Sunday, November 25, 2007
cumva
cumva este noul meu cuvint, pe care il folosesc atit de des si in contexte atit de diferite, incit pot sa spun ca e un fel de tic. nu numai ca il vorbesc, chiar il traiesc. cumva ma reprezinta in acest timp al meu. e un cuvint generos, de echilibru, situat intr-o zona gri - nici alb nici negru, nu e nici asa nici asa - e cumva acolo intre. e relativ. e ca adevarul despre care descoperi la un moment dat ca nu e unul singur, ca nu e unic si absolut ci dimpotriva are atitea fatete functie de unghiul din care il privesti. si te bucuri, ca altfel ar fi fost precum lumea fara de culori sau fara de adincimi. adevarul de fapt nu are nici o legatura cu nuantele clare, cu situatiile precise. nu e nici asa nici asa sau ... si asa si asa. e doar cumva. si viata e cumva ... si iubirea ... si bucuria, chiar si tristetea. nu exista linii clare, nu exista imagini plane si nici trasee simple. totul pare a fi doar ... cumva ...
cumva am citit jonathan safran foer "extrem de tare si incredibil de aproape" si am crezut ca daca o sa apuc sa scriu vreodata pe bune, cumva asa va fi stilul meu. scurt si abrupt. cu emotia unui haiku. si simplitatea si precizia unui eseu. ca o poveste care nu creste uniform si drept, ci se rasuceste pe carari nesfirsite, in trairi labirintice, care te surprinde si te spulbera de fiecare data cind drumul pare drept si clar. care se impleteste in bucurii nebune si in tristeti demente. care creste si descreste. traieste si moare neincetat. se intreaba si striga. atit de rotund si atit de adinc ...
cumva am reusit in seara asta pentru prima data sa imi privesc golul din ochi si sa imi zimbesc.
m-am simtit frumoasa cumva ...
cumva m-am apropiat de un homeless din cartier, caruia i-am dat bani din cind in cind. e ceva blind in ochii lui tulburi de alcool. cumva stiu ca nu ii ajutam deloc respingindu-i pe oamenii astia, ci dimpotriva apropierea poate sa ii schimbe. azi l-am luat pina in fata blocului, i-am incalzit o cutie plina cu sarmale capatate si i-am dus-o jos cu piine si biscuiti ca desert. mi-a zis ca ma mai asteapta, i-am zis ca o sa ii mai duc mincare. cumva ma bucura prezenta lui si blindetea din ochi si voce.
sunt bucurie cumva ...
cumva este noul meu cuvint, pe care il folosesc atit de des si in contexte atit de diferite, incit pot sa spun ca e un fel de tic. nu numai ca il vorbesc, chiar il traiesc. cumva ma reprezinta in acest timp al meu. e un cuvint generos, de echilibru, situat intr-o zona gri - nici alb nici negru, nu e nici asa nici asa - e cumva acolo intre. e relativ. e ca adevarul despre care descoperi la un moment dat ca nu e unul singur, ca nu e unic si absolut ci dimpotriva are atitea fatete functie de unghiul din care il privesti. si te bucuri, ca altfel ar fi fost precum lumea fara de culori sau fara de adincimi. adevarul de fapt nu are nici o legatura cu nuantele clare, cu situatiile precise. nu e nici asa nici asa sau ... si asa si asa. e doar cumva. si viata e cumva ... si iubirea ... si bucuria, chiar si tristetea. nu exista linii clare, nu exista imagini plane si nici trasee simple. totul pare a fi doar ... cumva ...
cumva am citit jonathan safran foer "extrem de tare si incredibil de aproape" si am crezut ca daca o sa apuc sa scriu vreodata pe bune, cumva asa va fi stilul meu. scurt si abrupt. cu emotia unui haiku. si simplitatea si precizia unui eseu. ca o poveste care nu creste uniform si drept, ci se rasuceste pe carari nesfirsite, in trairi labirintice, care te surprinde si te spulbera de fiecare data cind drumul pare drept si clar. care se impleteste in bucurii nebune si in tristeti demente. care creste si descreste. traieste si moare neincetat. se intreaba si striga. atit de rotund si atit de adinc ...
cumva am reusit in seara asta pentru prima data sa imi privesc golul din ochi si sa imi zimbesc.
m-am simtit frumoasa cumva ...
cumva m-am apropiat de un homeless din cartier, caruia i-am dat bani din cind in cind. e ceva blind in ochii lui tulburi de alcool. cumva stiu ca nu ii ajutam deloc respingindu-i pe oamenii astia, ci dimpotriva apropierea poate sa ii schimbe. azi l-am luat pina in fata blocului, i-am incalzit o cutie plina cu sarmale capatate si i-am dus-o jos cu piine si biscuiti ca desert. mi-a zis ca ma mai asteapta, i-am zis ca o sa ii mai duc mincare. cumva ma bucura prezenta lui si blindetea din ochi si voce.
sunt bucurie cumva ...
# posted by I-Dana @ 7:04 AM 
