I-dana

Curatenia (sau curatirea) de primavara

Unii isi scot covoarele si le bat, spala geamurile si perdelele, intorc toata casa cu fundul sus, cotrobaind prin coltisoare de multe ori neatinse in timpul anului, freaca pardoseala, aspira fiecare fir de praf, muta fiecare lucru de la locul lui si il curata temeinic … eu nu am facut nici unul din lucrurile de mai sus cu casa mea. Si totusi daca printr-un exercitiu de imaginatie as asemui “casa” cu “fiinta” mea … tocmai ce trec printr-un proces amplu de curatire. Daca, in ceea ce priveste casa, e decizia ta constienta sa o faci, in ceea ce priveste fiinta lucrurile se intimpla pur si simplu … poate pentru ca a venit timpul.
Aparent, lucrurile sunt de-a dreptul prozaice, copilul face o viroza cu febra uriasa, in citeva zile o iei si tu, nopti nedormite, frisoane si transpiratii reci, muci si tuse, dureri in tot corpul - ale copilului si ale tale. simti ca fizic si psihic o sa te duci in balarii, ai sentimentul ca nu se mai termina, te rogi sa inceteze odata.
Mai adinc, toata harta fiintei se descompune, totul, dar absolut totul – si cel mai tragic, lucruri despre care habar nu aveai ca sunt acolo in “casa” ta interioara ies la iveala, habar nu ai ce sa faci cu ele, iti vine sa le arunci si nu poti, apoi incerci sa le cureti dar sunt prea murdare … incerci sa te abandonezi, nici asta nu prea iese. Respiri si iar respiri, dar parca tot aerul e plin de funingine si smoala. Auzi vocile oamenilor de linga tine ca iti urla lucruri si pentru o secunda ai un flash ciudat “el / ea sunt EU”. Toate astea, de fapt, eu mi le spun! Dispretul si desconsiderarea sunt ale mele. Vorbele taioase si reci. Respingerea. Frica ingrozitoare de singuratate. Pe mine cine ma prinde daca cad? Hei, e cineva acolo? Hei, ma aude cineva? Hei, ma vrea si pe mine cineva? … si singura voce care mi-ar putea raspunde (a mea!) e paralizata de frica, prinsa intr-un fel de capcana, blocata intr-un carusel, condus de un pitic nebun, care nu mai stie sa se opreasca …
Si ca sa imi fie si mai clara nevoia “curatirii” si alunecarea in capcana, viata imi trimite evenimente de o sincronicitate pe care doar daca esti prost, nu vrei sa le vezi. Vineri merg la birou pentru o intilnire de 2 ore, copilul acasa cu febra mare, eu déjà picnita, cu dureri in tot corpul si o stare oribila. Spre sfirsitul intilnirii, ma suna bona “are 39.6 si tot creste”, ii spun ce sa ii mai dea si ii spun ca vin imediat acasa. Inchei intilnirea si ma grabesc spre parcarea subterana sa imi iau masina si sa fug acasa. Cind intru in parcare, porneste o alarma ingrozitoare de vibrau toti peretii … varza de oboseala si de nesomn, aproape ca nu fac fata stimulului aluia exterior, e prea mult, simt ca o sa vomit si o sa lesin daca nu inceteaza. Alerg spre masina, ma urc, parca inauntru e mai bine … se aude mai incet. Pornesc motorul si plec repede sa ies din nebunia aia. Iar ceea ce se intimpla ma transporta intr-un scenariu de Kafka. Ajung la ceea ce trebuia sa fie iesirea, numai ca acolo nu mai este nici o iesire. nu mai gasesc iesirea – adica drumul ala de unde imi parchez masina pina la iesire as putea sa il fac cu ochii inchisi si totusi, iesirea nu mai este acolo! Imi spun rapid, ok trebuie sa o fi luat aiurea, intorc … si tot caut iesirea, stinga - dreapta, fata – spate, conduc ca disperata incercind sa gasesc iesirea si nepricepind absolut nimic din ce se intimpla. Usi interioare din parcare, despre care habar nu aveam ca exista, incep sa se inchida si ajung blocata intr-un perimetru mic, mic de tot in parcarea subterana de la etajul -2. La inceput ma panichez, nu inteleg nimic. Prin cap imi trec intrebari si ginduri “unde puii mei e iesirea?” … “de unde au aparut toate usile astea si de ce se inchid?” … “eu pe unde ies de aici?” in tot timpul asta, alarma urla in continuare. In scurt timp inteleg rational ce se intimplase, activarea alarmei bloca iesirile. Imi aprind o tigara, sun la receptie sa vina cineva de la securitate sa deschida usile, sun doctorita … si intr-un final ma amuz de cum viata mi-a aratat atit de explicit capcana in care ma aflu.
Imi doresc doar sa inteleg ceva din toate zilele astea, cu toate intimplarile lor …