Friday, March 19, 2010
dialoguri imaginare cu o fetita pierduta (1)
(inspirat de richard bach "fugind de confortul sigurantei")
am inchis ochii - pierduta in zgomotul motorului avionului de paris, cerul albastru deschis ce ma invita la visare si gindurile ce se incapatineaza sa nu imi paraseasca mintea decit atunci cind dorm sau ajung "acolo" - locul in care ele pier de la sine
de obicei cind inchid ochii vad lumina, sub diverse forme, culori sau fiinte. de data asta, mi-am deschis ochii inchisi in plin intuneric. intr-un colt zaresc o fetita mica, lipita de un colt al intunericului. e mica si firava, cu ochi mari si brate subtiri. intregul trupusor este atit de fragil precum o floare. e imbracata intr-o rochita rosie cu mineci scurte. pare speriata si trista, si totusi prin ochii ei mari si negri strabat lumini adinci si vii. bratele si le tine aproape ca pe o comoara de pret. se uita la mine si schiteaza un zimbet vag. umerii usor lasati si capul aplecat spre stinga imi dau o senzatie puternica de deja-vu. o stiu! se sprijina de zid si observ niste urme de alb in spatele ei - de parca aripi mari si albe ii atirna pe spate strinse. o stiu de undeva! imi vine sa ma duc sa o iau in brate, sa ii mingii miinile subtiri cu degete lungi, sa ii ating parul si fata. sa ma uit in ochii ei si sa ii spun "imi pare rau!" ... ochii ei mari si negri razbat lumini adinci, aripile ei mari se ascund de teama in intuneric, lipindu-se pe spatele prea mic si fragil sa le sustina. ele ar trebui sa sustina corpusorul ala mic, dar au uitat cum ... zimbeste doar, cu capul usor aplecat
Eu: draga mea ...
ea: zimbeste timid cu ochii plini si o gurita mica rosie precum o rodie
Eu: ce faci aici?
ea: incerc sa nu cad, mi-am cam pierdut echilibrul de cind am ajuns aici
Eu: ce s-a intimplat cu capsorul tau?
ea: sta sa cada spre stinga, dar cred ca am gasit solutia pentru el ... o sa scot ochiul drept si o sa il echilibrez
... si mai e intunericul asta, e prea greu pentru umerii mei, in curind o sa mi-i fringa. nu stiu cum sa imi ridic aripile, ele m-ar ajuta, dar de cind am ajuns aici nu mai vor sa se ridice
Eu: pot sa te iau in brate?
ea: mi-ar face bine
Eu: te stiu de undeva
ea: ne stim dintotdeauna
Eu: cum ai ajuns aici
ea: singura
Eu: nu vrei sa iesim?
ea: nu putem iesi, dar ne putem juca. joaca indeparteaza intunericul si face loc luminii
Eu: de ce esti singura?
ea: nu mai stiu. stiu doar ca mi-e ingrozitor de frica sa fiu singura. ma bucur ca ai venit
Eu: sunt aici
ea: promiti ca nu o sa pleci niciodata?
Eu: o sa incerc
ea: zimbeste
(inspirat de richard bach "fugind de confortul sigurantei")
am inchis ochii - pierduta in zgomotul motorului avionului de paris, cerul albastru deschis ce ma invita la visare si gindurile ce se incapatineaza sa nu imi paraseasca mintea decit atunci cind dorm sau ajung "acolo" - locul in care ele pier de la sine
de obicei cind inchid ochii vad lumina, sub diverse forme, culori sau fiinte. de data asta, mi-am deschis ochii inchisi in plin intuneric. intr-un colt zaresc o fetita mica, lipita de un colt al intunericului. e mica si firava, cu ochi mari si brate subtiri. intregul trupusor este atit de fragil precum o floare. e imbracata intr-o rochita rosie cu mineci scurte. pare speriata si trista, si totusi prin ochii ei mari si negri strabat lumini adinci si vii. bratele si le tine aproape ca pe o comoara de pret. se uita la mine si schiteaza un zimbet vag. umerii usor lasati si capul aplecat spre stinga imi dau o senzatie puternica de deja-vu. o stiu! se sprijina de zid si observ niste urme de alb in spatele ei - de parca aripi mari si albe ii atirna pe spate strinse. o stiu de undeva! imi vine sa ma duc sa o iau in brate, sa ii mingii miinile subtiri cu degete lungi, sa ii ating parul si fata. sa ma uit in ochii ei si sa ii spun "imi pare rau!" ... ochii ei mari si negri razbat lumini adinci, aripile ei mari se ascund de teama in intuneric, lipindu-se pe spatele prea mic si fragil sa le sustina. ele ar trebui sa sustina corpusorul ala mic, dar au uitat cum ... zimbeste doar, cu capul usor aplecat
Eu: draga mea ...
ea: zimbeste timid cu ochii plini si o gurita mica rosie precum o rodie
Eu: ce faci aici?
ea: incerc sa nu cad, mi-am cam pierdut echilibrul de cind am ajuns aici
Eu: ce s-a intimplat cu capsorul tau?
ea: sta sa cada spre stinga, dar cred ca am gasit solutia pentru el ... o sa scot ochiul drept si o sa il echilibrez
... si mai e intunericul asta, e prea greu pentru umerii mei, in curind o sa mi-i fringa. nu stiu cum sa imi ridic aripile, ele m-ar ajuta, dar de cind am ajuns aici nu mai vor sa se ridice
Eu: pot sa te iau in brate?
ea: mi-ar face bine
Eu: te stiu de undeva
ea: ne stim dintotdeauna
Eu: cum ai ajuns aici
ea: singura
Eu: nu vrei sa iesim?
ea: nu putem iesi, dar ne putem juca. joaca indeparteaza intunericul si face loc luminii
Eu: de ce esti singura?
ea: nu mai stiu. stiu doar ca mi-e ingrozitor de frica sa fiu singura. ma bucur ca ai venit
Eu: sunt aici
ea: promiti ca nu o sa pleci niciodata?
Eu: o sa incerc
ea: zimbeste
# posted by I-Dana @ 5:45 AM 
