o lumina puternica coboara de sus, ca un reflector ce se aseaza pe mine si ma lumineaza - ce o fi cu lumina asta si de unde vine - ma intreb si incep sa urc pe ea / uitati-va in sus il aud pe ghid in spatele meu - veti vedea o lumina / ok am vazut-o deja imi spun / mergeti catre ea / sunt deja in ea, ajung la marginea de sus - si lumina arata tot ca un virtej cu virful in jos si deschizatura in sus - si intru intr-o lume absolut alba, plina de lumina si simt intens un bine profund si o iubire imensa. pasiti pe lumina, urcati - spune ghidul / in lumea asta noua vad niste fiinte ciudate, nu au consistenta, sunt doar ca niste siluete, ca niste urme de nori cu un tip de vibratie pe care o simt adinc in mine, ma duc inspre ele, ma alatur lor, e atit de bine imi spun. ma simt fericita cum nu am mai simtit vreodata, parca danseaza impreuna si intru in dansul lor. urcati pe lumina - il aud pe ghid - acum va intilniti cu ingerii ... intoarcerea a fost extrem de dificila, aveam senzatia ca nu mai gaseam deschizatura sa ma intorc in trup, ma vedeam / simteam parca de undeva de sus si nu mai puteam sa ma intorc
- pasarea neagra cu aripi imense pe ea am intilnit-o in parc, eram cu kiki (catelul meu) la plimbare, stateam pe banca ... eram acolo insa mintea imi umbla vintura. a venit batind larg din aripile-i imense, s-a asezat in fata mea cu aripile deschise larg aproape atingindu-mi obrajii cu bataia lor scurta de mentinere in aer. expiratia mea a devenit inspiratia aripilor ei si pret de un timp am devenit una, am zburat o vreme eu fara de suflare, ea respirind pentru mine prin miscarea aripilor ... nu imi amintesc pe unde, imi amintesc doar ritmul - inauntru / inafara - inspir / expir - alb / negru - sus / jos - viata / moarte - inchis / deschis. ne-am intors dupa o vreme, desprinzindu-ma cu greutate de ea ca o expiratie lunga cit moartea si o inspiratie ascutita cit prima gura de aer pe lumea asta. am simtit ca am murit si m-am mai nascut o data. poate chiar asa a fost ... a venit uneori la toma in camera in primele 6-8 luni ale lui de viata, ii auzeam bataia aripilor imense negre, ii simteam stralucirea intensa a ochilor, ma mingiia atingerea penelor fine pe obraz uneori - statea si ne pazea. si toma o stia. se uita dupa ea uneori. o privea doar.
- grupul de vizitatori nocturni cind eram insarcinata cu toma in aproximativ 2 luni jumatate - 3 in fiecare noapte aveam un grup de vizitatori. la inceput ma speriau ingrozitor. veneau si se asezau la capatul patului pe partea mea. nu faceau nimic, doar ma priveau. vegheau cumva si asteptau ceva. mi-era frica sa ma mai duc noaptea la toaleta, caci intotdeauna erau acolo si trecind pe linga ei le simteam prezenta puternica. erau doi barbati si ... un catel. pe barbati nu ii stiam, catelul parca era kiki (care murise cu 2 ani inainte). au venit nopti la rind, la un moment dat nu au mai venit, probabil ca si-au indeplinit misiunea si au plecat.
- horus pe el o sa il numesc horus, pentru ca are trup de barbat si cap de soim. a aparut acum 1 an. avea o postura dreapta, puternica, isi tinea capul ferm si mindru ... si avea o mantie de lumina cu care uneori ma impresura si ma lumina ...a aparut intr-o seara cind stateam in sufragerie si mi-a venit sa ma ghemuiesc la picioarele lui, sub mantia de lumina. pe masura ce iesea din sufragerie, ma gindeam ce bine ar fi sa se duca si la toma in camera
- fiinta primitiva
intr-o seara stind pe canapea singura in sufragerie si meditind / respirind cu ochii inchisi, am vazut o fiinta fix in fata mea la 2 m, deasupra mesei din fata televizorului. avea un rinjet imens pe fata, rautacios cu niste urechi rotunjite si obrajii clar conturati de parca erau desenati. o simteam ca fiind demonica, ca pe un fel de diavol. mi se parea ca ar fi continut mult rau, i-am trimis multa lumina, fixind-o la rindul meu cu privirea. la 2 saptamini dupa aceasta intimplare am ajuns in paris si am vizitat muzeul quay branly, in sectiunea oceania si papua noua guinee am avut o stare de rau, de secare de energie de parca ceva ma sugea (mi se mai intimpla in preajma anumitor persoane sau in anumite locuri sa simt un tip de energie pe care eu il interpretez ca fiind rau / malefic si care ma doboara fizic si energetic). era o vibratie joasa, care parca ma tragea in jos, simteam un fel de “smulgere” de parca toate artefactele de acolo erau incarcate cu energia asta – grea, rea dar si rupta din spatiul ei natural. la citeva minute am dat nas in nas cu fiinta primitiva care ma vizitase cu 2 saptamini in urma, de data asta era insa sub forma de statueta de lemn. era exact aceeasi fiinta.
