I-dana

expansiunea constiintei

ceva din adincul meu imi spune ca trebuie sa impartasesc ceea ce simt, vad si stiu eu. exista multa literatura pe expansiunea constiintei, eu o sa incerc sa vorbesc insa prin experienta mea. motivele pentru care le impartasesc este ca stiu ca sunt multi asemenea mie si simt ca e important sa ne lasam deschisi la informatia care ne e astfel transmisa, nu suntem nebuni, face parte dintr-un proces mai mare ...

acum multi ani, copil fiind, simteam ca lumea asta e un loc neprimitor si rau, care aduce doar durere si suferinta (motivele pentru care simteam asta sunt mai putin importante, sau acum nu mai sunt importante) – motiv pentru care m-am retras in alte lumi, intr-o lume a mea populata de fiinte care nu exista, imagini si trairi puternice apareau de niciunde. nu aveau nici o legatura cu ce se intimpla in realitatea imediata.

la 13 ani cind am avut accidentul la ochi, dupa una din operatii, am avut dificultati la trezire dupa anestezie – desi adormita, puteam percepe spatiul in care ma aflam, auzeam vocile celor din jur, o auzeam pe mama de departe cum imi spunea “daniela, te rugam, trezeste-te” – iar eu ma aflam intr-un labirint, incercam sa ma intorc dar nu mai gaseam calea inapoi si, in plus, imi era atit de bine ca nici nu mai eram sigura ca vreau sa o fac ...

din acel moment, a survenit cel mai puternic schimbarea – aveam stari si viziuni ca de transa pe care nu le puteam explica, visam in somn sau in veghe intimplari, fiinte pe care ulterior le gaseam in carti de mitologie. au fost ani de zile in care am crezut ca sunt nebuna si intr-un final or sa se prinda si or sa ma duca la spitalul de nebuni. realitatea avea doua valente – una din realitatea imediata, cealalta dezbracata de formele materiei si plina de trairi, intuitii, imagini si intilniri cu lumi atemporale si aspatiale.

toate intimplarile astea m-au facut sa inteleg ca eu sunt mai mult decit corpul si mintea mea, ca sunt legata la tot universul, ca lumea are o componenta vizibila dar si alta care nu se vede si doar impreuna formeaza Creatia, ca pot simti ce traiesc cei din jurul meu, ca in spatiul constiintei ma puteam intilni cu oameni si fiinte din alta parte. e ca si cum la un moment dat pe drum s-a deschis o poarta inspre o alta dimensiune in care eram completa, parte din lume si dumnezeu, dar si lumea si dumnezeu ca un tot, deopotriva.

citeva intimplari / intilniri marcante in zona aceasta (pe unele dintre ele le-am mai povestit aici sub diverse forme):
- calul alb, de culoarea luminii cu o coama lunga pina aproape de pamint calatoreste intr-o lume albastra despre care imi vine sa spun ca e cerul pentru ca vad stelele. totul e albastru. desi mergem, nu simt / vad pamintul sub picioare. totul e albastru clar, cald si rece in acelasi timp. calul e dus de un fel de capastru de o femeie inger imbracata intr-o rochie alba, lunga pina in pamint si niste aripi imense de un alb imaculat. aripile sunt strinse pe spate, drepte si extrem de frumoase. in viziunea mea, femeia inger sunt eu. uneori il pun pe toma pe calul alb, de care sunt legata intr-un fel greu de descris, de parca am fi una si aceeasi fiinta. ultima oara am avut viziunea cu calul alb in stare de veghe, cind toma avea febra 40 - il tineam in brate si l-am plimbat eu - femeia inger si calul cel alb printre stele, sub lumina ... ... dar prima si prima data calul alb mi-a aparut acum multi ani in vis si a mai reaparut o data intr-o sesiune de respiratie holotropica ...

