Wednesday, August 29, 2007
dubrovnik
... e clar urmatoarea destinatie de vacanta. se ajunge relativ repede prin viena cu zborul de 11.45 de pe otp si aterizare in dubrovnik pina-n 15.00 ... dar probabil si mai bine cu masina, pentru ca peisajul este demential. mare strajuita de munte sau munte balacit de mare - combinatia perfecta, care pe mine ma emotioneaza profund - in virf de munte sa imi las ochii sa pluteasca pe nesfirsitul marii sau pe mare sa ma inalt zburind cu mintea pe creste verzi de munte. orasul vechi este de fapt foarte nou pentru ca l-au reconstruit total dupa razboi. e un sentiment ciudat ca desi forma e veche, tot continutul e nou - ochiul vede vechi dar mina si mintea simt piatra noua. nu stiu ... e ceva ce imi place si ceva ce nu in povestea asta cu reconstruitul. e o lipsa de autentic in profunzime ... e ca o clona poate ... adica e bine ca se poate ca altfel s-ar fi pierdut de tot, dar care parca nu contine nimic din memoria / mirosul / fantomele / amintirile / bucuriile ori tristetile pe care locul ala le continea ...
si pentru ca lumea stim ca ne e mica si doar ne pacaleste ca ar fi mare, fix in centrul orasului vechi m-am intilnit cu 2 prieteni vechi ... aflati in vacanta. pe care i-am cam invidiat
preturile par super rezonabile. oamenii prietenosi si vorbitori de engleza. zeci si zeci de terase, restaurante, cafenele, baruri ... foarte, foarte misto. plin de straini - in special italieni, americani, dar am auzit si romana adesea pe strazi ... de altfel in ultima vreme nu cred ca este oras in europa in care sa fi fost si sa nu fi auzit romana cel putin o data
... e clar urmatoarea destinatie de vacanta. se ajunge relativ repede prin viena cu zborul de 11.45 de pe otp si aterizare in dubrovnik pina-n 15.00 ... dar probabil si mai bine cu masina, pentru ca peisajul este demential. mare strajuita de munte sau munte balacit de mare - combinatia perfecta, care pe mine ma emotioneaza profund - in virf de munte sa imi las ochii sa pluteasca pe nesfirsitul marii sau pe mare sa ma inalt zburind cu mintea pe creste verzi de munte. orasul vechi este de fapt foarte nou pentru ca l-au reconstruit total dupa razboi. e un sentiment ciudat ca desi forma e veche, tot continutul e nou - ochiul vede vechi dar mina si mintea simt piatra noua. nu stiu ... e ceva ce imi place si ceva ce nu in povestea asta cu reconstruitul. e o lipsa de autentic in profunzime ... e ca o clona poate ... adica e bine ca se poate ca altfel s-ar fi pierdut de tot, dar care parca nu contine nimic din memoria / mirosul / fantomele / amintirile / bucuriile ori tristetile pe care locul ala le continea ...
si pentru ca lumea stim ca ne e mica si doar ne pacaleste ca ar fi mare, fix in centrul orasului vechi m-am intilnit cu 2 prieteni vechi ... aflati in vacanta. pe care i-am cam invidiat
preturile par super rezonabile. oamenii prietenosi si vorbitori de engleza. zeci si zeci de terase, restaurante, cafenele, baruri ... foarte, foarte misto. plin de straini - in special italieni, americani, dar am auzit si romana adesea pe strazi ... de altfel in ultima vreme nu cred ca este oras in europa in care sa fi fost si sa nu fi auzit romana cel putin o data
Thursday, August 16, 2007
exercitiul renuntarii
Norishor are o noua familie, niste oameni tare faini, care au vazut anuntul cu el si care l-au vrut ... acum sta intr-o casa foarte frumoasa, cu o curte adorabila ... la fel ca si el de altfel ... in Constanta. si le multumesc din suflet pentru asta - pentru tot ce sunt ei si pentru tot ce ii dau lui Nori
... imi place sa cred ca tot ceea traiesc greu, cu tristete, cu durere ... sau tot ceea ce mi se pare ca sunt suturi in gura, palme peste ceafa din partea vietii ... sunt ca sa invat ceva, ca acolo undeva in ele este o lectie pentru mine, pe care o iau sau nu ... iar daca o iau mai urc o treapta sau mai dezbrac o foita din invelisul greu ce imi invaluie fiinta ... usoara si linistita de altfel in esenta, dar impovarata de diverse ... de dinainte, de acum .... de la mine ori de la altii
... de Nori m-am apropiat tare mult, pentru ca undeva acolo este o potrivire frumoasa intre sufletele noastre ... si tot la Nori am renuntat extrem de greu pentru ca l-as fi vrut cu mine, pentru ca uneori imi e mai usor sa ma duc stiind ca e cineva acolo cu mine, ca nu sunt singura .... iar lectia mea in renuntarea la Nori a fost ca a iubi cu adevarat pe cineva poate insemna si sa poti renunta la el ... pentru ca poate ii e mai bine in alta parte
si as incepe o noua categorie cu acest post:
lectia 1 - a iubi poate insemna si a renunta
Friday, August 03, 2007
dialoguri imaginare cu o mama absenta (2)
ea: tu cind te uiti in oglinda ce vezi?
