Thursday, August 16, 2007

 

exercitiul renuntarii


Norishor are o noua familie, niste oameni tare faini, care au vazut anuntul cu el si care l-au vrut ... acum sta intr-o casa foarte frumoasa, cu o curte adorabila ... la fel ca si el de altfel ... in Constanta. si le multumesc din suflet pentru asta - pentru tot ce sunt ei si pentru tot ce ii dau lui Nori

... imi place sa cred ca tot ceea traiesc greu, cu tristete, cu durere ... sau tot ceea ce mi se pare ca sunt suturi in gura, palme peste ceafa din partea vietii ... sunt ca sa invat ceva, ca acolo undeva in ele este o lectie pentru mine, pe care o iau sau nu ... iar daca o iau mai urc o treapta sau mai dezbrac o foita din invelisul greu ce imi invaluie fiinta ... usoara si linistita de altfel in esenta, dar impovarata de diverse ... de dinainte, de acum .... de la mine ori de la altii

... de Nori m-am apropiat tare mult, pentru ca undeva acolo este o potrivire frumoasa intre sufletele noastre ... si tot la Nori am renuntat extrem de greu pentru ca l-as fi vrut cu mine, pentru ca uneori imi e mai usor sa ma duc stiind ca e cineva acolo cu mine, ca nu sunt singura .... iar lectia mea in renuntarea la Nori a fost ca a iubi cu adevarat pe cineva poate insemna si sa poti renunta la el ... pentru ca poate ii e mai bine in alta parte

si as incepe o noua categorie cu acest post:

lectia 1 - a iubi poate insemna si a renunta

Comments:
hai sa te comentez la faza cu "... imi place sa cred ca tot ceea traiesc greu, cu tristete, cu durere ... sau tot ceea ce mi se pare ca sunt suturi in gura, palme peste ceafa din partea vietii ... sunt ca sa invat ceva"

Ca in desfiintarea asta, a spargerii zgurei apucate de pe tot frecatul in suprafata si in profunzimea lumii, dezghioc lumea in sine in mine, in realitate de ce ma doare craparea cojii? Pentru ca ma proteja intr-un fel, si mi-am lasat in ea voalul cetos din ochi, durificat de mine, m-am coconit infasurat in firul meu, si nu stiu daca pe fluture il doare sa iasa din cocon. Dar iar, fluturele are aripi si poate nu il doare.
Sa poti sa te scoli de nimic rezemat, in nici un caz de zgura rezemat, si atunci nu te scoli, nu ai dormit nicicand, zgura ta necesara si reziduala nu ai fost tu, dar de tine produsa.
Sinceritatea de a crede in dimineata, fara sa uiti de seara, sinceritatea de a lovi in tine cand nu mai poti. Sinceritate? Cruzime. Lasi coarda, facut esti sa zbori, zboara, mansa izoleaza si uneste, este de suprafata si atunci cu varful degetelor ajungi sa o tii, te zboara ea dar tu pe ea, fara rupere si eforturi.
 
:-)
unii au dureri de crestere, altii nu.unii nasc fluturi, iar altii poate doar molii. unii traiesc in cocon pina la moarte, iar altii ies fluturi din cocon prin viata tot inspre moarte. unii zboara, altora doar li se pare ca zboara. si care-s unii, dara altii?

... si mai comenteaza domnule ca imi place ;-)
 
ce sa comentez. cu suturile in gura e mai simplu. De la altii:
Doru Davidovici: "O data, si inca, si inca, si inca o data, si inca o gheata grea de zbor peste gura tocma cand credeai tu ca lucrurile incep sa curga firesc, si pe urma chiar curg firesc o vreme, firscul acela nenorocit, ghemuit, pandit din toate partile, izbit brutal exact in dimineti frumoase si in zilele in care ai ras mult, si atunci afli cat de firav era firescul acela al tau. Si incepe sa-ti fie frica de dimineti frumoase, si sa-ti fie frica sa razi prea mult si gata, atunci chiar ca s-a terminat, finish, ende, koniet. Asta-i sfarsitul. Cand incepe sa-ti fie teama de dimineti frumoase, ti-am zis. Cand incepi sa te intrebi cu ce pret o sa platesti rasul pe care il razi. Asta inraieste, si atunci poti si tu sa te faci rau, dar cel mai grozav lucru e ca nu te faci rau. Si spui tu ca esti tare, si se mai poate merge inainte pentru ca exista avionul, si exact atunci avionul da in tine cu sfere moi si negre, fierbinti, ascunse, lovind cum nu credeau ca poti fi lovit, si atunci te lamuresti ca pana acum credeai doar ca finish, ende, koniet si ca abia acum vine sfarsitul. Si afli ca orice nesfarsit din tine se termina odata. Numai nesfarsitul celalalt nu stim noi cand se termina, si poate chiar nu se termina niciodata."
 
Cea mai grea lectie, pe care nu am reusit sa o invat atatia ani...
Chiar daca nu ajuta, chiar daca poate doare si mai tare, il iubesc pe Nori la fel de mult. Altfel, desigur, pentru ca fiecare iubeste asa cum doar el stie, dar la fel de mult.
 
da, stiu si simt asta si e mare bucurie :-)
 
Post a Comment



<< Home

This page is powered by Blogger. Isn't yours?