Monday, September 07, 2009

 
dupa vacanta ... si nu numai

postul asta l-am inceput dupa ce m-am intors din vacanta, nu am apucat sa il scriu - de aici titlul, care se dovedeste ca nu are legatura cu "vacanta", dar nici cu "nu numai". e doar un post. in ultima vreme imi vine sa scriu mult, imi trec prin minte o gramada de subiecte pornite din diverse experiente si trairi. cel mai adesea nu apuc, iar atunci cind ma apuc ma chinuie un stil de scris tare aiurea - prea organizat si elaborat parca, prea succint si la obiect ... taios si rece

... in vacanta am plecat din bucuresti vara si m-am intors toamna, intr-o zi de duminica ploioasa si rece. strazile erau goale, acum sunt pline de masini cu soferi grabiti si nervosi. am fost la costinesti o saptamina. am mirosit marea, am mingiiat-o si i-am multumit ca e acolo. am ris si m-am bucurat. marea a fost cea linga care simt adeseori bucuria deplina, de aceea de fiecare data cind ma intorc la ea ma plec in fata ei si ii spun ca o iubesc.

... intre timp am fost plecata pentru prima oara din tara, departe de toma prima noapte de cind a venit. a fost greu, emotiile mi s-au transformat in lacrimi cind am plecat de acasa. a fost insa bine, baietii s-au descurcat de minune singuri, iar eu m-am bucurat cumva de "singuratatea" mea. calatoriile ma aduna in mine, acolo sus la propriu (in avion) si la figurat, departe prin zumzetul aeroportului sau in instrainarea si impersonalul hotelului - ma intorc spre mine. ma bucur de mine. cu ghiozdanul in spate si ipod-ul in urechi ma simt libera ... si mica. ca un copil calator cu palaria cu boruri largi pe cap si bocceluta atirnata in spate. intr-una din cele mai grele perioade ale vietii mele calatoriile ajunsesera singurul "acasa" atunci cind simtisem ca imi pierdusem acasa definitiv. mintea se elibera de durerea golului mare cit o prapastie si zburda pe lumina norilor, pe cerul blind si generos, atingea si se juca cu aripile fiintelor ce traiau sus. asa a invatat sa umple golul ... in mare parte cu lumina.

... ma bintuie intrebari in ultima vreme. la o alta virsta a de ce-ului. una care simt ca ma propulseaza pe o alta treapta a existentei mele. sunt in aer inca, un picior pe treapta de dinainte, celalalt pe cea ce va sa vie. pe cale sa fac pasul, ma simt norocoasa. de sufletele pe care le am prin preajma in calatorie. de mine. de viata si lume. de dumnezeu.

... de ce copii de sub 1-2 ani fac cancer? de ce traim toata viata captivi in propriile amintiri si durerea asociata lor? toate amintirile sunt rele si trebuie sterse / vindecate? sau doar amintirile care produc suferinta sunt rele - pentru ca sunt si amintiri a caror energie asociata e bucurie, ele sunt bune? trebuie sa le perpetuam? dar cum se leaga asta de prezent? .... daca tot ceea ce traim in exterior este expresia interiorului nostru de ce dalai lama trece prin toata suferinta tibetului? de ce atunci cind spui "iarta-ma. imi pare rau" mai conteaza ce spune / nu spune celalalt?

Comments: Post a Comment



<< Home

This page is powered by Blogger. Isn't yours?