- fiinta – maimuta, am intilnit-o prima oara in vis, eram intr-o lume uscata, desertica ... cumva asemanatoare cu luna. plimbindu-ma pe niste dealuri de nisip, am dat peste ea dupa o ultima movila urcata. m-a speriat teribil, nu facea nimic - statea stana de piatra si se uita fix la mine. tot ce imi doream era sa dispar de acolo, atit de greu de dus era privirea ei patrunzatoare. nu parea nici femeie, nici barbat - dar mai degraba femeie. cu o piele uscata, inchisa la culoare si atit de batrina de parca tot timpul lumii se asezase pe ea - eram convinsa ca daca o ating uscaciunea ei ma va taia. fata ii era plina de riduri - m-am gindit atunci ca trebuie sa fie batrinul timpului - si avea trasaturi de animal, maimuta ... miinile ii erau lungi, cu degete subtiri si aproape scheletice ... iar ochii erau singurii plini, negru adinc, ca doua lacuri imense fara de fund dar plini de viata. in vis simteam ca era moartea. a doua intilnire cu ea a fost pe timp de zi intr-o viziune, am ajuns in acelasi loc ... era tot acolo, ma astepta sa ma intorc - eram la fel de speriata ca prima oara, ceva ma infricosa .. si tot ceva ma atragea. m-am apropiat de ea, a inceput sa se miste de data asta, lent ca un dans eteric al visului. si-a dus miinile moarte la pintec, care i s-a deschis la atingere ... inauntru s-a deschis o poarta inspre o alta lume, o lume plina de verdeata, aer si viata ... iar de acolo s-a ivit un bebelus. un pui mic de om, curat cu pielea alba si catifelata si ochi albastri - care respira viata. de atunci nu am mai vazut-o, o simt uneori prin preajma ... dar nu s-a mai aratat, sau poate eu nu m-am mai uitat cu aceeasi atentie dupa ea
- ingerii nu am stiut ce sunt, asa mi s-a spus apoi ca ei ar fi ingerii ... am plecat in calatoria asta absolut intimplator, am insotit o prietena la o intilnire cu un mare guru spiritual care a facut un soi de meditatie. el ne ghida, eu - ca un copil rebel si neastimparat - ma aflam cu citiva pasi inaintea indicatiilor lui, de parca mai fusesem pe acolo deja. alunecam usor ca intr-o barca pe un riu in spirala, rosu intens, arata ca un virtej cu deschizatura mare in sus si avea o consistenta mai mare decit a lichidului - oare unde ma aflu si de ce e asa rosu aici? ma intrebam / acum sunteti in inima voastra - il aud pe ghid / ok de asta e asa de rosu - imi spun eu. la un moment dat o lumina puternica coboara de sus, ca un reflector ce se aseaza pe mine si ma lumineaza - ce o fi cu lumina asta si de unde vine - ma intreb si incep sa urc pe ea / uitati-va in sus il aud pe ghid in spatele meu - veti vedea o lumina / ok am vazut-o deja imi spun / mergeti catre ea / sunt deja in ea, ajung la marginea de sus - si lumina arata tot ca un virtej cu virful in jos si deschizatura in sus - si intru intr-o lume absolut alba, plina de lumina si simt intens un bine profund si o iubire imensa. pasiti pe lumina, urcati - spune ghidul / in lumea asta noua vad niste fiinte ciudate, nu au consistenta, sunt doar ca niste siluete, ca niste urme de nori cu un tip de vibratie pe care o simt adinc in mine, ma duc inspre ele, ma alatur lor, e atit de bine imi spun. ma simt fericita cum nu am mai simtit vreodata, parca danseaza impreuna si intru in dansul lor. urcati pe lumina - il aud pe ghid - acum va intilniti cu ingerii ... intoarcerea a fost extrem de dificila, aveam senzatia ca nu mai gaseam deschizatura sa ma intorc in trup, ma vedeam / simteam parca de undeva de sus si nu mai puteam sa ma intorc
