Tuesday, November 06, 2007
pierderi (4)
dupa operatie
prima saptamina este ... grea. e cu multe calmante, cu o durere undeva inlauntrul capului intensa, adinca si cu multa consistenta de parca iti atirna ceva greu in cap pe dinauntru ... si nu intelegi ... ca de fapt tocmai ai scos ceva de acolo; dar si cu o durere ascutita, de suprafata din cauza taieturilor si cusaturilor. nu prea reusesti sa stai treaz, fugi in somn sperind ca asa nu mai doare. si de multe ori chiar reusesti. nu poti sa tii ochii deschisi pentru ca orice miscare a ochiului sanatos provoaca miscarea muschilor la cel ce nu mai e, deci si a cusaturilor ... si doare de iti vine sa urli. si doar dormi sau plutesti undeva intre somn si veghe, viata capata o alta dimensiune, dincolo de a vedea, dincolo de senzorial, dincolo de tine si totusi foarte de din tine ... mincarea nu prea intra, mai mult bei – foarte, foarte multa apa. si uneori fructe sau supa. iar somnul chiar vindeca.
a doua saptamina incepe sa fie de suportat. poti deschide ochiul si privi fix intr-un loc. fara prea multe miscari poti sa citesti si chiar sa tragi cu ochiul la tv. reduci calmantele si incet, incet iti revine pofta de mincare.
din a treia saptamina incepi sa revii la viata. nu mai stai tot timpul in pat, dormi in continuare mult, dar devii functional.
dupa primele zile de la operatie incepi sa pui picaturi si sa cureti locul de 4 ori pe zi plus vizite la medic. la mine prima curatare a fost dura, primul contact cu golul ... am dat bandajul la o parte si ... a fost ca si cum am deschis fereastra si m-am izbit de un zid negru. este atit de puternic sentimentul de ochi mort ca pur si simplu simti ca iti vine sa vomiti si te faci tot ghemotoc intr-un punct adinc in stomac ... nu poti sa plingi ca se creaza o presiune si o durere prea mare. iti vine sa plingi in hohote, sa plingi pina adormi, poate asa te eliberezi ... si tot ce faci este sa amini si sa iti obligi mintea sa ocoleasca durerea aia
primele 3 saptamini nu ai voie sa faci efort, in a patra poti sa incepi sa faci cite putin daca esti obisnuit sa faci miscare. miscarile ample ale privirii inca iti provoaca ameteli si ai dificultati sa te apleci sau sa acoperi suprafete mari vizuale.
prima vizita pentru pregatirea locului in vederea protezei, functie de capacitatea de vindecare a fiecarui organism, are loc dupa a 5-a saptamina, iar lucrul efectiv la proteza poate incepe intre a 6-a si a 8-a saptamina. inainte de proteza propriu zisa ti se aplica un fel de alveola care ajuta la vindecare si la formarea locului. primele 2 zile sunt mai grele pentru ca inca e rana vie si la orice miscare te doare ingrozitor si te jeneaza, dar cu timpul te obisnuiesti. din cite am inteles este foarte posibil sa fie necesara dezvoltarea celei de-a doua proteze intrucit in primele 6 luni se modifica structural spatiul pe care se aplica proteza si prima realizata poate deveni improprie.
in tot timpul asta (primele saptamini) este esential sa ai pe cineva aproape de tine care sa te ajute atit cu lucruri de baza (pus picaturi, cumparaturi, adus apa & mincare, mers la doctor, etc.), dar in special sa fie linga tine si sa iti spuna ca esti tot tu atunci cind tu nu o mai crezi, cind ajungi atit de pe margine ca tot ce iti vine sa faci este sa iti dai drumul ... cind iti vine sa plingi pina o sa vomiti sperind ca asa o sa cureti si o sa vindeci totul, dar tot ce poti face este sa stringi din dinti ...
mie mi-a facut bine sa exprim toate de dinauntru – frica, durerea, sentimentul de mutilare, pierderea, panica – le-am scris, le-am visat, le-am desenat ... am citit mult ... si am avut nevoie de oameni aproape. impulsul initial este de negare ... fugi de pierdere, te ascunzi, o pacalesti ... insa nu prea rezolvi nimic ... la inceput am oscilat foarte tare intre a spune ce s-a intimplat si a ascunde. pentru mine a fost mai bine sa nu o ascund. uneori numind lucruri, ele prind viata si exista si poate asa le si accepti mai usor. te poti simti mai intreg cu totul la vedere, decit ascuns in zeci de straturi interioare, dosit in cotloane ...