mama: ma vad pe mine ... cum ce vad ...
e: eu nu vad pe nimeni ... e lumea toata acolo, dar eu nu ...
m: dar eu te vad. uite ce mare ai crescut! acum esti cineva ... ai realizat atit de multe ...
e: ... asa e, e caraghioasa lumea ... poti fi asa de mare in ea si atit de mic in tine
e: uneori mi-e dor de tine
m: cum adica? ... doar sunt aici
e: doar aici ... unde aici? ... te vad regulat, te sun ... te aud ... si totusi nu te simt niciodata aici ... aici in mine... aici cu mine ... sau pentru mine
m: eu nu te inteleg. esti prea sensibila ... esti labila
e: ...
e: ... tu stii ca eu te iubesc?
m: nu te mai atasa atit de lucruri ca d’aia suferi
e: pune mina aici. simti?
m: ... nu e nimic aici. e gol ...
e: da ... acolo esti tu ...
m: de ce alergi atita dintr-o parte in alta?
e: ... cred ca te caut ... sau poate incerc sa te uit
ea ... uneori cauta cu disperare raspunsuri, ca sa stie, ca sa inteleaga ... de ce din cind in cind o pocneste plinsul din senin sau o doare de innebuneste un gest neinsemnat ... de ce tristetea este o umbra care ii insoteste sufletul neincetat ... de ce, desi este bucurie si frumusete, exista acolo permanent singuratate si suspensie si dor de ceva ce nu poate numi ... sau de ce atunci cind se uita in oglinda nu se vede pe ea, ci doar lumea reflectata in ea ... de ce nu isi mai aduce aminte cine este si ce dorinte are ... de ce si inspre ce alearga neincetat ... de ce, dar mai ales de cine atita dor ... de ce singuratatea nu o paraseste nici o clipa ...
ea: tu cind te uiti in oglinda ce vezi?
mama: ma vad pe mine ... cum ce vad ...
e: eu nu vad pe nimeni ... e lumea toata acolo, dar eu nu ...
m: dar eu te vad. uite ce mare ai crescut! acum esti cineva ... ai realizat atit de multe ...
e: ... asa e, e caraghioasa lumea ... poti fi asa de mare in ea si atit de mic in tine
e: uneori mi-e dor de tine
m: cum adica? ... doar sunt aici
e: doar aici ... unde aici? ... te vad regulat, te sun ... te aud ... si totusi nu te simt niciodata aici ... aici in mine... aici cu mine ... sau pentru mine
m: eu nu te inteleg. esti prea sensibila ... esti labila
e: ...
e: ... tu stii ca eu te iubesc?
m: nu te mai atasa atit de lucruri ca d’aia suferi
e: pune mina aici. simti?
m: ... nu e nimic aici. e gol ...
e: da ... acolo esti tu ...
m: de ce alergi atita dintr-o parte in alta?
e: ... cred ca te caut ... sau poate incerc sa te uit
ea ... uneori cauta cu disperare raspunsuri, ca sa stie, ca sa inteleaga ... de ce din cind in cind o pocneste plinsul din senin sau o doare de innebuneste un gest neinsemnat ... de ce tristetea este o umbra care ii insoteste sufletul neincetat ... de ce, desi este bucurie si frumusete, exista acolo permanent singuratate si suspensie si dor de ceva ce nu poate numi ... sau de ce atunci cind se uita in oglinda nu se vede pe ea, ci doar lumea reflectata in ea ... de ce nu isi mai aduce aminte cine este si ce dorinte are ... de ce si inspre ce alearga neincetat ... de ce, dar mai ales de cine atita dor ... de ce singuratatea nu o paraseste nici o clipa ...
