Monday, February 02, 2009

 
pentru tine sau pentru el?
(sau provocari in a-ti creste copilul)

de cind a venit toma ma confrunt cu o gramada de provocari, ma coplesesc o multime de stari contradictorii, imi stau la rindul mintii o sumedenie de intrebari si ma chinuie incercarea obsesiva, ce se afla in mine de pe vremea cind eram ca toma, de a face lucrurile bine - intr-un echilibru sanatos atit pentru mine cit si pentru el ... toate astea adaugindu-se la nesiguranta oricum existenta in job-ul asta nou de crescut copilul

daca ma uit la mine inauntru si ma ascult as face lucrurile intr-un fel simplu, de netagaduit ... provocarea incepe, insa, cind inauntrul asta se ciocneste de inafara - aici reunindu-se o multime de factori / presiuni / opinii / pareri exterioare. daca ar fi dupa cum imi vine mie sa imi cresc copilul lucrurile ar fi usoare, ce te faci insa cind fiecare din jurul tau te bombardeaza cu pareri si opinii despre ce ar trebui sa faci - cum sa il pui la program, nu maninca cind are el chef ci la ore stricte, plinge si tace daca il iei in brate? asta e rasfat ... lasa-l sa invete ca nu primeste cind vrea el, adoarme daca il legeni? te manipuleaza, lasa-l sa doarma singur la el in pat ca e mai bine asa pentru el ... cam asta spun oamenii mari din jurul nostru. multe din astea am auzit in cele 3 luni de viata ale lui toma, de multe ori fiind revoltata ... dar cel mai adesea nesigura, ca vorba ceea eu abia acum invat sa fiu mama ... iar oamenii astia sunt parinti de multa vreme
... si peste toate astea, daca se adauga si presiunea ca trebuie sa te intorci la job in scurt timp, ai mari sanse sa dai intr-o depresie postpartum care cu siguranta nu are nici o legatura cu hormonii de dupa nastere, ci poate doar cu piticii care incep sa dea bairam la mansarda ...

la un moment dat - ca prinsa in capcana, intre ce si cum imi vine mie sa imi cresc copilul si cum imi spune lumea ca ar trebui sa mi-l cresc - m-am intrebat simplu: eu pentru cine fac ce fac, pentru mine sau pentru el? daca imi evaluez actele functie de gradul de buna dispozitie, respectiv iritare si urlete din partea lui toma - raspunsul e evident. cind incerc sa fac lucrurile pentru confortul meu dispare confortul lui toma. si atunci ma intreb din nou - pentru cine facem si ne crestem copiii? pentru noi sau pentru ei?

in lumea asta - care nu mai sta sa se asculte respirind, care a uitat cum este sa traiesti simplu si care parca functioneaza in afara ei, intr-un soi de apendice gata de expulzie, intr-o cadenta straina miezului ce o hraneste, intr-un program dement, de parca se recreaza gol in realitati virtuale asemeni second life, alergind neincetat dupa tinte false - incercam si cel mai adesea reusim sa indesam si sufletele abia poposite pe aici. le dam sa suga la ore fixe, stim noi mai bine cind le e foame (asta daca ii alaptam, ca e mult mai simplu sa le dam biberon, nu ni se lasa sinii si scapam de o grija prea mare cu statul la dispozitia lor). tipa si pling, ii lasam acolo sa nu li se urce la cap. ii parasim la doar citeva luni de viata ca sa ne intoarcem la programul nostru, la job-ul nostru ... ii lasam sa doarma singuri in camerele lor frumos inzorzonate si decorate cind ei au nevoie doar de o imbratisare si o piele calda aproape ... si tot asa oamenii mari si lumea in general transforma copiii in alti oameni mari, la fel de goi si departe de ei insisi si de ceilalti ...

si cu aceasta ocazie bag in pizda ma-sii un principiu cu care m-am crescut toata viata ... ca pe lumea asta venim singuri si plecam tot singuri, deci mai usor cu atasamentele si dependentele emotionale fata de ceilalti ... ne spunem asta doar ca sa uitam de craterul pe care il avem in suflet si pe care l-am umplut cu principii ca sa nu mai doara si l-am legat cu fringhii ca sa nu cedeze ...

si poate singurul lucru ce imi ramine de spus este - creste-ti copilul asa cum vine dinlauntru' de la tine; asculta-i pe toti, ia aminte, dar fa cum simti tu nu cum iti spun altii ... si fa-o pentru el, daca tot l-ai ajutat sa vina pe lumea asta

Comments:
Ce e cel mai important este sa nu iti fie frica. Sa nu iti fie frica sa decizi, sa hotarasti, sa nu iti fie frica sa te razgandesti odata ce ai hotarat ceva. Sa nu iti fie frica niciodata, dar niciodata sa nu mai fii tu insati, sa ai dorintele si visurile tale, sa te gandesti la tine, sa ai micile momente doar pentru tine si mici spatii doar pentru tine, de pilda dormitorul tau. Nu iti fie frica nici sa ii asculti pe altii. Uneori au dreptate. Alteori nu, caci sunt si mai tematori decat noi. Sa te gandesti la copilaria ta, la ceea ai fi vrut sa fie altfel. Acum ai sansa sa schimbi toate acestea. Gandeste-te la mama ce ai fi vrut sa fii in adolescenta ta.
Cred ca copii, cat sunt mici, ii crestem pentru noi. Odata ce cresc si intra in pre-adolescenta ii sustin pentru ei, pentruu ceea ce au devenit. Dar nu uita nici o clipa ca ceea ce devin ei e doar mana noastra. Buna sau rea.
 
N-am citit niciodata o pledoarie mai puternica pentru ei, micutii. Lucky Toma!
 
Am gasit blogul tau tot rasfoind pe internet despre ochisori bolnavi.sotul meu a avut un accident si stam in cumpana ,daca sa se opereze sau nu la ochi.
Esti o fata frumoasa,talentata,curajoasa si iti doresc ca alaturi de fiul tau iubit sa ai parte numai de bucurii!
Am citit cu lacrimi in ochi aproape tot ce ai scris aici si inca sunt marcata de cuvintele tale.
cu prietenie Ioni_k
 
@anonymous:multumesc :-),daca crezi ca va pot ajuta cu ceva legat de sotul tau (sfat, parere, cineva cu care sa vorbesti) imi poti scrie pe idana.blog@gmail.com.
 
@dreamwalker: exista cu siguranta o determinare directa prin ceea ce facem noi, dar parca e prea mult spus "ceea ce devin e mina noastra" ...
@cosmin: eh, asa se intimpla poate cit marii de acum au fost lipsiti, micuti fiind, de diverse :-)
 
Fiecare crede ceea ce ii este mai usor sau mai convenabil sa creada. Pt parinti cu precadere este dificil sa recunoasca cat de mare este aportul lor in cresterea copilului si in dezvoltarea personalitatii acestuia. Influenta pe care o au asupra copiilor (chiar fara sa isi dea seama) este una enorma; chiar daca uneori produce comportamente nedorite sau contradictorii celor tintite de parinti cu anumite masuri. (Sunt psiholog de copii, deformare profesionala).
 
Post a Comment



<< Home

This page is powered by Blogger. Isn't yours?