experiente de genul asta, ce te duc pe margine, te fac ca in echilibrul ala fragil (in care a te lasa sa te pravalesti devine egal cu a te lupta sa supravietuiesti intreg) sa iti dai seama cit de mic esti, in situatii de genul asta ajung sa dispara notiuni de bine & rau, iar conceptul de vinovati & greseli nu mai are nici o importanta. viata e ca si marea. uneori senin, alteori furtuna.
dupa operatie
prima saptamina este ... grea. e cu multe calmante, cu o durere undeva inlauntrul capului intensa, adinca si cu multa consistenta de parca iti atirna ceva greu in cap pe dinauntru ... si nu intelegi ... ca de fapt tocmai ai scos ceva de acolo; dar si cu o durere ascutita, de suprafata din cauza taieturilor si cusaturilor. nu prea reusesti sa stai treaz, fugi in somn sperind ca asa nu mai doare. si de multe ori chiar reusesti. nu poti sa tii ochii deschisi pentru ca orice miscare a ochiului sanatos provoaca miscarea muschilor la cel ce nu mai e, deci si a cusaturilor ... si doare de iti vine sa urli. si doar dormi sau plutesti undeva intre somn si veghe, viata capata o alta dimensiune, dincolo de a vedea, dincolo de senzorial, dincolo de tine si totusi foarte de din tine ... mincarea nu prea intra, mai mult bei – foarte, foarte multa apa. si uneori fructe sau supa. iar somnul chiar vindeca.
a doua saptamina incepe sa fie de suportat. poti deschide ochiul si privi fix intr-un loc. fara prea multe miscari poti sa citesti si chiar sa tragi cu ochiul la tv. reduci calmantele si incet, incet iti revine pofta de mincare.
din a treia saptamina incepi sa revii la viata. nu mai stai tot timpul in pat, dormi in continuare mult, dar devii functional.
dupa primele zile de la operatie incepi sa pui picaturi si sa cureti locul de 4 ori pe zi plus vizite la medic. la mine prima curatare a fost dura, primul contact cu golul ... am dat bandajul la o parte si ... a fost ca si cum am deschis fereastra si m-am izbit de un zid negru. este atit de puternic sentimentul de ochi mort ca pur si simplu simti ca iti vine sa vomiti si te faci tot ghemotoc intr-un punct adinc in stomac ... nu poti sa plingi ca se creaza o presiune si o durere prea mare. iti vine sa plingi in hohote, sa plingi pina adormi, poate asa te eliberezi ... si tot ce faci este sa amini si sa iti obligi mintea sa ocoleasca durerea aia
primele 3 saptamini nu ai voie sa faci efort, in a patra poti sa incepi sa faci cite putin daca esti obisnuit sa faci miscare. miscarile ample ale privirii inca iti provoaca ameteli si ai dificultati sa te apleci sau sa acoperi suprafete mari vizuale.
prima vizita pentru pregatirea locului in vederea protezei, functie de capacitatea de vindecare a fiecarui organism, are loc dupa a 5-a saptamina, iar lucrul efectiv la proteza poate incepe intre a 6-a si a 8-a saptamina. inainte de proteza propriu zisa ti se aplica un fel de alveola care ajuta la vindecare si la formarea locului. primele 2 zile sunt mai grele pentru ca inca e rana vie si la orice miscare te doare ingrozitor si te jeneaza, dar cu timpul te obisnuiesti. din cite am inteles este foarte posibil sa fie necesara dezvoltarea celei de-a doua proteze intrucit in primele 6 luni se modifica structural spatiul pe care se aplica proteza si prima realizata poate deveni improprie.
in tot timpul asta (primele saptamini) este esential sa ai pe cineva aproape de tine care sa te ajute atit cu lucruri de baza (pus picaturi, cumparaturi, adus apa & mincare, mers la doctor, etc.), dar in special sa fie linga tine si sa iti spuna ca esti tot tu atunci cind tu nu o mai crezi, cind ajungi atit de pe margine ca tot ce iti vine sa faci este sa iti dai drumul ... cind iti vine sa plingi pina o sa vomiti sperind ca asa o sa cureti si o sa vindeci totul, dar tot ce poti face este sa stringi din dinti ...
