I-dana

bestiarul noptilor mele

activitatea mea onirica recenta ocupa zone de povesti populate preponderent cu animale. se spune ca fiecare personaj din vis este de fapt o reprezentare a ta, o latura interioara ce se manifesta sub diverse forme …

uneori simt nevoia sa le scriu ca sa ma asigur ca ramin undeva, poate ele vor fi semintele unor viitoare povesti ... am scris citeva povesti pentru copii acum citiva ani si toate au avut ca sursa intimplarile de dupa poarta somnului meu

vis 1
am visat ca am nascut in casa bunicii, in singura camera care avea in podea o trapa prin care ajungeai pe o scara abrupta in maruntaiele casei si pamintului, intr-o pivnita nefolosita

acolo mi-am pierdut cind eram mica mai multe animalute pe care le-am crescut de-a lungul anilor, acestea alunecind prin trapa ce ducea spre scara. le-am recuperat de fiecare data singura dupa un adevarat quest in intunericul pamintului, printre umbre si lumi care ma atrageau si ma infiorau deopotriva. tot acolo eram convinsa ca traieste sarpele casei, cel pe care il intilnisem pentru prima data cind aveam doar citiva ani si care ma speriase teribil (elemente reale din copilaria mea)

revenind la vis - in spatiul acela am dat nastere din trupul meu la 6 fiinte mititele – o broscuta testoasa, ce avea marcate pe 5 extremitati (cap + 4 picioare) niste mici semne roz rosiatice. broscuta a fost prima, iar dupa ea au urmat 5 “ardeiasi” – le spun asa pentru ca nu exista nume pentru ei. erau o combinatie de caracatita cu un pufulet de catel. pe exterior aratau ca o caracatita strinsa “pumn”, fara sa i se vada tentaculele. pe dinauntru aveau cite un ciorchine de seminte care reprezenta seva vietii lor. unul dintre cei 5 era desfacut cu semintele la vedere si din acest motiv a murit, partea interioara era atit de vulnerabila ca nu a rezistat dupa nastere… si am ramas cu 5 fiinte nascute din mine pe care le purtam intr-un cos, parca parte din pintecul si pieptul meu – broscuta la baza, ca si cum ea era fundamentul celorlalti, “ardeiasii” dispusi deasupra … trebuie sa desenez asta …

vis 2

traiesc singura intr-o lume pustie, desertica ca peisaj – pamintul este galben maroniu, parca un nisip mai tare, de consistenta milului uscat, nu exista vegetatie, iar culorile sunt destul de terne. nu exista oameni, eu sunt singurul om si sunt un fel de paznic, desi nu mi-e clar ce pazesc … traiesc in lumea asta doar cu vintul si cu animalele. nu exista nici soare si nici luna, este o zi permanenta fara alternante. nu este nici frig, dar nici cald … ci tocmai bine.
in afara de casa mea – un fel de scorbura in pamint extrem de calda si prietenoasa - mai exista un fel de acoperis foarte aproape de nivelul solului. acolo ma ascund in anumite momente cind ataca vulturii. vulturii sunt negri, extrem de mari si foarte violenti. vin doar din cind in cind si aici este singurul loc – in afara de casa – in care ma pot ascunde. acoperisul acesta are ceva din structura penelor de vultur … parca e o aripa de vultur imensa sub care ma pot pitula si sta ghemuita pina cind trece atacul. de data asta nu sunt singura, ci cu doi pui de catel – unul negru si unul albastru – pe care ii iau si ii protejez alaturi de mine sub aripa imensa acoperis de vultur. ghemuita precum un fetus, cu puii de catei linga mine, astept sa se termine … stiu ca nu pot face nimic, doar sa astept sa treaca ... cind vulturii pleaca iau cateii cu mine spre acasa … pe drum dau peste un lac plin de serpi, iar unul dintre catei – cel negru – intra sa bea apa si e muscat de unul dintre serpi. gura sarpelui in timpul muscaturii se transforma in cioc de vultur. nu pot face nimic. asa stau lucrurile in lumea asta. ramin cu un singur pui pe care il duc acasa sa il ingrijesc. sunt plina de dragoste si caldura. si imi continui viata de paznic intr-o lume pe care o accept asa cum e