I-dana

momente

poza este de la mare de anul asta, din septembrie. a fost o vacanta superba in care ne-am bucurat unii de altii. mai multe la tati pe blog

gust de toamna

de ceva vreme am reinceput sa merg pe jos si cu metroul la birou. agitatia din oras ma face sa imi doresc sa nu ma mai urc ever in masina. am profitat ca de aproape 2 saptamini sunt blocata la birou cu tone de lucruri de facut, deci fara de drumuri la intilniri, ma bucur de toamna asta blinda cu lumina calda. ii simt mirosul in nari dimineata cind ies din casa, ii adulmec gustul seara la plimbare in parc cu toma printre castane imbujorate si tocmai coapte ...

toamna m-am nascut eu, apoi toamna am iubit tare de tot si tot toamna s-a nascut toma. nu stiu cum de am ajuns sa o iubesc atit de tare, poate pentru ca intr-un fel cred ca ma defineste ... e ca blindetea aia de mama care te cuprinde cu bratele moi, dar ferme si extrem de protectoare ... ca lumina de la inceputuri care strabate alb si plin pina la noi ... sau ca lumea pe care o vezi cu coada ochiului atunci cind intrezaresti siluete sau umbre, adevaruri sau trairi cu claritatea nespecifica privitului in ochi ...

unde e ochisorul lui mami? - il intreb pe toma - si se uita la lumina
unde e lumina? - si pune mina pe ochiul meu

toma stie.

si toamna stie. si noi. dar uneori uitam sau nu vrem sa vedem. pe drum, cu parul in vint, i am kloot in urechi, printre razele soarelui sau privirile oamenilor sunt fericita. daca fericirea e inauntru, cum de o ratacim citeodata?

citesc "emotii vindecatoare" - din nou dalai lama. totul se leaga si face sens. si daca atasamentul si ura sunt cele mai mari vicii, iar raul cel mai mare este ignoranta - omenirea va avea nevoie de milioane de ani sa se vindece. poate schimba o picatura oceanul? sau macar un val? poate ca da, poate ca nu. ceea ce trebuie sa facem este sa continuam ... imi pare rau. iarta-ma. te iubesc.

i have to admit - he loves technology! la modul ca urla daca nu ii dai sau ii iei din mina urmatoarele obiecte - telefonul, telecomanda, camera, laptop-ul ... nu putem spune deloc acelasi lucru despre obiectele lui personale, adica jucarii - la care renunta fara sa clipeasca.

legenda pentru poza: ce face toma acolo? apasa cu mare pasiune pe taste si in special pe rotita albastra de mouse (daca nu e blocat, se intimpla sa trimita mailuri sau sa modifice documente); ce face dupa ce se plictiseste de apasat pe taste? ia vpn-ul sau mouse-ul si incepe sa loveasca ecranul ... ca doar acolo se intimpla lucruri, tre' sa le poate schimba si direct, nu numai prin taste ...

dupa vacanta ... si nu numai

postul asta l-am inceput dupa ce m-am intors din vacanta, nu am apucat sa il scriu - de aici titlul, care se dovedeste ca nu are legatura cu "vacanta", dar nici cu "nu numai". e doar un post. in ultima vreme imi vine sa scriu mult, imi trec prin minte o gramada de subiecte pornite din diverse experiente si trairi. cel mai adesea nu apuc, iar atunci cind ma apuc ma chinuie un stil de scris tare aiurea - prea organizat si elaborat parca, prea succint si la obiect ... taios si rece

... in vacanta am plecat din bucuresti vara si m-am intors toamna, intr-o zi de duminica ploioasa si rece. strazile erau goale, acum sunt pline de masini cu soferi grabiti si nervosi. am fost la costinesti o saptamina. am mirosit marea, am mingiiat-o si i-am multumit ca e acolo. am ris si m-am bucurat. marea a fost cea linga care simt adeseori bucuria deplina, de aceea de fiecare data cind ma intorc la ea ma plec in fata ei si ii spun ca o iubesc.