- voci & persoane
in perioada imediat de inainte de a adormi sau atunci cind meditez aud voci sau vad anumite persoane in anumite spatii si locuri. parca “trag cu ochiul” inspre anumite spatii / timpuri in care nu ma aflu fizic.
cu 10 minute inainte de a mi se rupe membranele, in noaptea de dinainte de a naste, am auzit in somn o voce care mi-a spus “incepe. pregateste-te. o sa nasti”. ultima data, o voce mi-a spus “ce faci? vii? ar trebui sa vii, este important sa ne intilnim”. alteori vad un ochi care ma fixeaza in frunte. de asemenea am vazut vreme de citeva saptamini un set de stele albastre intr-un nor laptos, le-am identificat ulterior ca fiind imaginea exacta a constelatiei pleiadelor, pe care nu o vazusem niciodata inainte. tot in aceeasi perioada am vazut un fel de soare in forma de litera “C”, parca la eclipsa. alteori vad imagini ca intr-un fel de caleidoscop – oameni si locuri care se intretaie parca in mai multe lumi suprapuse. si de fiecare data cind sunt “conectata” si sunt in meditatie, cu ochii inchisi fiind, vad culori si modele in miscare intr-un spectacol minunat de lumina
Tuesday, March 15, 2011
de primavara
mi-am luat 10 minute pauza de la birou si m-am plimbat pe niste stradute din zona. sunetele vietii cotidiene sunt niste chestii bestiale - un nene taia crengutele unui copac hirst - hirst, o tanti isi spala curtea cu furtunul sshhhh, alta isi ducea gunoiul in tomberon poc-boc, pasarile ciripeau si inca un nene batea ceva cu ciocanul ...
in we am fost la un atelier de formare in gestalt, tema principala sexualitate. in plus culorile folosite la exercitiul de art-terapie cu lut si desen au iesit minunat de primavaratice (imaginea de mai sus).
cind dau nas in nas cu soarele ma incarc instantaneu, imi spun - viata este chiar misto ... furtuna e doar inauntru si poate nici macar nu exista, e doar la mine in cap. soarele doar e. vrabiutele doar ciripesc. iarba doar creste, iar mugurii doar se nasc ... oamenii de ce nu pot doar fi?
toma cinta, pe zi ce trece invata versuri de la o gramada de cintecele si le cinta ... well, asa cam ca Mr. Bean "unu efant eeegaanaa, ... anjan ...upeeaa ...eniiiit un eefant. doi .... ". cred ca o sa se faca cintaret. pina acum variantele sunt ... dirijor la cit dirijeaza cind aude muzica, actor la ce figuri si scenete stie sa joace ... iar acum clar cintaret. oricum se prefigureaza ceva pe zona artistica.
mi-am luat 10 minute pauza de la birou si m-am plimbat pe niste stradute din zona. sunetele vietii cotidiene sunt niste chestii bestiale - un nene taia crengutele unui copac hirst - hirst, o tanti isi spala curtea cu furtunul sshhhh, alta isi ducea gunoiul in tomberon poc-boc, pasarile ciripeau si inca un nene batea ceva cu ciocanul ...
in we am fost la un atelier de formare in gestalt, tema principala sexualitate. in plus culorile folosite la exercitiul de art-terapie cu lut si desen au iesit minunat de primavaratice (imaginea de mai sus).
cind dau nas in nas cu soarele ma incarc instantaneu, imi spun - viata este chiar misto ... furtuna e doar inauntru si poate nici macar nu exista, e doar la mine in cap. soarele doar e. vrabiutele doar ciripesc. iarba doar creste, iar mugurii doar se nasc ... oamenii de ce nu pot doar fi?
toma cinta, pe zi ce trece invata versuri de la o gramada de cintecele si le cinta ... well, asa cam ca Mr. Bean "unu efant eeegaanaa, ... anjan ...upeeaa ...eniiiit un eefant. doi .... ". cred ca o sa se faca cintaret. pina acum variantele sunt ... dirijor la cit dirijeaza cind aude muzica, actor la ce figuri si scenete stie sa joace ... iar acum clar cintaret. oricum se prefigureaza ceva pe zona artistica.
