I-dana

nuvele scurte (3)

Frica

praga, plimbari lungi, oameni diversi, cladiri pline de istorie si energii felurite. era vara anului 2003, o perioada frumoasa, caldura era blinda si cu o lumina diafana. sa imi las mintea sa zburde la pas cu orasul, sa imi las fiinta in spatii si locuri noi sunt elemente care imi deschid portile interioare. imi amintesc ca treceam printr-o perioada plina de trairi si experiente intense, ceva din mine se desfacuse iremediabil si tot universul il simteam ca intimplindu-se in interiorul meu, sentimente total opuse ma copleseau zi dupa zi, ora dupa ora, fie zi sau noapte - bucurie extrema pina la disolutie, frica ingrozitoare pe care o simteam acut in fiecare celula a corpului, ris si tristete, lumina si intuneric, viata si moarte - ceva mai presus de ce puteam eu intelege ma tira intr-o zona subtila de energie primordiala.
dupa o zi lunga de mirosit si simtit orasul, am nimerit intr-o ceainarie sa beau un ceai. m-am asezat la masa din curtea interioara, sorbind tacut din ceai si ascultind respiratiile din jur. eram doar eu la singura masa de afara cu spatele spre intrarea din curte, restul clientilor erau inauntru. totul era linistit - doar eu, ceaiul meu, gindurile si senzatiile. dintr-o data am simtit o agitatie puternica interioara, ceva ce imi provoca o frica imposibil de descris se apropia din spate - intorc capul si vad un barbat ce tocmai intrase. era imbracat in negru, cu un par negru, usor lung si niste ochi de fiara salbatica gata sa atace. cu fiecare pas pe care il facea, agitatia si frica ma paralizau. imi venea sa fug mincind pamintul sau sa dispar pur si simplu in neant. forta pe care o emana si un fel de rau de o vibratie absolut cumplite m-au tintuit pe loc, incapabila sa ma pot misca. am renuntat sa ma opun, mi-am ridicat capul si l-am fixat la rindul meu in ochii-i reci si rai. "stiu cine esti. iar tu stii cine sunt" - mi-a trecut prin cap fara nici o explicatie rationala. imi era aproape imposibil sa ii sustin privirea, dar era singurul lucru pe care il puteam face ca sa nu ma anihileze cu forta lui. s-a apropiat de masa, si-a tras scaunul de linga mine si s-a asezat la 40-50 cm de mine, fixindu-ma in continuare. simteam ca o sa ma spulbere, dar in acelasi timp un alt tip de vibratie opusa lui crestea incet, incet in mine. ochii mei in ochii lui dadeau nastere fortei din mine. la inceput a fost mica cit o saminta, apoi a crescut cit o sfera imensa stralucitoare. m-am lasat dusa in ochii lui ... frica ramasese acolo, paralizindu-ma si facindu-ma sa imi doresc sa ma evapor. nu stiu cit a durat intilnirea fara de cuvinte ... la un moment dat am prins un moment prielnic, m-am ridicat si am plecat ...