- pasarea neagra cu aripi imense pe ea am intilnit-o in parc, eram cu kiki (catelul meu) la plimbare, stateam pe banca ... eram acolo insa mintea imi umbla vintura. a venit batind larg din aripile-i imense, s-a asezat in fata mea cu aripile deschise larg aproape atingindu-mi obrajii cu bataia lor scurta de mentinere in aer. expiratia mea a devenit inspiratia aripilor ei si pret de un timp am devenit una, am zburat o vreme eu fara de suflare, ea respirind pentru mine prin miscarea aripilor ... nu imi amintesc pe unde, imi amintesc doar ritmul - inauntru / inafara - inspir / expir - alb / negru - sus / jos - viata / moarte - inchis / deschis. ne-am intors dupa o vreme, desprinzindu-ma cu greutate de ea ca o expiratie lunga cit moartea si o inspiratie ascutita cit prima gura de aer pe lumea asta. am simtit ca am murit si m-am mai nascut o data. poate chiar asa a fost ... a venit uneori la toma in camera in primele 6-8 luni ale lui de viata, ii auzeam bataia aripilor imense negre, ii simteam stralucirea intensa a ochilor, ma mingiia atingerea penelor fine pe obraz uneori - statea si ne pazea. si toma o stia. se uita dupa ea uneori. o privea doar.
- grupul de vizitatori nocturni cind eram insarcinata cu toma in aproximativ 2 luni jumatate - 3 in fiecare noapte aveam un grup de vizitatori. la inceput ma speriau ingrozitor. veneau si se asezau la capatul patului pe partea mea. nu faceau nimic, doar ma priveau. vegheau cumva si asteptau ceva. mi-era frica sa ma mai duc noaptea la toaleta, caci intotdeauna erau acolo si trecind pe linga ei le simteam prezenta puternica. erau doi barbati si ... un catel. pe barbati nu ii stiam, catelul parca era kiki (care murise cu 2 ani inainte). au venit nopti la rind, la un moment dat nu au mai venit, probabil ca si-au indeplinit misiunea si au plecat.
- horus pe el o sa il numesc horus, pentru ca are trup de barbat si cap de soim. a aparut acum 1 an. avea o postura dreapta, puternica, isi tinea capul ferm si mindru ... si avea o mantie de lumina cu care uneori ma impresura si ma lumina ...a aparut intr-o seara cind stateam in sufragerie si mi-a venit sa ma ghemuiesc la picioarele lui, sub mantia de lumina. pe masura ce iesea din sufragerie, ma gindeam ce bine ar fi sa se duca si la toma in camera
- fiinta primitiva
intr-o seara stind pe canapea singura in sufragerie si meditind / respirind cu ochii inchisi, am vazut o fiinta fix in fata mea la 2 m, deasupra mesei din fata televizorului. avea un rinjet imens pe fata, rautacios cu niste urechi rotunjite si obrajii clar conturati de parca erau desenati. o simteam ca fiind demonica, ca pe un fel de diavol. mi se parea ca ar fi continut mult rau, i-am trimis multa lumina, fixind-o la rindul meu cu privirea. la 2 saptamini dupa aceasta intimplare am ajuns in paris si am vizitat muzeul quay branly, in sectiunea oceania si papua noua guinee am avut o stare de rau, de secare de energie de parca ceva ma sugea (mi se mai intimpla in preajma anumitor persoane sau in anumite locuri sa simt un tip de energie pe care eu il interpretez ca fiind rau / malefic si care ma doboara fizic si energetic). era o vibratie joasa, care parca ma tragea in jos, simteam un fel de “smulgere” de parca toate artefactele de acolo erau incarcate cu energia asta – grea, rea dar si rupta din spatiul ei natural. la citeva minute am dat nas in nas cu fiinta primitiva care ma vizitase cu 2 saptamini in urma, de data asta era insa sub forma de statueta de lemn. era exact aceeasi fiinta.
- voci & persoane
in perioada imediat de inainte de a adormi sau atunci cind meditez aud voci sau vad anumite persoane in anumite spatii si locuri. parca “trag cu ochiul” inspre anumite spatii / timpuri in care nu ma aflu fizic.
cu 10 minute inainte de a mi se rupe membranele, in noaptea de dinainte de a naste, am auzit in somn o voce care mi-a spus “incepe. pregateste-te. o sa nasti”. ultima data, o voce mi-a spus “ce faci? vii? ar trebui sa vii, este important sa ne intilnim”. alteori vad un ochi care ma fixeaza in frunte. de asemenea am vazut vreme de citeva saptamini un set de stele albastre intr-un nor laptos, le-am identificat ulterior ca fiind imaginea exacta a constelatiei pleiadelor, pe care nu o vazusem niciodata inainte. tot in aceeasi perioada am vazut un fel de soare in forma de litera “C”, parca la eclipsa. alteori vad imagini ca intr-un fel de caleidoscop – oameni si locuri care se intretaie parca in mai multe lumi suprapuse. si de fiecare data cind sunt “conectata” si sunt in meditatie, cu ochii inchisi fiind, vad culori si modele in miscare intr-un spectacol minunat de lumina