Wednesday, March 09, 2011
basme si povesti
mi-a placut, am raspuns. preluat de la treibadici - la rindul lor de la Madalina Andronic.
1. Ați citit/vi s-au citit povești sau basme în copilărie?
Poate chiar ceva românesc? Ce titluri vă amintiți sau v-au rămas dragi?
nu imi aduc sa mi se fi citit, inainte sa pot citi ma uitam pe pozele cartilor de povesti ce imi picau in mina si inventam povestea pornind de la imagini. cind am crescut mai mare mi le-am citit singura.
imi amintesc cu mare drag povestea balaioarei, povestile lui Creanga si niste carti cu povesti patriotice cu stefan cel mare, etc..
2. Credeți că au avut vreun rol în dezvoltarea voastră, încă din copilărie, ca viitor adult?
absolut, patrundeam in lumea povestilor si participam activ pe timpul povestii dar si mult dupa aceea la toate trairile si intimplarile cartii. cred ca am invatat despre lume prin intermediul povestilor. au reprezentat prima experienta a vietii, poarta catre lume.
3. Sunteți de părere că fenomenul povestitului, mai ales în mediul familial,
are o funcție importantă în educarea copilului încă de la vârste fragede?
(Mai) dezvoltă acesta anumite legături între membri
și transmite valori morale elementare pentru educarea unui copil?
povestea il invata pe copil despre lume si viata in general, personajele din poveste il ajuta sa integreze toate laturile umanitatii, implicit ale lui insusi - de aceea exista personaje pozitive si negative. il ajuta sa invete furia, tristetea, durerea. sa faci lucrul asta cu copiii tai e esential, il ajuti sa inteleaga, ii dai ocazia sa intrebe si sa asimileze viata cu toate aspectele ei. in plus, e un mod de a stimula imaginatia, creativitatea ...
4. Citiți/ați citi povești copiilor dumneavoastră?
Ați alege povești românești, basme din repertoriul internațional
sau cele mai noi cărți pentru copii de pe piață?
seara avem clar desene animate, dar cind intram in camera la culcare citim / spunem poveste sau cintam cintecele.
6. Credeți că o poveste “din carte” stimulează mai mult imaginația unui copil
și simțul său etic elementar decât alte metode care implică povești?*În ce măsură vi se par nepotrivite sau marcante pentru un copil scenele de violență din basme (fie ele românești sau nu)? Ar trebui ele "îndulcite" sau păstrate așa cum au fost create inițial?
nu cred ca scenele de violenta ar trebui indulcite ... tocmai asta e rostul povestilor sa il familiarizeze pe copil cu toate aspectele de constiinta, bucurie - tristete, fericire - durere, zina buna - vrajitoarea ... etc. sunt in noi ca oameni, copilul la rindul lui le contine, deci trebuie invatat ce inseamna fiecare. povestea le dezvaluie insa printr-o "lume" si un cadru mai sigure in care poti explica copilului ce efecte si consecinte pot avea anumite fapte asupra celorlalti.
mi-a placut, am raspuns. preluat de la treibadici - la rindul lor de la Madalina Andronic.
1. Ați citit/vi s-au citit povești sau basme în copilărie?
Poate chiar ceva românesc? Ce titluri vă amintiți sau v-au rămas dragi?
nu imi aduc sa mi se fi citit, inainte sa pot citi ma uitam pe pozele cartilor de povesti ce imi picau in mina si inventam povestea pornind de la imagini. cind am crescut mai mare mi le-am citit singura.
imi amintesc cu mare drag povestea balaioarei, povestile lui Creanga si niste carti cu povesti patriotice cu stefan cel mare, etc..
2. Credeți că au avut vreun rol în dezvoltarea voastră, încă din copilărie, ca viitor adult?
absolut, patrundeam in lumea povestilor si participam activ pe timpul povestii dar si mult dupa aceea la toate trairile si intimplarile cartii. cred ca am invatat despre lume prin intermediul povestilor. au reprezentat prima experienta a vietii, poarta catre lume.
