I-dana

trasee pe creier

in fiecare luna am o teleconferinta pe unul din brandurile de le am in grija ... anul trecut in noiembrie am avut-o de acasa pentru ca Kiki era tare rau si ultimele zile nu le puteam petrece departe de el ... ieri fiind la o intilnire in oras nu am mai apucat sa ajung la birou pentru aceeasi teleconf din cauza de trafic si astfel am avut-o tot de acasa, fiindu-mi mult mai aproape
... este incredibil cum mi s-a reactivat in minte tot ce am trait in acel noiembrie atit de greu de dus, capul lui si jumatate din trupusor la mine in brate scincind de durere, sufletelul lui greu de durere dar usor si gata de plecare ... inima mea mutilata si rupta pe din doua, stiind ca trebuie sa ii dau drumul sa plece, chiar sa il ajut sa o faca, speranta ca poate o sa isi revina, iubirea imensa si dincolo de orice timp sau spatiu, refuzul de a accepta ca nu o sa il mai vad, simt ...

exista in viata momente ca asta, care iti incrusteaza trasee de nezdruncinat pe minte si suflet, peste care treci, carora le supravietuiesti ... dar care se activeaza in mod spontan atunci cind revin elemente comune contextului respectiv. emotiile de acest tip - desigur perturbatoare - sunt precum alergiile. ceva devine defect in sistemul tau imunitar fie el in plan fizic sau mental. ca alergia mea la veninul de viespe - sunt super sanatoasa si ok ... dar daca o miime de gram de venin de viespe patrunde in corpul meu, organismul o ia razna, reactioneaza totalmente aberant si o mierlesc ca proasta degeaba.
e ca si cum mintea noastra devine defecta. in loc sa fie neteda si alunecoasa astfel incit sa lase tot ceea ce trece prin ea sa alunece, sa se duca ... precum norii pe cer ... devine lipicioasa si aderenta dind voie sa se prinda in mod violent ginduri si emotii perturbatoare, sa se adinceasca trasee nimicitoare ...