I-dana

muzica din ceruri

cam asta s-a auzit la brendan perry aseara. e adevarat ca am rezonat mai tare la melodiile vechi dead can dance ... albumul nou ark mi se pare altfel ... mai voluptos, mai obstesc ... pamintean ... mai plin de nerv

la primele doua melodii din dead can dance m-au pocnit lacrimile de emotie

zbor

iubesc zborul, acolo sus in avion ma rup cumva de lumea asta, parca timpul si spatiul se anuleaza, iar pe cerul albastru doar sunt. dincolo de ginduri, dincolo de pasii mici sau mari pe care trebuie sa ii fac in mod normal ca sa traiesc ...

cind calatoresc ma reintorc in mine, rupta si in acelasi timp regasita. e un fel de solve / coagula precum o respiratie a universului ...

exista insa anumite drumuri care ma epuizeaza si care ma fac sa renunt la bucuria zborului ... unul dintre ele este cel spre kazakhstan. e prea mult ... de exemplu, ca sa am doua zile pline acolo - sa zicem marti si miercuri - trebuie sa plec din bucuresti luni dimineata ca sa ajung marti la 4 dimineata acolo si sa plec din kazakhstan joi dimineata la 4 ca sa ajung in bucuresti tot joi la 10 dimineata. e prea mult si prea departe de toma atita timp ... in orice exista probabil pros & cons, uneori iti trebuie doar maiestrie sa faci balanta dintre cele doua sa fie in echilibru ... altfel esti supt de energie si atit

nu imi mai e frica

... bullshit! mi-e frica, nu cred ca as mai fi om daca nu mi-ar fi frica. poate doar daca mi-as extirpa nucleul amigdalian si s-ar sterge definitiv acest sentiment, si chiar si asa, cred ca in amprenta fiintei mele ar ramine ceva din ceea ce numim frica ...

dar, ceea ce pot spune este ca frica, in general, no matter la ce se refera nu ma mai paralizeaza cum o facea cindva. sunt senina orice s-ar intimpla. ma simt capabila sa accept orice posibilitate de drum pe care ar lua-o fiinta mea. drumul vietii mele e plin de intersectii, rascruci, drumuri mai mari sau mai mici. ceea ce am inteles este ca toate sunt ale mele, iar pe unde o iau tine pe de o parte de mine - optiunea mea avind o determinare directa, dar si de o supraordine care e dincolo de mine - plasindu-ma astfel in mod natural in lume si in univers. drumul meu va merge pe acolo pe unde trebuie sa mearga. si chiar daca uneori sunt in strafundurile pamintului sau in inaltul cerului inseamna ca acolo trebuie sa fiu. si incerc sa iau din fiecare bucata de drum ce imi da, iar ceva-ul ala sa il provoc sa ma ajute sa cresc mai departe ...

mi-e frica, dar sunt intreaga orice s-ar intimpla ...

dialoguri imaginare cu o fetita pierduta (1)
(inspirat de richard bach "fugind de confortul sigurantei")

am inchis ochii - pierduta in zgomotul motorului avionului de paris, cerul albastru deschis ce ma invita la visare si gindurile ce se incapatineaza sa nu imi paraseasca mintea decit atunci cind dorm sau ajung "acolo" - locul in care ele pier de la sine

de obicei cind inchid ochii vad lumina, sub diverse forme, culori sau fiinte. de data asta, mi-am deschis ochii inchisi in plin intuneric. intr-un colt zaresc o fetita mica, lipita de un colt al intunericului. e mica si firava, cu ochi mari si brate subtiri. intregul trupusor este atit de fragil precum o floare. e imbracata intr-o rochita rosie cu mineci scurte. pare speriata si trista, si totusi prin ochii ei mari si negri strabat lumini adinci si vii. bratele si le tine aproape ca pe o comoara de pret. se uita la mine si schiteaza un zimbet vag. umerii usor lasati si capul aplecat spre stinga imi dau o senzatie puternica de deja-vu. o stiu! se sprijina de zid si observ niste urme de alb in spatele ei - de parca aripi mari si albe ii atirna pe spate strinse. o stiu de undeva! imi vine sa ma duc sa o iau in brate, sa ii mingii miinile subtiri cu degete lungi, sa ii ating parul si fata. sa ma uit in ochii ei si sa ii spun "imi pare rau!" ... ochii ei mari si negri razbat lumini adinci, aripile ei mari se ascund de teama in intuneric, lipindu-se pe spatele prea mic si fragil sa le sustina. ele ar trebui sa sustina corpusorul ala mic, dar au uitat cum ... zimbeste doar, cu capul usor aplecat

Eu: draga mea ...
ea: zimbeste timid cu ochii plini si o gurita mica rosie precum o rodie
Eu: ce faci aici?
ea: incerc sa nu cad, mi-am cam pierdut echilibrul de cind am ajuns aici
Eu: ce s-a intimplat cu capsorul tau?
ea: sta sa cada spre stinga, dar cred ca am gasit solutia pentru el ... o sa scot ochiul drept si o sa il echilibrez
... si mai e intunericul asta, e prea greu pentru umerii mei, in curind o sa mi-i fringa. nu stiu cum sa imi ridic aripile, ele m-ar ajuta, dar de cind am ajuns aici nu mai vor sa se ridice

Eu: pot sa te iau in brate?
ea: mi-ar face bine
Eu: te stiu de undeva
ea: ne stim dintotdeauna
Eu: cum ai ajuns aici
ea: singura
Eu: nu vrei sa iesim?
ea: nu putem iesi, dar ne putem juca. joaca indeparteaza intunericul si face loc luminii

Eu: de ce esti singura?
ea: nu mai stiu. stiu doar ca mi-e ingrozitor de frica sa fiu singura. ma bucur ca ai venit
Eu: sunt aici
ea: promiti ca nu o sa pleci niciodata?
Eu: o sa incerc
ea: zimbeste