3. Sunteți de părere că fenomenul povestitului, mai ales în mediul familial,
are o funcție importantă în educarea copilului încă de la vârste fragede?
(Mai) dezvoltă acesta anumite legături între membri
și transmite valori morale elementare pentru educarea unui copil?
povestea il invata pe copil despre lume si viata in general, personajele din poveste il ajuta sa integreze toate laturile umanitatii, implicit ale lui insusi - de aceea exista personaje pozitive si negative. il ajuta sa invete furia, tristetea, durerea. sa faci lucrul asta cu copiii tai e esential, il ajuti sa inteleaga, ii dai ocazia sa intrebe si sa asimileze viata cu toate aspectele ei. in plus, e un mod de a stimula imaginatia, creativitatea ...
4. Citiți/ați citi povești copiilor dumneavoastră?
Ați alege povești românești, basme din repertoriul internațional
sau cele mai noi cărți pentru copii de pe piață?
toma, la 2 ani si 4 luni nu are inca rabdare sa ii citesti efectiv povestea, rind cu rind si cuvint cu cuvint, dar ne uitam pe cartile de povesti care, obligatoriu, trebuie sa aiba multe poze si spunem povestea pe scurt, punind accentul pe elementele esentiale. de exemplu la scufita rosie se duce direct la pagina cu discutia dintre scufita rosie si lupul deghizat in bunica si spunem impreuna: "grandma' why do you have such big ears (eu) - grenma, uai bii ear?" si asa mai departe ...
deocamdata alegem amestecat, basme de toate tipurile si in romana si in engleza. cred ca toate sunt importante.
5. O carte inainte de culcare sau un desen animat?seara avem clar desene animate, dar cind intram in camera la culcare citim / spunem poveste sau cintam cintecele.
6. Credeți că o poveste “din carte” stimulează mai mult imaginația unui copil
și simțul său etic elementar decât alte metode care implică povești?*În ce măsură vi se par nepotrivite sau marcante pentru un copil scenele de violență din basme (fie ele românești sau nu)? Ar trebui ele "îndulcite" sau păstrate așa cum au fost create inițial?
nu cred ca scenele de violenta ar trebui indulcite ... tocmai asta e rostul povestilor sa il familiarizeze pe copil cu toate aspectele de constiinta, bucurie - tristete, fericire - durere, zina buna - vrajitoarea ... etc. sunt in noi ca oameni, copilul la rindul lui le contine, deci trebuie invatat ce inseamna fiecare. povestea le dezvaluie insa printr-o "lume" si un cadru mai sigure in care poti explica copilului ce efecte si consecinte pot avea anumite fapte asupra celorlalti.
Monday, March 07, 2011
nuvele scurte (4)
pe margine ...
pe margine, in punctul in care echilibrul ti se sfarma ai doua alternative ... te agati sau te lasi. nici una din optiuni nu iti arata unde te duce, depinde de ... un ceva de nenumit. de ce anume depinde actiunea ta? greu de spus. e liberul arbitru? e o determinare dincolo de tine?
eram intr-o vizita la un prieten la spital, tocmai avusese un accident grav de masina si era la reanimare. spitalele sunt niste locuri grele prin energia plina de durere si suferinta pe care o contin. fizica si mentala in acelasi timp. sectia de reanimare devine in plan tangibil punctul de granita ... marginea. acolo unii se agata ca sa ramina, altii se lasa plecind. e o lupta pentru unii. o renuntare pentru altii.
