I-dana

go and ride!

va recomand cicloteque... pentru mine e cam greu acum - tocmai intrata in luna a 7 a - dar ma bucur enorm ca in sfirsit se misca lucruri ... si poate pina vine bebe se fac si piste de biciclete si o sa prind curaj sa vin cu bicicleta la birou ...

totul este iluminat


... pentru a doua oara, dupa extrem de tare si incredibil de aproape, lasindu-mi mintea si ochii sa se rasfire printre rindurile lui foer am simtit ca omul asta - intr-un mod mic si banal spus - a reusit sa cuprinda si sa inteleaga adevarul omului - ceva-ul ala care il anima si il face sa fie ... si e ceva care pe mine ma rupe in doua. e frumos. e trist. e ... genul de adevar care te face sa plingi de greutatea pe care ti-o imprima pret de citeva secunde sau vorbe sau trairi...

si as vrea sa pun aici citeva rinduri din adevarul lui iankel:
"visul ca traiesc vesnic cu Brod. visez asta in fiecare noapte ... visez nu ca imbatrinesc alaturi de ea, ci ca nu imbatrinim niciodata, nici eu, nici ea. ea nu ma paraseste niciodata, iar eu n-o parasesc pe ea niciodata. e adevarat, mi-e frica sa mor. mi-e frica sa stiu ca lumea va merge inainte fara mine, mi-e teama ca absenta mea va trece nebagata in seama ... sa fie asta un semn de egoism? sa fiu eu asa un pacatos pentru ca visez o lume care se sfirseste odata cu mine ... uneori visul despre cum vom trai vesnic eu si brod e unul despre cum vom muri amindoi deodata. eu stiu ca nu exista nici o viata de apoi. nu sunt prost. si stiu ca nu exista dumnezeu ... nu pot sa ii povestesc ei acest vis, dar imi doresc cu disperare sa o pot face. pentru mine numai ea conteaza."

.... iar apoi tot iankel la sfirsitul aceleiasi zile in care isi noteaza visul "e tirziu si trebuie sa fiu recunoscator pentru tot ce am si impacat cu tot ce am pierdut si nu am pierdut. m-am straduit din rasputeri sa fiu un om bun azi, sa fac lucrurile asa cum ar fi dorit dumnezeu, daca el ar fi existat. multumescu-ti tie pentru darurile vietii si pentru brod. multumesc tie brod pentru ca mi-ai dat un motiv sa traiesc. nu sunt trist ... numele meu e iankel si o iubesc pe brod ...."

bebe-jurnal (4)

am intrat in a 25-a saptamina si exista doua forte evidente care imi marcheaza existenta - una de marire, am luat 6kg si un pic in greutate, nu ma mai incap decit citeva lucrusoare vechi, refuz in continuare sa imi cumpar haine din magazine pentru gravide si sa dau bani pe lucruri temporare si adesea ma simt ca o elefantica ... a doua de incetineala, imi ia o ora jumate sa ies din casa dimineata, la gimnastica ma misc mai mult in reluare, lucru care ma frustreaza si ma enerveaza ... inca, dar din experienta lunilor din urma stiu ca o voi accepta si pe asta foarte curind ... am nevoie de somn, mult somn, si orice - in general - se supune unei noi reguli "nu e nici o graba. poate sa mai astepte". cel mai greu e cu jobul, unde putine lucruri pot astepta ... dar ne descurcam

bebe tropaie in continuu. in timpul zilei nu il bag foarte mult in seama cit sunt la birou, dar dimineata si seara avem sesiuni de comunicare ample, ne povestim, ne alintam, ne mingiiem pe burtica si parca il si vad sub palma mea cum se lafaie fericit .... ii vorbesc mult si intotdeauna imi raspunde cumva inapoi - tropaind; acu' vreo doua zile i-am cintat ... dar eram singura acasa ... in curind o sa ii citesc povesti, ca oricum mai mult carti pentru copii citesc in ultima vreme

merg la gimnastica si la cursuri sa invat sa nasc ... asta cu invatatul poate suna caraghios, dar chiar cred ca e important sa stii ce urmeaza sa se intimple in timpul travaliului si al nasterii propriu zise. am auzit atitea povesti infioratoare cu ce se intimpla in spitalele noastre incit recomand oricui sa afle lucruri inainte si sa se pregateasca, atit fizic cit si mental. de altfel centrul la care merg - Active Center - are atit cursuri pentru nastere, ingrijirea bebelusului, dar si gimnastica speciala pentru femei insarcinate

am descoperit de curind un blog foarte haios scris de doi oameni draguti. m-am bucurat si l-am citit aproape de la un cap la altul avida sa aflu lucruri si din experienta altora cu bebe

si am facut 2 achizitii esentiale pentru orice burtoasa - o minge imensa medicinala pe care o folosesc la gimnastica, dar care se foloseste si in timpul travaliului (l-am anuntat deja pe doctor ca o sa vin cu mingea la spital, habar nu are ca i le servesc incetul cu incetul, am o lista intreaga de cerinte ...) si o perna speciala pentru ca dormitul devine o mare problema pe masura ce creste bebe

bestiarul noptilor mele

activitatea mea onirica recenta ocupa zone de povesti populate preponderent cu animale. se spune ca fiecare personaj din vis este de fapt o reprezentare a ta, o latura interioara ce se manifesta sub diverse forme …