mie mi-a facut bine sa exprim toate de dinauntru – frica, durerea, sentimentul de mutilare, pierderea, panica – le-am scris, le-am visat, le-am desenat ... am citit mult ... si am avut nevoie de oameni aproape. impulsul initial este de negare ... fugi de pierdere, te ascunzi, o pacalesti ... insa nu prea rezolvi nimic ... la inceput am oscilat foarte tare intre a spune ce s-a intimplat si a ascunde. pentru mine a fost mai bine sa nu o ascund. uneori numind lucruri, ele prind viata si exista si poate asa le si accepti mai usor. te poti simti mai intreg cu totul la vedere, decit ascuns in zeci de straturi interioare, dosit in cotloane ...
experiente de genul asta, ce te duc pe margine, te fac ca in echilibrul ala fragil (in care a te lasa sa te pravalesti devine egal cu a te lupta sa supravietuiesti intreg) sa iti dai seama cit de mic esti, in situatii de genul asta ajung sa dispara notiuni de bine & rau, iar conceptul de vinovati & greseli nu mai are nici o importanta. viata e ca si marea. uneori senin, alteori furtuna.
# posted by I-Dana @ 12:37 AM 
Comments:
<< Home
Nu te cunosc si m-a cutremurat povestea ta. Si vreau sa-ti urez curaj si vreau sa sper ca ai langa tine oameni care sa-ti dea curajul asta.
# posted by 
: 8:41 AM
: 8:41 AM
nu stiu ce sa-ti spun, dar musai sa iti dau un hug virtual.. >:D<
scrii asa frumos, si ma intreb de unde ai forta asta.. iti doresc numai bine, oameni care sa te ajute si tu sa ramai puternica.
scrii asa frumos, si ma intreb de unde ai forta asta.. iti doresc numai bine, oameni care sa te ajute si tu sa ramai puternica.
# posted by : 9:19 AM
: 9:19 AM 
of, am rams muti. Si acum citim si nu ne vine sa credem. Iti dorim numai bine. Suntem alaturi de tine si daca te putem ajuta cu ceva poti sa ne contactezi oricand.
# posted by : 11:38 PM
: 11:38 PM
Mult curaj si... cuvintele parca sunt de prisos...uneori.Iti doresc multi prieteni dragi alaturi!
# posted by : 11:42 PM
: 11:42 PM
Sunt impresionata de puterea de care dai dovada...si sper ca puterea ta vine din interiorul tau dar si din partea celor care iti sunt alaturi. Dumnezeu sa iti dea forta si mai multa sa treci peste.
Din cate imi pot da seama si din mesaje si din ce scrii esti o fata deosebita....
Ma bucur ca am avut ocazia sa iti citesc posturile.....
Curaj mult....
Din cate imi pot da seama si din mesaje si din ce scrii esti o fata deosebita....
Ma bucur ca am avut ocazia sa iti citesc posturile.....
Curaj mult....
Am citit povestea ta si m-am cam regasit in ea pt ca urmeaza sa ma operez si eu ...si imi este atat de frica,si nu stiu in afara de frica ,am impresia ca daca o fac ascund lumii ce sunt dar ....dar totusi asta e ce imi doresc si strang din dinti la gandul ca ma voi obisnuii cu "noul meu ochi".Acum indraznesc sa te intreb ce ar trebuii sa fac?
# posted by : 4:38 PM
: 4:38 PM
@anonymous:
daca trebuie sa o faci (recomandare medic), nu cred ca e de ales. ceea ce pot sa iti spun, acum dupa 2 luni, este ca avem o capacitate de adaptare fantastica, ca suntem mai puternici decit credem, ca se poate trece peste asta, ca esti si vei ramine tot TU - nimic nu se va schimba ... si ca o sa fie bine cu siguranta. este foarte important sa iti propui asta si sa te lupti sa iti fie bine. iti doresc mult, mult curaj si daca vrei sa ne mai auzim, incerc sa creez o adresa de mail la care sa imi scrii si eventual sa luam legatura private. o las aici curind.
Post a Comment
daca trebuie sa o faci (recomandare medic), nu cred ca e de ales. ceea ce pot sa iti spun, acum dupa 2 luni, este ca avem o capacitate de adaptare fantastica, ca suntem mai puternici decit credem, ca se poate trece peste asta, ca esti si vei ramine tot TU - nimic nu se va schimba ... si ca o sa fie bine cu siguranta. este foarte important sa iti propui asta si sa te lupti sa iti fie bine. iti doresc mult, mult curaj si daca vrei sa ne mai auzim, incerc sa creez o adresa de mail la care sa imi scrii si eventual sa luam legatura private. o las aici curind.
<< Home