cind am intrat in salon am zimbit catre toti si m-am indreptat catre patul prietenului meu. stateam cu el pur si simplu. sunt putine lucruri pe care le poti spune sau face catre un om aflat acolo ... cumva facut bucati, fizice sau emotionale. doar esti. fiind intreg, speri ca intregul tau va aduce un pic de lumina si va alina. in spatele meu, insa, pe un pat pe care nu il vedeam era un suflet care ma fixa si ma atragea imposibil de oprit catre marginea lui. intregul meu se sfarima incet incet, pasind fara sa ma pot impotrivi catre punctul lui de granita ... intre viata si moarte. in disperare si panica, se agata, luptindu-se sa nu se lase dus. m-am intors si l-am privit, un trup atit de slabit ca devenise prea usor ca sa nu se lase dus m-a prins cu o putere pe care nu mi-as fi imaginat-o. marginea lui era atit de abrupta ca nu i-am putut face fata. inima a inceput sa imi bata de nestavilit, o sudoare rece mi-a cuprins tot corpul, aerul nu imi mai ajungea si simteam cum lesin ... era prea puternic si greu ce se intimpla acolo. parca patrunsesem intr-o realitate paralela, iesind din corpul meu pe cale sa se prabuseasca, traiam intr-o alta lume ce nu era a mea. simteam o durere si o groaza ce nu imi apartineau dar le simteam ca fiind ale mele, acolo in lumea aia nou creata. o lume in care viata si moartea se contopeau. cu ultimul strop de putere am iesit din salon, incercind sa ramin conectata la mine si lumea mea ... afara totul a revenit la normal, nu mai simteam nimic. dupa vreo 5 minute am reintrat in salon, incercind sa petrec totusi ceva timp cu prietenul pe care venisem sa il vad ... de cum am pasit in salon, vuuum ... m-am reconectat la ceva-ul ala care ma sugea, fiindu-mi imposibil sa ma sustrag. pe marginea aia ... in realitatea aia am disparut din nou, ca atunci cind simti ca treci pragul dinspre veghe spre somn. m-am mai luptat o vreme sa ramin intreaga, incercind astfel sa il ajut chiar pe omul ala care se agata disperat de orice si oricine ... nu am reusit. simteam ca imi suge toata energia si ca e posibil sa mor chiar odata cu el sau in locul lui. am renuntat si am plecat ...
marginea lui a fost pret de un timp si marginea mea ... el a fost pret de un spatiu eu insami. el nu mai era unu, iar eu nu mai eram altul ... eram impreuna Unul.
pe margine ...
pe margine, in punctul in care echilibrul ti se sfarma ai doua alternative ... te agati sau te lasi. nici una din optiuni nu iti arata unde te duce, depinde de ... un ceva de nenumit. de ce anume depinde actiunea ta? greu de spus. e liberul arbitru? e o determinare dincolo de tine?
eram intr-o vizita la un prieten la spital, tocmai avusese un accident grav de masina si era la reanimare. spitalele sunt niste locuri grele prin energia plina de durere si suferinta pe care o contin. fizica si mentala in acelasi timp. sectia de reanimare devine in plan tangibil punctul de granita ... marginea. acolo unii se agata ca sa ramina, altii se lasa plecind. e o lupta pentru unii. o renuntare pentru altii.
cind am intrat in salon am zimbit catre toti si m-am indreptat catre patul prietenului meu. stateam cu el pur si simplu. sunt putine lucruri pe care le poti spune sau face catre un om aflat acolo ... cumva facut bucati, fizice sau emotionale. doar esti. fiind intreg, speri ca intregul tau va aduce un pic de lumina si va alina. in spatele meu, insa, pe un pat pe care nu il vedeam era un suflet care ma fixa si ma atragea imposibil de oprit catre marginea lui. intregul meu se sfarima incet incet, pasind fara sa ma pot impotrivi catre punctul lui de granita ... intre viata si moarte. in disperare si panica, se agata, luptindu-se sa nu se lase dus. m-am intors si l-am privit, un trup atit de slabit ca devenise prea usor ca sa nu se lase dus m-a prins cu o putere pe care nu mi-as fi imaginat-o. marginea lui era atit de abrupta ca nu i-am putut face fata. inima a inceput sa imi bata de nestavilit, o sudoare rece mi-a cuprins tot corpul, aerul nu imi mai ajungea si simteam cum lesin ... era prea puternic si greu ce se intimpla acolo. parca patrunsesem intr-o realitate paralela, iesind din corpul meu pe cale sa se prabuseasca, traiam intr-o alta lume ce nu era a mea. simteam o durere si o groaza ce nu imi apartineau dar le simteam ca fiind ale mele, acolo in lumea aia nou creata. o lume in care viata si moartea se contopeau. cu ultimul strop de putere am iesit din salon, incercind sa ramin conectata la mine si lumea mea ... afara totul a revenit la normal, nu mai simteam nimic. dupa vreo 5 minute am reintrat in salon, incercind sa petrec totusi ceva timp cu prietenul pe care venisem sa il vad ... de cum am pasit in salon, vuuum ... m-am reconectat la ceva-ul ala care ma sugea, fiindu-mi imposibil sa ma sustrag. pe marginea aia ... in realitatea aia am disparut din nou, ca atunci cind simti ca treci pragul dinspre veghe spre somn. m-am mai luptat o vreme sa ramin intreaga, incercind astfel sa il ajut chiar pe omul ala care se agata disperat de orice si oricine ... nu am reusit. simteam ca imi suge toata energia si ca e posibil sa mor chiar odata cu el sau in locul lui. am renuntat si am plecat ...
marginea lui a fost pret de un timp si marginea mea ... el a fost pret de un spatiu eu insami. el nu mai era unu, iar eu nu mai eram altul ... eram impreuna Unul.