uneori simt nevoia sa le scriu ca sa ma asigur ca ramin undeva, poate ele vor fi semintele unor viitoare povesti ... am scris citeva povesti pentru copii acum citiva ani si toate au avut ca sursa intimplarile de dupa poarta somnului meu

vis 1
am visat ca am nascut in casa bunicii, in singura camera care avea in podea o trapa prin care ajungeai pe o scara abrupta in maruntaiele casei si pamintului, intr-o pivnita nefolosita

acolo mi-am pierdut cind eram mica mai multe animalute pe care le-am crescut de-a lungul anilor, acestea alunecind prin trapa ce ducea spre scara. le-am recuperat de fiecare data singura dupa un adevarat quest in intunericul pamintului, printre umbre si lumi care ma atrageau si ma infiorau deopotriva. tot acolo eram convinsa ca traieste sarpele casei, cel pe care il intilnisem pentru prima data cind aveam doar citiva ani si care ma speriase teribil (elemente reale din copilaria mea)

revenind la vis - in spatiul acela am dat nastere din trupul meu la 6 fiinte mititele – o broscuta testoasa, ce avea marcate pe 5 extremitati (cap + 4 picioare) niste mici semne roz rosiatice. broscuta a fost prima, iar dupa ea au urmat 5 “ardeiasi” – le spun asa pentru ca nu exista nume pentru ei. erau o combinatie de caracatita cu un pufulet de catel. pe exterior aratau ca o caracatita strinsa “pumn”, fara sa i se vada tentaculele. pe dinauntru aveau cite un ciorchine de seminte care reprezenta seva vietii lor. unul dintre cei 5 era desfacut cu semintele la vedere si din acest motiv a murit, partea interioara era atit de vulnerabila ca nu a rezistat dupa nastere… si am ramas cu 5 fiinte nascute din mine pe care le purtam intr-un cos, parca parte din pintecul si pieptul meu – broscuta la baza, ca si cum ea era fundamentul celorlalti, “ardeiasii” dispusi deasupra … trebuie sa desenez asta …

vis 2

traiesc singura intr-o lume pustie, desertica ca peisaj – pamintul este galben maroniu, parca un nisip mai tare, de consistenta milului uscat, nu exista vegetatie, iar culorile sunt destul de terne. nu exista oameni, eu sunt singurul om si sunt un fel de paznic, desi nu mi-e clar ce pazesc … traiesc in lumea asta doar cu vintul si cu animalele. nu exista nici soare si nici luna, este o zi permanenta fara alternante. nu este nici frig, dar nici cald … ci tocmai bine.
in afara de casa mea – un fel de scorbura in pamint extrem de calda si prietenoasa - mai exista un fel de acoperis foarte aproape de nivelul solului. acolo ma ascund in anumite momente cind ataca vulturii. vulturii sunt negri, extrem de mari si foarte violenti. vin doar din cind in cind si aici este singurul loc – in afara de casa – in care ma pot ascunde. acoperisul acesta are ceva din structura penelor de vultur … parca e o aripa de vultur imensa sub care ma pot pitula si sta ghemuita pina cind trece atacul. de data asta nu sunt singura, ci cu doi pui de catel – unul negru si unul albastru – pe care ii iau si ii protejez alaturi de mine sub aripa imensa acoperis de vultur. ghemuita precum un fetus, cu puii de catei linga mine, astept sa se termine … stiu ca nu pot face nimic, doar sa astept sa treaca ... cind vulturii pleaca iau cateii cu mine spre acasa … pe drum dau peste un lac plin de serpi, iar unul dintre catei – cel negru – intra sa bea apa si e muscat de unul dintre serpi. gura sarpelui in timpul muscaturii se transforma in cioc de vultur. nu pot face nimic. asa stau lucrurile in lumea asta. ramin cu un singur pui pe care il duc acasa sa il ingrijesc. sunt plina de dragoste si caldura. si imi continui viata de paznic intr-o lume pe care o accept asa cum e

diverse in ordine tacut aleatoare

... am invatat sa tac, sunt atit de multe lucruri despre care stiu atit de putin sau atit de mult, a le verbaliza de multe ori nu inseamna decit strigatul unui mut sau sunetul pentru un surd

... atunci cind credeam ca nu exista decit o cale din povestea pe care mama mi-a pus-o in bocceluta sufletului de dinainte sa ma nasca chiar, am descoperit inca una ... atit de grea si trist de singura pe de o parte, atit de frumoasa si plina pe de alta. si este vorba tot despre tacere. am mai invatat o data sa tac ... si poate asta era ceea ce vroia inteleptul budist sa spuna cu niste vorbe atit de straine pentru mine acu' ceva vreme "cei care se bat cu pumnul in piept si tipa in gura mare ca stiu, stiu cel mai putin. cei care stiu cu adevarat sunt cei ce tac ..."

... oare bebe simte ce simt eu? cind ii vorbesc cu sau far' de vorbe, cind ma aplec spre el cu mintea si toata iubirea mea ... tropaie inlauntru. este o minune sa simti viata pulsind in tine. uneori cind ma relaxez foarte tare ii aud inimioara, sunt 2 inimi care imi bat in trup ... simt cum imi creste un nufar in pintec, gata sa infloreasca ... iar eu nu pot decit sa rid in gura mare si sa pling de fericire ... si cred ca sunt atit de norocoasa ... cresc iubire, si poate asta inseamna miracol ...

bebe-jurnal (3)

bebe e baiat :-)