Monday, July 02, 2007

 
intr-o ordine aleatoare


o saptamina poate insemna mult si putin; de unde si pina unde tine bucuria, cit de sus e limita fericirii si cit de fragila e marginea ei, care este punctul sensibil care te arunca in prapastia tristetii, cum poate o minte sa incapa atita bucurie ... si cum poate aceeasi minte sa aiba incrustate dureri ce refuza sa se supuna curgerii timpului?


... ce moneda nebuna a creat dumnezeu din sufletul nostru cu doua fete ce se arunca la nesfirsit in sus doar ca sa cada pe ce parte se intimpla sa fie, intr-o ordine complet aleatoare? cap si pajura nu inseamna neaparat bine si rau. de ce daca stim ca bine & rau nu exista, le simtim cu inversunare de fiecare data?


... ne spunem neincetat ca ce simtim azi nu are legatura cu ce a fost ieri, ca sunt momente distincte, timpuri diferite, oameni altii ... si de fapt ne caram bocceluta "eu" in spatele mintii nelasind nimic din ea ... ne caram permanent pe noi insine de dinainte de aici, dar mai ales de din aici ... neintelegind nimic de fapt, desi ne tot povestim cum crestem, cum devenim, cum ne deschidem precum florile de lotus in albul absolut al unui dincolo ... despre care doar ne imaginam ... dar care oare exista, sau doar e creat inlauntrul aceleiasi minti imens de incapatoare ... dintr-o nevoie de bine, de fuga de noi, de lume, de ceilalti ....


cine sunt eu? intrebare la care ne muncim sufletele sa raspundem o viata intreaga. intrebare la care poate nu exista raspuns sau poate nu ar trebui sa existe raspuns ... dar care ne-a fost marcata ca pe o amprenta de neindepartat pe dinlauntru de un zeu nebun cu cap de clovn si ochi ghidusi de nebun ... cine?


... si revenind cu picioarele pe pamint, saptamina trecuta am fost in barcelona la un meeting si apoi la plimbare. barcelona este orasul cel mai vorbaret pe care il cunosc, care nu inceteaza niciodata, zi sau noapte, frig sau cald sa zumzaie a fericire, sa ofteze a deschidere, sa sufere de placere, sa rida, sa plinga ... sa tipe, sa sopteasca ... sa fie. am iubit o data in plus rambla pentru inima ce bate prin trupurile miilor de oameni ce o traiesc neincetat si am urit-o pentru zgomotul nebun care nu te lasa niciodata sa inchizi ochii ... pentru macar o clipa de liniste si eternitate. i-am iubit vibratia vie si voluptuoasa ... si am urit-o pentru stringerea incrincenata a zidurilor pline de urina si mirosuri de carne murdara
l-am respectat pe gaudi pentru tot ce ne-a lasat, pentru ca odata cu el iti dai de fapt seama ce inseamna echilibru ... sau miscare ... sau zbor ... sau forma
m-am bucurat de diagonala ce rupe ritmul strazilor nemtesc de bine organizate, i-am adulmecat copacii si cladirile ... marea si vintul

Comments:
pai chiar ma gindeam pe unde mai umbli.
tu lucrezi, cumva, la Tarom?!!? sau vreo linie aeriana, for that matters.... ;)
 
pai da ... asa ma intreb si io uneori :)
 
Ce frumos, m-am mai plimbat si eu un pic prin Barcelona cu tine. Merci!
 
pai da ... ca n-ai vrut sa vii :)
 
Post a Comment



<< Home

This page is powered by Blogger. Isn't yours?