Wednesday, February 16, 2011

 
nuvele scurte (2)

The Octopus

era in vara anului 2007. dupa un meeting de citeva zile in barcelona, am hotarit sa ramin sa petrec weekend-ul in acel oras nebun si frumos. barcelona cea de din afara se potriveste perfect cu orasul meu interior, deopotriva plina de profunzimi si suprafete intr-o combinatie caleidoscopica a unui cimp atemporal si aspatial. strazi mindre perfect diagonale si stradute dosite in spatii inguste si inalte pina la cer. liniste si atit de mult zgomot. miros curat de mare si vase murdare. oameni colorati si aripi pina la stele. cald, prea cald si racoare interioara condensata in picaturi de mare.

decizia de a vizita acquarium-ul din barcelona a fost una spontana, ce-ar fi sa? ... si a fost. a fost sa il intilnesc pe el ... desi este o vorba despre o caracatita, o sa povestesc despre El, the Octopus.

plimbarea printre sutele de acvarii cu pesti a fost una fascinanta ... wow, ce draguti sunt astia! vai ce mare e rechinul asta ... si tot asa. la un moment dat am ajuns in zona caracatitelor, m-am apropiat de o serie de acvarii si bum, am simtit o energie atit de puternica si o emotie atit de stranie ca mi s-a taiat respiratia, iar picioarele imi devenisera moi. nu intelegeam nimic, ce sau cine putea transmite vibratia asta? in jur nu erau decit citiva oameni, scanindu-i rapid mi-am dat seama ca nu venea de la ei. brusc privirea mi s-a intersectat cu ochii unei caracatite imense care cu miscari lente si ferme se apropia de geamul acvariului privindu-ma fix in ochi. ceva mai puternic decit mine ma atragea inspre fiinta aia cu care m-am conectat instantaneu. ma simteam de parca tocmai m-am intilnit cu o iubire veche, o fiinta pe care nu o vazusem de o eternitate, dar pe care o purtam in interior, iar vazind-o memoria s-a dezbracat de timpuri si vieti revelind un adevar clar. palmele mi s-au intins si au atins geamul din fata lui, el si-a intins palmele sub forma de tentacule, ne-am atins cu vibratia fiecaruia dintre noi, ne-am impreunat trupurile subtile dincolo de geamuri si am zimbit cu multa bucurie. emotia ma gituia, simteam ca il iubesc atit de tare ca o sa ma sufoc de fericire si o sa mor pe loc. a fost un dans al bucuriei – ma miscam intr-un ritm parca dintotdeauna stiut, ma insotea ferm conectat la mine, inainte - inapoi, stinga – dreapta, sus - jos. ne urmam unul pe celalalt cu trupuri diferite de om si caracatita dar aceeasi energie - spre mirarea celor din jur care se uitau prostiti la o femeie si o caracatita care se miscau la unison. minute in sir am fost un singur trup, o singura fiinta, aceeasi esenta – eu si El, the Octopus. atita bucurie si iubire fata de o fiinta ... am stat mult acolo, lipita de geamul acvariului, cu sufletul ala lipit de mine si nu ma puteam desprinde. prin cap imi siroiau ginduri – nu pot sa plec de aici! cum as putea? trebuie sa il iau de aici, nu il pot lasa aici in cusca asta. o sa merg la directorul acvariului si o sa il cumpar, o sa gasesc o cale sa il duc acasa, aproape de mine. nu ma mai pot desparti de el inca o data – o sa mor daca se intimpla asta!

dar el era mai intelept ca mine – mi-a transmis un adevar pe care il uitasem “dar sunt in tine. iar tu in mine. nimic nu ne poate desparti pentru ca in lumea noastra despartirea nu exista. nici timp si nici spatiu. exista doar vibratie. dincolo de trupuri. dincolo de acvarii. dincolo de apa, aer sau orase."

m-am desprins cu mare greutate, ma rupeam in doua cu fiecare pas pe care il faceam, un gol imens imi crestea inauntru, ochii mi se tot intorceau spre el, m-a insotit pina la capatul acvariului. si am mers mai departe, plingind pe dinauntru cu toate lacrimile universului. nu puteam pleca, si totusi am facut-o. au fost ani si luni si zile de atunci in care ma gindesc la el. cu dor si dragoste. l-am regasit, l-am iubit, i-am multumit si am plecat ...

Comments: Post a Comment



<< Home

This page is powered by Blogger. Isn't yours?