Thursday, March 03, 2011
transformarea
mi s-a intimplat de multe ori in viata sa simt ca mor, corpul meu printr-un proces simpatetic se conforma si imi aducea stari chiar de moarte fizica, colapsind prin diverse boli ... si dintr-o anumita perspectiva chiar am facut-o. am murit. si am devenit altceva, altcineva. de multe ori am crezut ca pentru a deveni trebuia sa schimb radical toate elementele care ma inconjurau, sau sa distrug toate treptele scarii de pina atunci ca sa pot face pasul spre treapta urmatoare. uneori mi-am dat seama ca scara mea cu toate treptele de dinainte ramasese ingravata interior si doar credeam ca am distrus-o. apoi am incercat sa ma transform pastrind ce era in urma si abia atunci am simtit ca de fapt am renascut ...
copiii se identifica cu parintii, se simt respinsi daca mama este respinsa, se simt abandonati daca mama se simte abandonata, se simt agresori si implicit vinovati daca tata face asta ... uneori se identifica doar cu mama. sau doar cu tata. lucrurile se complica cind se identifica cu amindoi, copilul se rupe in doua, fiind simultan doua proiectii diferite, nici una nici alta nefiind de fapt el insusi. si se transforma, devenind el insusi, doar cind isi da seama ca identitatea lui nu este nici a mamei si nici a tatalui. el devine el dincolo de tot ce a oglindit ...
cind intimplari vechi dureroase nu imi parasesc fiinta, reintorcindu-se in circumstante specifice, incerc sa stau un moment cu mine insami si cu ele insele si imi spun ... daca asta nu se intimpla eu nu as mai fi ceea ce sunt acum, si atunci devine parca mai usor. se elibereaza durerea, nu stiu daca dispare, dar devine important ceea ce sunt si am devenit. m-am transformat prin ele, m-au ajutat sa cresc ... deci as putea chiar sa le multumesc ...
imi multumesc pentru tot ce am trait, ii multumesc lui dumnezeu ca mi le-a dat prin intimplarile traite si oamenii din jurul meu si merg mai departe. doar ma transform ...
mi s-a intimplat de multe ori in viata sa simt ca mor, corpul meu printr-un proces simpatetic se conforma si imi aducea stari chiar de moarte fizica, colapsind prin diverse boli ... si dintr-o anumita perspectiva chiar am facut-o. am murit. si am devenit altceva, altcineva. de multe ori am crezut ca pentru a deveni trebuia sa schimb radical toate elementele care ma inconjurau, sau sa distrug toate treptele scarii de pina atunci ca sa pot face pasul spre treapta urmatoare. uneori mi-am dat seama ca scara mea cu toate treptele de dinainte ramasese ingravata interior si doar credeam ca am distrus-o. apoi am incercat sa ma transform pastrind ce era in urma si abia atunci am simtit ca de fapt am renascut ...
copiii se identifica cu parintii, se simt respinsi daca mama este respinsa, se simt abandonati daca mama se simte abandonata, se simt agresori si implicit vinovati daca tata face asta ... uneori se identifica doar cu mama. sau doar cu tata. lucrurile se complica cind se identifica cu amindoi, copilul se rupe in doua, fiind simultan doua proiectii diferite, nici una nici alta nefiind de fapt el insusi. si se transforma, devenind el insusi, doar cind isi da seama ca identitatea lui nu este nici a mamei si nici a tatalui. el devine el dincolo de tot ce a oglindit ...
cind intimplari vechi dureroase nu imi parasesc fiinta, reintorcindu-se in circumstante specifice, incerc sa stau un moment cu mine insami si cu ele insele si imi spun ... daca asta nu se intimpla eu nu as mai fi ceea ce sunt acum, si atunci devine parca mai usor. se elibereaza durerea, nu stiu daca dispare, dar devine important ceea ce sunt si am devenit. m-am transformat prin ele, m-au ajutat sa cresc ... deci as putea chiar sa le multumesc ...
imi multumesc pentru tot ce am trait, ii multumesc lui dumnezeu ca mi le-a dat prin intimplarile traite si oamenii din jurul meu si merg mai departe. doar ma transform ...
