I-dana

1 an

a trecut 1 an de cind Akihito a plecat. si e trist. nu e dimineata in care sa ma trezesc si sa nu ma gindesc la el, nu e zi in care sa nu il port cu mine, nu e seara in care sa nu ii spun noapte buna brusture si nu e noapte in care sa nu il visez ... si chiar daca sunt momente in care realizez ca nu o sa il mai vad niciodata si am pentru fractiuni de secunda atacuri de panica, el de fapt e cu mine si in mine. poate asa traim mai departe, in cei aproape, in povestile lor, in gindurile si amintirile lor ... si poate undeva acolo, cindva, ne regasim si ne recunoastem nu dupa forma ci dupa starea aia calda de bine si de acasa ... ca atunci cind intilnesti pentru prima data pe cineva si simti ca e o legatura acolo cumva, nu stii sa o explici, nu stii de unde vine, dar simti ca e de-al tau, ca e o potrivire de neexplicat ... si iti vine sa tii aproape. ca jumatatile lui platon ... sau poate mult mai mult de atit ...