I-dana

... o sa fie bine

de cind ma stiu asta a fost motorul care m-a animat sa merg intotdeauna mai departe. orice ar fi mers prost, oricit de jos as fi fost, oricit de strivita m-as fi simtit sau orice as fi pierdut ... singurul lucru pe care mi l-am soptit necontenit era "nu e nimic. o sa fie bine, draga mea. miine o sa fie bine."
avantajul intr-o astfel de pozitie e ca esti permanent optimist, intotdeauna vei lupta pina la capat, a renunta nu exista pentru tine, te vei duce pina in pinzele albe si vei muta muntii din loc ca sa iti fie bine ... dezavantajul e ca sunt situatii in care nu o sa fie bine, pentru ca nu are cum sa fie bine la fel cum era inainte ... nu depinde de tine. depinde de tine doar sa accepti ca nu o sa fie bine la fel si sa mergi mai departe.
stiu ca este un soi de obsesie catre perfectionism in abordarea asta incapatinata de "o sa fie bine!", poate chiar de aroganta ... eu pot sa fac orice ... sau poate de naivitate extrema

tot preambulul asta pentru a spune ca am doi "ochi" noi, adica 2 proteze pe care nu le-am mai facut in tara ci in franta. arata de o mie de ori mai bine decit prima proteza, se misca mult mai mult, s-au facut cu mulaj deci se potrivesc perfect in locul gol de acolo, practic tot spatiul se umple mult mai bine, materialul este mult mai misto ... all in all este mult, mult mai bine! ... exista insa mici lucruri care nu mai pot fi la fel ... iar eu cind am plecat sa imi refac proteza, cumva in capul meu lucrurile s-au intimplat de parca am plecat intr-o calatorie inapoi in timp pentru a-mi recupera ochiul pierdut. cumva ma asteptam - fara sa imi propun asta - sa iasa perfect, sa fie identic 100% cu ochiul celalalt ... sa fie ochiul meu si nu o bucata de plastic pe care o pun si o scot regulat
... si nu se poate, bineinteles. am trecut inca o data pe linga disperare si am gustat din nou durerea de dupa operatie ... pe tacute si infundat. dar cum spuneam "o sa fie bine. altfel, dar bine"

si sper ca acesta sa fie ultimul post dedicat ochiului meu pierdut si recreat