Monday, August 08, 2011
crizele de 3 ani
Toma nu are inca 3 ani, dar avem crize din ce in ce mai des in ultima perioada. Experimentam nervi si draci la greu, urlat din toti rarunchii, nuuuu tipat pina la epuizare, tavalit pe jos si dat din picioare, aruncat cu lucruri si lovit in stinga si in dreapta. Am citit mult si stiam ca e parte dintr-o etapa normala de crestere, asta nu te ajuta prea mult, insa, cind esti pus fata in fata cu isteria aproape de necontrolat.
Am observat ca se amplifica in momente specifice, daca e obosit, ii e foame sau avem de facut ceva prestabilit (de mers de la A la B) - adica trebuie sa faca ceva ce vreau eu.
In toti anii astia, in relatie cu Toma, m-am lasat condusa de un soi de intuitie, in care am extrem de multa incredere, adesea punindu-ma in conflict cu cei din jurul meu ... in aceeasi masura a contat istoria mea personala, eu stiu ce mi-a facut mie rau si in nici un caz nu voi face acelasi lucru copilului meu (e adevarat, insa, ca uneori ma pozitionez fix in extrema cealalta, fiind poate ultraprotectoare ... mai am de lucrat aici) si in plus am citit gramezi de carti de psihologia copilului. Ceea ce vroiam sa spun (bazindu-ma si pe reactia lui) este ca nu cred ca il ajut lasindu-l sa urle pina la epuizare, asteptind sa se calmeze singur si sa isi gestioneze singur starea. Pentru ca nu cred ca e capabil, cred ca furia, agresivitatea si emotiile extrem de intense in astfel de crize pot fi uneori mai mult decit intelege si poate contine de unul singur. Nu cred in pedepsirea la virsta asta, lasindu-l singur si plecind ... asteptind sa se linisteasca. Cred ca pur si simplu, e prea devreme sa poata face asta, tot ceea ce pot face este sa fiu cit pot de calma, sa ii pun limite (sa nu loveasca pe altii de exemplu), comunicindu-i clar cu ce nu sunt de acord, acceptindu-i starea (ii spun ca inteleg ca e furios, suparat, nervos), ajutindu-l sa treaca de la manifestarea prin urlete, lovituri, tavaleli la verbalizare (sa puna in cuvinte) si stind linga el ... uneori pentru a-l linisti, alteori distragindu-i atentia. Daca el e in crize (despre care eu cred ca la intensitate prea mare nu si le poate pur si simplu controla pentru ca nu e pregatit sa o faca), iar eu plec de linga el sau si mai rau il inchid in camera lui (cum fac multi parinti) nu fac decit sa ii comunic ca "daca esti asa, eu nu te mai iubesc", adaugind un ingredient in plus "respingerea si abandonul".
Prin acceptarea starii lui, comunicarea ferma a lucrurilor cu care nu sunt de acord, punerea de limite (nu il las sa loveasca pe altcineva cind e furios), sustinerea lui spre manifestarea verbala a furiei ... dar si suportul oferit, stat cu el, tinindu-l in brate daca o cere, raminind cu el si aproape de el pentru a-l sustine, ii comunic "nu sunt de acord cu ce faci, dar eu sunt linga tine si te iubesc in continuare. inteleg ca esti furios si sunt aici ... haide sa incercam sa ne linistim"
... am citit acum o chestie care cumva m-a linistit ca ceea ce fac e ok (exista multe indoieli care te coplesesc, nemaistiind daca faci bine ce faci, daca esti prea permisiv sau prea restrictiv ...)
"- In crizele emotionale (de tantrum), copilul este coplesit de emotie. Teama, respingerea lui de catre altii si intreruperile bruste pot fi conditii pentru starnirea unor astfel de valuri emotionale.
- Cand este in plina criza de tantrum, daca iesi din incapere lasandu-l acolo singur, nu faci decat sa-i inrautatesti situatia emotionala: simte ca este abandonat. Furtuna emotionala il sperie si are nevoie sa te stie alaturi. Daca nu se manifesta prea violent, ia-l in brate si tine-l la piept. Exista sansa sa simta confortul imbratisarii tale si sa se linisteasca repede.
- Indiferent cat dureaza criza, nu-i cere ce nu-ti poate da in acele momente. Nu negocia in timp ce tipa, urla, plange si este, in mod fundamental, speriat. (aici am de invatat ...)
- Daca se ajunge ca in criza sa loveasca pe altii din jur, sa arunce cu lucruri, pur si simplu ia-l de acolo, iesiti in afara spatiului unde are loc criza. Stai cu el pana se linisteste. Vorbeste cu el dupa. Cand veti discuta, tine-l aproape de tine si fa-l sa inteleaga ce s-a intamplat: recunoaste-i frustrarea, incurajeaza-l sa-ti vorbeasca alta data cand simte ca nu mai poate face fata.
- Incearca sa anticipezi situatiile care pot provoca crize emotionale. Incearca sa-ti dai seama ce anume il aduce la marginea crizei: daca, de exemplu, descoperi ca il da peste cap trecerea brusca de la o activitate la alta, da-i mai mult tip intre schimbari. Spune-i din vreme ca urmeaza in cateva minute sa plecati din parc acasa sau ca urmeaza in cateva minute cina si va trebui sa intrerupa in curand jocul
- Inainte de a-i spune "nu", incearca sa te opresti, sa vezi daca nu poti sa eviti negatia prin oferirea unei alegeri, prin oferirea unei explicatii.
- In plina criza de tantrum, nu poti "disciplina", nu poti "discuta problema"; incearca sa iesiti amandoi din situatie mai intai!" (si aici mai am de invatat ...)
