Monday, February 07, 2011
nuvele scurte
(fragmente din cartea de nuvele scurte pe care poate o sa o scriu odata ...)
P.
pe P. l-am cunoscut intr-o toamna grea, in care eram convinsa ca am murit. ma luptam sa umplu un gol imens, sa supravietuiesc emotional dupa o iubire pierduta si sa merg mai departe cu viata mea. simteam ca in mine nu mai exista granita intre a fi si a nu mai fi, mi-era totuna daca mai traiam sau nu. intilnirea cu el m-a aruncat cu o forta teribila inapoi in viata, invatind despre o iubire care s-a nascut pur si simplu, dincolo de mine, de spatiu si timp. eram in atena, urma sa ma intilnesc cu un partener de business, pe care nu il mai vazusem niciodata, la restaurantul hotelului, pentru a ne cunoaste si a discuta proiectul pe care urma sa il derulam impreuna in urmatoarea zi. coborisem in lobby cu 20 minute mai devreme si imi plimbam inima si ochii peste oamenii ce forfoteau dintr-o parte in alta. ma incarc asa uneori, e un exercitiu de atentie si conectare la lucruri si fiinte, pe care in mod normal nu le observ. la un moment dat am simtit o adiere blinda, dar taioasa ce mi-a strapuns inima. din experienta stiu ca in astfel de momente ceva sau cineva cunoscut se afla in preajma. ochii, dincolo de vointa mea, s-au intors la stinga ... si l-am vazut, un tip dragut, cu ochi mari, piele maslinie, corp atletic si un zimbet frumos. nu il cunosteam. ne-am atins ochi in ochi, i-am simtit vibratia puternica, am simtit profund cum ma leaga involuntar de el niste fire invizibile ... wow, ce chimie! mi-am spus. dupa 20 minute am urcat la etajul 1, unde se afla restaurantul, m-am asezat la masa si am asteptat. mi-am comandat un pahar de vin si rasfoiam o mica revista a hotelului ... nu mica mi-a fost mirarea cind tipul de mai devreme din lobby s-a indreptat spre masa mea "salut, eu sunt P.". zimbetu-i frumos a descoperit niste dinti albi perfecti. era co-partenerul meu la proiect. a fost o seara linistita, plina de o energie hranitoare, cu multe discutii personale si profesionale. ceva se potrivea prea bine in unda comuna ce ne strabatea. oare chiar nu il cunosc? - m-am surprins intrebindu-ma la un moment dat.
a doua zi am muncit mult, de dis de dimineata pina seara ... eram ca doi dansatori, care desi nu dansasera niciodata impreuna se cunosteau de cind lumea de pe acelasi ring de dans, toate miscarile veneau de la sine, toate zimbetele erau stiute, toate cuvintele se potriveau perfect ... in seara respectiva ne-am despartit zimbindu-ne dincolo de buze, cu inima. fusese prima oara cind il vedeam si era probabil ultima oara cind mai aveam de-a face cu el. doua continente diferite, nici o sansa de revedere. i-am multumit din ochi pentru o zi minunata si am plecat spre aeroport, a doua zi aveam o alta intilnire in alt oras.
la nici o luna, aveam o conferinta de 3 zile in tokyo. in afara de vreo 2-3 europeni, nu credeam sa stiu pe vreunul dintre participanti. am ajuns dupa masa tirziu la hotel, m-am cazat si am coborit la receptie unde urma sa ne intilnim pentru masa de seara. in lobby, aceeasi senzatie stranie de energie puternica - ma intorc, cautind sa vad vreun cunoscut. P. era in spatele meu, acelasi zimbet frumos, aceeasi vibratie. au fost 3 zile minunate, in care am ris cum nu o mai facusem de foarte mult timp, am respirat orasul noapte de noapte in compania lui P. care m-a plimbat pe toate stradutele, prin toate restaurantele si cafenelele. luminile reclamelor din centru devenisera niste stele luminoase care clipoceau doar ca sa tina isonul starii de bine pe care o traiam. fiecare om ma saluta discret din ochi, fiecare colt tresalta de bucurie la trecerea mea ... iar P. ma insotea zimbind cu toata fiinta lui, atingindu-mi usor, parca intimplator, parul sau mina sau obrazul sub ochii care imi rideau necontenit. ma mingiia cu priviri vii si pline, imi atingea palmele si bratele cu degete calde si blinde. au fost 3 nopti de vis, in care universul parca imi trimisese un inger pazitor sa ma ajute sa ma vindec ...
la plecare m-a insotit la trenul ce urma sa ma duca la aeroport, aveam lacrimi in ochi si eu si el. de data asta stiam ca era ultima oara cind il revedeam. cind a ajuns trenul, inainte sa ma urc, s-a apropiat de mine si m-a luat in brate. m-a strins atit de tare ca am crezut ca o sa ne contopim unul in celalalt intr-o singura fiinta ... si-a cufundat fata sub urechea mea stinga pe git si m-a respirat adinc pret de o secunda lunga cit o eternitate. s-a indepartat putin, mi-a pastrat palmele in palmele lui calde si mi-a zimbit pentru ultima oara ... a fost ultima oara cind l-am vazut.
