Sunday, February 22, 2015
mama - femeie
in fiecare femeie traiesc laolalta mai multe instante. acum 6 ani inainte sa il nasc pe T era un dans intre femeie - fetita. de atunci, insa, scena interioara s-a transformat de-a dreptul intr-un teatru de personaje puternice, fiecare cu personalitatea ei: fetita-femeie-mama. recunosc mama a devenit dominanta, fetita destul de prezenta, iar femeia s-a ratacit undeva, departe, pentru mare parte din primii ani ai lui T...
exista citeva tendinte care se nasc odata cu aparitita copilului, pe care le-am observat si o sa ma concentrez pe relatia femeie / mama. Of course, este vorba despre experienta mea personala, nu vreau sa generalizez ...
1. reconcilierea mamei cu propria mama (sau cu mama interioara)
imi amintesc ca inca din timpul sarcinii la mine a inceput un proces amplu si greu privind relatia cu propria mama. intr-un fel greu de inteles s-au re-trezit toate frustrarile si emotiile legate de mama. toate judecatile. toate amintirile. tot ce a facut si nu a facut. tot ce mi-a dat si nu mi-a dat. le-am retrait de parca m-am transportat in timp acolo si le simteam ca fiind nu parte dintr-un trecut indepartat, ci prezente la modul dureros. am plins mult, m-am reintors la bucati din copilarie ca sa inteleg, sa procesez, sa vindec momente pline de umbra si neacceptare.
interesant a fost un moment anume cind am realizat ca nu pot fi mama, cu adevarat, decit dupa ce o accept pe propria mama, asa cum a fost ea. pina nu am inteles propriile ei mecanisme, ce anume a determinat in ea anumite comportamente, pina nu mi-am schimbat perspectiva din care ma uitam la ea - in general, acuzator, ca nu a fost ... nu mi-a dat ... a facut nu stiu ce, nu am gasit liniste.
2. disparitia femeii, dominanta mamei
cind se naste un copil, cea mai provocata este femeia, pentru ca toata atentia asupra ei este inlocuita de nebunia ce strabate din fiecare celula de a fi mama, o mama buna, cea mai buna mama, mama perfecta. e imprimat in genele noastre, in mod natural, sa activam programul de mama si uneori ai impresia ca esti doar spectator la ce se intimpla ... daca e dublat si de o teama ca "daca nu sunt suficient de buna ca mama", cel mai adesea declansat de punctul 1 de mai sus, adica o relatie neasezata cu propria mama, rezultatul poate fi o bomba cu ceas. Mama preia controlul si femeia dispare ...
eu cred ca cele mai mari probleme in cuplu dupa aparitia copilului se bazeaza exact pe aceasta situatie. si mai cred ca e nevoie de multa maturitate si stabilitate interioara de partea ambilor, femeie - barbat, care formeaza cuplul, sa poata gestiona o astfel de transformare. nu doar ea. nu doar el. ci doar amindoi impreuna. unii reusesc. altii nu. eu / noi nu am reusit.
3. reintoarcerea femeii
dupa citiva ani cind frica dispare, cind ajungi sa intelegi ca fiecare copil are exact mama de care are nevoie - cu toate, si bune si rele, cind panica ca o sa o dai in bara se dizolva, cind brusc incepi sa vezi si altceva din realitate, iar copilul nu mai este centrul universului (ma rog, intr-un fel ramine asa :-), doar ca incepi sa vezi si restul peisajului ...), cind ai ramas singura (my case) si esti capabila sa te uiti detasat la tot ce s-a intimplat, la tine, la viata, sa intelegi, sa accepti si sa lasi sa fie totul asa cum este ... femeia timid se intoarce. La inceput printr-un zimbet sau o suvita de par rasucita in preajma unui barbat. Apoi in ochi, in privire, in piele ... in ceva, greu de numit, greu de vazut ... o expresie, un parfum, pasiunea - dorinta ... ceva ce emana din interior.
4. dansul mama - femeie
e un dans la care nu stii pasii, nu are un stil anume, nu are un cadru sau un timp ... e asa, ca viata ... eu inca il invat, nu ma descurc prea bine, trebuie sa recunosc. cel mai adesea, il fac separat. cind sunt mama nu pot fi femeie, daca il am pe T prin preajma, femeia adoarme .... si atunci, imi creez spatiu si timp sa pot lasa femeia sa fie plenar cind T nu e cu mine ... cu incredere ca la un moment dat mama si femeia se pot exprima in acelasi timp, spatiu in fiinta mea ...
probabil ca acest dans mama - femeie are alt ritm daca esti in cuplu sau singura ... imi imaginez ca da.
acest post s-a nascut din ziua de ieri cind m-am rasfatat groaznic :-) si la un moment dat am inteles ceva foarte tare - fiecare iubire pe care am trait-o in viata asta are un parfum al ei si o anumita muzica doar a ei. o vibratie anume. care ramine pentru eternitate.
in fiecare femeie traiesc laolalta mai multe instante. acum 6 ani inainte sa il nasc pe T era un dans intre femeie - fetita. de atunci, insa, scena interioara s-a transformat de-a dreptul intr-un teatru de personaje puternice, fiecare cu personalitatea ei: fetita-femeie-mama. recunosc mama a devenit dominanta, fetita destul de prezenta, iar femeia s-a ratacit undeva, departe, pentru mare parte din primii ani ai lui T...
exista citeva tendinte care se nasc odata cu aparitita copilului, pe care le-am observat si o sa ma concentrez pe relatia femeie / mama. Of course, este vorba despre experienta mea personala, nu vreau sa generalizez ...