... intre timp am fost plecata pentru prima oara din tara, departe de toma prima noapte de cind a venit. a fost greu, emotiile mi s-au transformat in lacrimi cind am plecat de acasa. a fost insa bine, baietii s-au descurcat de minune singuri, iar eu m-am bucurat cumva de "singuratatea" mea. calatoriile ma aduna in mine, acolo sus la propriu (in avion) si la figurat, departe prin zumzetul aeroportului sau in instrainarea si impersonalul hotelului - ma intorc spre mine. ma bucur de mine. cu ghiozdanul in spate si ipod-ul in urechi ma simt libera ... si mica. ca un copil calator cu palaria cu boruri largi pe cap si bocceluta atirnata in spate. intr-una din cele mai grele perioade ale vietii mele calatoriile ajunsesera singurul "acasa" atunci cind simtisem ca imi pierdusem acasa definitiv. mintea se elibera de durerea golului mare cit o prapastie si zburda pe lumina norilor, pe cerul blind si generos, atingea si se juca cu aripile fiintelor ce traiau sus. asa a invatat sa umple golul ... in mare parte cu lumina.

... ma bintuie intrebari in ultima vreme. la o alta virsta a de ce-ului. una care simt ca ma propulseaza pe o alta treapta a existentei mele. sunt in aer inca, un picior pe treapta de dinainte, celalalt pe cea ce va sa vie. pe cale sa fac pasul, ma simt norocoasa. de sufletele pe care le am prin preajma in calatorie. de mine. de viata si lume. de dumnezeu.

... de ce copii de sub 1-2 ani fac cancer? de ce traim toata viata captivi in propriile amintiri si durerea asociata lor? toate amintirile sunt rele si trebuie sterse / vindecate? sau doar amintirile care produc suferinta sunt rele - pentru ca sunt si amintiri a caror energie asociata e bucurie, ele sunt bune? trebuie sa le perpetuam? dar cum se leaga asta de prezent? .... daca tot ceea ce traim in exterior este expresia interiorului nostru de ce dalai lama trece prin toata suferinta tibetului? de ce atunci cind spui "iarta-ma. imi pare rau" mai conteaza ce spune / nu spune celalalt?

despre provocarile meseriei de mama

inainte de a intra in concediu de maternitate mi-am facut planul de maternitate si, in spiritul felului meu de a fi la job, am pus pe hirtie si am sharuit cu toata lumea - cine ce cind face, pentru x problema te duci la y, pentru aia faci aia .... cum o sa stau cu bebe pina la 4 luni acasa, cum ma intorc la 6 luni la birou, urmind sa incep sa calatoresc tot atunci ... statul acasa si reintorsul la birou au functionat cit de cit, calatoritul ... ioc! am revenit, de altfel, si am spus ca o sa incep sa calatoresc in septembrie. asta se intimpla in aprilie, iar septembrie parea atit de departe. acum e august, iar septembrie bate la usa, iar eu ma simt la fel de nepregatita ... a fost o decizie inteleapta pentru ca ulterior am aflat ca nu este deloc recomandat ca mama sa se separe de copil mai mult de o zi (dimineata / seara) pina spre virsta de 1 an. se pare ca bebe se traieste perfect simbiotic cu mama pina la virsta aia si orice separare poate cauza traume puternice.

anyway, pentru ca septembrie se apropie si pentru ca intr-un fel vreau lucruri ale mele inapoi - sport, kg in minus, etc., de vreo doua saptamini am luat hotarirea sa incepem sa ne intarcam unul de celalalt (nu stiu daca stiati, dar nu se intarca numai copilul se intarca si mama in acest proces), deci am renuntat la masa de dupa masa / seara si am pastrat-o doar pe cea de dinainte de culcare. a fost un progres pentru ca in momentul in care ma vedea venind de la birou, nu conta daca mincase cu 30 minute inainte, tragea de hainele de pe mine tipind "a! a!" sa il pun la sin. deci am ramas cu 3 mese de lapte (una inainte de culcare, una in timpul noptii - la asta a revenit in momentul in care m-am intors la birou, caci inainte dormea toata noaptea - si inca una dimineata inainte de a pleca la birou).

ieri am mai facut un pas si am renuntat la masa de dinainte de culcare, inlocuindu-i-o cu un biberon cu lapte formula (primul lapte praf in primele lui aproape 10 luni). se pare ca ii place, l-a baut la mine in brate, a adormit cu tetina in gura ... si s-a sculat de 2 ori azi noapte sa suga.