(fragmente din cartea de nuvele scurte pe care poate o sa o scriu odata ...)
P.
pe P. l-am cunoscut intr-o toamna grea, in care eram convinsa ca am murit. ma luptam sa umplu un gol imens, sa supravietuiesc emotional dupa o iubire pierduta si sa merg mai departe cu viata mea. simteam ca in mine nu mai exista granita intre a fi si a nu mai fi, mi-era totuna daca mai traiam sau nu. intilnirea cu el m-a aruncat cu o forta teribila inapoi in viata, invatind despre o iubire care s-a nascut pur si simplu, dincolo de mine, de spatiu si timp. eram in atena, urma sa ma intilnesc cu un partener de business, pe care nu il mai vazusem niciodata, la restaurantul hotelului, pentru a ne cunoaste si a discuta proiectul pe care urma sa il derulam impreuna in urmatoarea zi. coborisem in lobby cu 20 minute mai devreme si imi plimbam inima si ochii peste oamenii ce forfoteau dintr-o parte in alta. ma incarc asa uneori, e un exercitiu de atentie si conectare la lucruri si fiinte, pe care in mod normal nu le observ. la un moment dat am simtit o adiere blinda, dar taioasa ce mi-a strapuns inima. din experienta stiu ca in astfel de momente ceva sau cineva cunoscut se afla in preajma. ochii, dincolo de vointa mea, s-au intors la stinga ... si l-am vazut, un tip dragut, cu ochi mari, piele maslinie, corp atletic si un zimbet frumos. nu il cunosteam. ne-am atins ochi in ochi, i-am simtit vibratia puternica, am simtit profund cum ma leaga involuntar de el niste fire invizibile ... wow, ce chimie! mi-am spus. dupa 20 minute am urcat la etajul 1, unde se afla restaurantul, m-am asezat la masa si am asteptat. mi-am comandat un pahar de vin si rasfoiam o mica revista a hotelului ... nu mica mi-a fost mirarea cind tipul de mai devreme din lobby s-a indreptat spre masa mea "salut, eu sunt P.". zimbetu-i frumos a descoperit niste dinti albi perfecti. era co-partenerul meu la proiect. a fost o seara linistita, plina de o energie hranitoare, cu multe discutii personale si profesionale. ceva se potrivea prea bine in unda comuna ce ne strabatea. oare chiar nu il cunosc? - m-am surprins intrebindu-ma la un moment dat.
a doua zi am muncit mult, de dis de dimineata pina seara ... eram ca doi dansatori, care desi nu dansasera niciodata impreuna se cunosteau de cind lumea de pe acelasi ring de dans, toate miscarile veneau de la sine, toate zimbetele erau stiute, toate cuvintele se potriveau perfect ... in seara respectiva ne-am despartit zimbindu-ne dincolo de buze, cu inima. fusese prima oara cind il vedeam si era probabil ultima oara cind mai aveam de-a face cu el. doua continente diferite, nici o sansa de revedere. i-am multumit din ochi pentru o zi minunata si am plecat spre aeroport, a doua zi aveam o alta intilnire in alt oras.
la nici o luna, aveam o conferinta de 3 zile in tokyo. in afara de vreo 2-3 europeni, nu credeam sa stiu pe vreunul dintre participanti. am ajuns dupa masa tirziu la hotel, m-am cazat si am coborit la receptie unde urma sa ne intilnim pentru masa de seara. in lobby, aceeasi senzatie stranie de energie puternica - ma intorc, cautind sa vad vreun cunoscut. P. era in spatele meu, acelasi zimbet frumos, aceeasi vibratie. au fost 3 zile minunate, in care am ris cum nu o mai facusem de foarte mult timp, am respirat orasul noapte de noapte in compania lui P. care m-a plimbat pe toate stradutele, prin toate restaurantele si cafenelele. luminile reclamelor din centru devenisera niste stele luminoase care clipoceau doar ca sa tina isonul starii de bine pe care o traiam. fiecare om ma saluta discret din ochi, fiecare colt tresalta de bucurie la trecerea mea ... iar P. ma insotea zimbind cu toata fiinta lui, atingindu-mi usor, parca intimplator, parul sau mina sau obrazul sub ochii care imi rideau necontenit. ma mingiia cu priviri vii si pline, imi atingea palmele si bratele cu degete calde si blinde. au fost 3 nopti de vis, in care universul parca imi trimisese un inger pazitor sa ma ajute sa ma vindec ...
la plecare m-a insotit la trenul ce urma sa ma duca la aeroport, aveam lacrimi in ochi si eu si el. de data asta stiam ca era ultima oara cind il revedeam. cind a ajuns trenul, inainte sa ma urc, s-a apropiat de mine si m-a luat in brate. m-a strins atit de tare ca am crezut ca o sa ne contopim unul in celalalt intr-o singura fiinta ... si-a cufundat fata sub urechea mea stinga pe git si m-a respirat adinc pret de o secunda lunga cit o eternitate. s-a indepartat putin, mi-a pastrat palmele in palmele lui calde si mi-a zimbit pentru ultima oara ... a fost ultima oara cind l-am vazut.
# posted by I-Dana @ 3:48 AM 