1. reconcilierea mamei cu propria mama (sau cu mama interioara)
imi amintesc ca inca din timpul sarcinii la mine a inceput un proces amplu si greu privind relatia cu propria mama. intr-un fel greu de inteles s-au re-trezit toate frustrarile si emotiile legate de mama. toate judecatile. toate amintirile. tot ce a facut si nu a facut. tot ce mi-a dat si nu mi-a dat. le-am retrait de parca m-am transportat in timp acolo si le simteam ca fiind nu parte dintr-un trecut indepartat, ci prezente la modul dureros. am plins mult, m-am reintors la bucati din copilarie ca sa inteleg, sa procesez, sa vindec momente pline de umbra si neacceptare.
interesant a fost un moment anume cind am realizat ca nu pot fi mama, cu adevarat, decit dupa ce o accept pe propria mama, asa cum a fost ea. pina nu am inteles propriile ei mecanisme, ce anume a determinat in ea anumite comportamente, pina nu mi-am schimbat perspectiva din care ma uitam la ea - in general, acuzator, ca nu a fost ... nu mi-a dat ... a facut nu stiu ce, nu am gasit liniste.
2. disparitia femeii, dominanta mamei
cind se naste un copil, cea mai provocata este femeia, pentru ca toata atentia asupra ei este inlocuita de nebunia ce strabate din fiecare celula de a fi mama, o mama buna, cea mai buna mama, mama perfecta. e imprimat in genele noastre, in mod natural, sa activam programul de mama si uneori ai impresia ca esti doar spectator la ce se intimpla ... daca e dublat si de o teama ca "daca nu sunt suficient de buna ca mama", cel mai adesea declansat de punctul 1 de mai sus, adica o relatie neasezata cu propria mama, rezultatul poate fi o bomba cu ceas. Mama preia controlul si femeia dispare ...
eu cred ca cele mai mari probleme in cuplu dupa aparitia copilului se bazeaza exact pe aceasta situatie. si mai cred ca e nevoie de multa maturitate si stabilitate interioara de partea ambilor, femeie - barbat, care formeaza cuplul, sa poata gestiona o astfel de transformare. nu doar ea. nu doar el. ci doar amindoi impreuna. unii reusesc. altii nu. eu / noi nu am reusit.
3. reintoarcerea femeii
dupa citiva ani cind frica dispare, cind ajungi sa intelegi ca fiecare copil are exact mama de care are nevoie - cu toate, si bune si rele, cind panica ca o sa o dai in bara se dizolva, cind brusc incepi sa vezi si altceva din realitate, iar copilul nu mai este centrul universului (ma rog, intr-un fel ramine asa :-), doar ca incepi sa vezi si restul peisajului ...), cind ai ramas singura (my case) si esti capabila sa te uiti detasat la tot ce s-a intimplat, la tine, la viata, sa intelegi, sa accepti si sa lasi sa fie totul asa cum este ... femeia timid se intoarce. La inceput printr-un zimbet sau o suvita de par rasucita in preajma unui barbat. Apoi in ochi, in privire, in piele ... in ceva, greu de numit, greu de vazut ... o expresie, un parfum, pasiunea - dorinta ... ceva ce emana din interior.
4. dansul mama - femeie
e un dans la care nu stii pasii, nu are un stil anume, nu are un cadru sau un timp ... e asa, ca viata ... eu inca il invat, nu ma descurc prea bine, trebuie sa recunosc. cel mai adesea, il fac separat. cind sunt mama nu pot fi femeie, daca il am pe T prin preajma, femeia adoarme .... si atunci, imi creez spatiu si timp sa pot lasa femeia sa fie plenar cind T nu e cu mine ... cu incredere ca la un moment dat mama si femeia se pot exprima in acelasi timp, spatiu in fiinta mea ...
probabil ca acest dans mama - femeie are alt ritm daca esti in cuplu sau singura ... imi imaginez ca da.
acest post s-a nascut din ziua de ieri cind m-am rasfatat groaznic :-) si la un moment dat am inteles ceva foarte tare - fiecare iubire pe care am trait-o in viata asta are un parfum al ei si o anumita muzica doar a ei. o vibratie anume. care ramine pentru eternitate.