e foarte caraghios - Toma isi ia inapoi noaptea ce nu ii mai dau ziua, fiind plecata de linga el. e ceva normal pina la urma, in afara de faptul ca pe mine ma rupe in doua oboseala. in ultima vreme a devenit activ / agitat / solicitant noaptea. vrea sa suga des, se trezeste plingind, trebuie sa il luam in brate sa il leganam, sa ne stie acolo, astfel am ajuns sa doarma jumatate de noapte la el in pat si cealalta la noi. o fi poate o forma de rezistenta la procesul asta de separare, se impotriveste si el cum poate. poate si eu ma impotrivesc undeva adinc, dar continui sa o fac pentru ca stiu ca asa e sanatos sa se intimple pentru amindoi. citeam undeva ca la virsta asta tulburarile de somn reflecta si dezvoltarea motorie si cognitiva, acestea fiind atit de rapide - cumva se elibereaza de tot efortul / presiunea astfel. tot la virsta asta se pare ca invata despre permanenta lucrurilor / fiintelor din jurul lui si atunci refuza cumva ducerea in inconstient pentru a-si confirma in mod repetat prezenta celor dragi linga el.

au fost si sunt citeva lucruri care guverneaza relatia cu Toma si modul in care ne-am crescut unul pe celalalt in perioada asta - unu, sa fiu acolo pentru el, sa fiu MAMA pentru el si sa ii asigur afectiunea, tandretea si iubirea de care, imi imaginez eu, ca are nevoie orice suflet abia poposit pe lumea asta - astfel incit sa invete ca lumea e un loc frumos si bun. doi, sa nu il frustrez sau sa il bruschez, sa facem totul incetul cu incetul, intr-un ritm usor de dus si de acceptat.

am primit un frumos caiet moleskino si de citeva saptamini am inceput sa scriu in el. in prima insemnare imi doream sa i-l dedic lui toma. nu scriu despre el acolo, ci despre mine, despre noi si viata noastra. ii spuneam ca imi doresc sa fie o frintura din viata lui pe care nu o sa si-o aminteasca constient, dar o poate accesa asa prin ochii si miinile si sufletul meu. ii mai spuneam ca imi doresc sa fie liber, sa iubeasca, sa fie el si sa stie ...

sunt foarte atasata de sufletelul asta, unii spun ca prea atasata, altii sunt gelosi pe asta ... nu stiu daca masura o poate da cineva din afara, eu stiu ca fac bine undeva in miezul meu ala nealterat de prostiile pe care le-am inmagazinat pe drum. simt acolo in mine ca el o sa aiba radacini, iar asta e cel mai important ca sa poti fii liber ... si o sa fie intreg, iar asta te elibereaza de frica ... si o sa stie

lucruri pe care le cred despre lume & viata (1)

prin acest post deschid o noua categorie - este, din nou, despre mine. continutul site-ului asta este in proportie covirsitoare despre mine. nu despre lume, nu despre altii. nu despre marketing - desi uneori imi vine sa scriu si despre asta ... nu despre lucruri si intimplari. despre mine, despre cum vad eu lumea, cum traiesc eu, cum simt eu ... mi-am facut cumva un ochi de balta narcisica pe internet, la care ma tot zgiiesc incercind sa inteleg, sa accept, sa repar ... sa integrez, sa fiu

nu sunt principii. nu sunt reguli de viata. sunt doar niste repere, se pot schimba, le pot parasi uneori sau ma pot intoarce la ele alteori. sunt vii, deci nu sunt imuabile ...

... lumea din jur si viata ta este o reflectare a lumii tale de dinauntru. daca rizi pe dinauntru, lumea toata din jur zimbeste; daca suferi, vei gasi numai suferinta ...

... mintea poate fi neteda sau aderenta. atunci cind e neteda esti liber. nu se agata nimic de tine, gindurile vin si pleaca, nimic nu te copleseste, nimic nu te tine in loc. esti tu si tot universul intr-un dans liber.
daca e aderenta, toate fricile isi vor face culcus in striurile ei, vei lupta o viata sa te eliberezi de ele, de gindurile aferente ... vei cauta o viata cai sa schimbi fagasuri si probabil ca nu vei reusi.
cu mintea vii neteda, se umple de prostii pe drum ...

... sportul si miscarea, precum si iubirea sau zimbitul, sau a da din inima desfunda chakre ... in aceeasi masura ca meditatia. cheia e sa faci sport / dragoste ... ca pe o meditatie, ca si cum ai spune o rugaciune. in nirvana se poate ajunge facind cel mai banal lucru, daca il faci cum trebuie ... spune o veche zicala orientala